Văduva din Sarepta

Dreapta Văduvă din Sarepta (numită și Sarafthia, în unele texte ruse Saraffia) este o femeie din Vechiul Testament, necunoscută cu numele în Scriptură, la care a fost trimis proorocul Ilie în vremea foametei. Ea l-⁠a primit în casă, iar prin cuvântul proorocului făina din ulcior și untdelemnul din cană nu s-⁠au sfârșit; mai târziu, la rugăciunea lui Ilie, fiul ei mort a înviat. Biserica Ortodoxă o cinstește între strămoșii lui Hristos și între drepții Vechiului Testament, la Duminica Sfinților Părinți dinainte de Nașterea Domnului.

În Scriptură

Istoria ei se află în a treia Carte a Regilor, capitolul 17. Era văduvă și locuia în orașul Sarepta (Sarafand de azi, în ținutul Sidonului) împreună cu fiul ei. Proorocul Ilie se afla la pârâul Carit (Horat) și de acolo a primit porunca de la Dumnezeu să meargă la Sarepta Sidonului, unde îl va hrăni o văduvă. Ilie a mers și a găsit-⁠o pe femeie adunând lemne. I-⁠a cerut apă și, înainte să se depărteze, i-⁠a cerut și o bucată de pâine. Ea a răspuns că nu are nimic copt, ci doar o mână de făină în putină și puțin untdelemn în ulcior, că strânge două lemne să le gătească pentru ea și fiul ei și că vor mânca și vor muri; într-⁠o asemenea sărăcie se aflau. Ilie i-⁠a spus să nu se teamă, să facă după cuvântul ei, dar mai întâi să-⁠i facă lui o mică turtă și să i-⁠o aducă, iar apoi să gătească pentru ea și pentru fiul ei, căci astfel zice Domnul Dumnezeul lui Israel: făina din putină nu se va sfârși și untdelemnul din ulcior nu va scădea, până în ziua în care Domnul va da ploaie pe pământ. Văduva a făcut așa cum i-⁠a spus Ilie și s-⁠au hrănit ea, el și casa ei o vreme; făina nu s-⁠a sfârșit și untdelemnul nu a scăzut, după cuvântul Domnului spus prin Ilie.

Învierea fiului

Mai târziu a căzut bolnav fiul femeii, stăpâna casei, și boala lui a fost atât de grea încât nu a mai rămas suflare în el, ceea ce se înțelege de obicei ca moartea (unii au propus și o comă grea). Ea i-⁠a spus lui Ilie: „Ce am eu cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-⁠mi aduci aminte păcatele mele și să-⁠mi omori fiul?”. Victor H. Matthews presupune că femeia folosește un sarcasm menit să-⁠l facă pe prooroc să se rușineze, fiind pricina morții fiului ei; prin învierea lui, Ilie își recapătă cinstea și autoritatea. În tradiția și tâlcuirea ortodoxă aceste cuvinte sunt înțelese mai degrabă ca o îndemnare a proorocului decât ca o ironie.

Ilie i-⁠a spus: „Dă-⁠mi pe fiul tău”. L-⁠a luat din brațele ei, l-⁠a dus în odaia de sus unde locuia și l-⁠a așezat pe patul lui. A strigat către Domnul: „Doamne, Dumnezeul meu, oare și văduvei la care locuiesc îi vei face rău, omorându-⁠i fiul?”. Întinzându-⁠se de trei ori peste copil (după textul rus), sau, după traducerea grecească a Septuagintei, suflând de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul: „Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el”. Domnul a ascultat glasul lui Ilie și sufletul copilului s-⁠a întors în el, și a înviat. Ilie a luat copilul, l-⁠a coborât din odaie în casă și l-⁠a dat mamei lui, spunând: „Vezi, fiul tău trăiește”. Femeia i-⁠a spus: „Acum știu că ești om al lui Dumnezeu și că cuvântul Domnului în gura ta este adevărat”. Tâlcuitorii observă asemănări între această relatare și învierea fiului văduvei din Nain în Evanghelia după Luca.

Mama proorocului Iona?

Fericitul Ieronim, în comentariile sale la proorocul Iona, amintește tradiția ebraică după care Iona ar fi fost fiul văduvei din Sarepta înviat de Ilie. Explicația este că numele tatălui lui Iona, Amitai, seamănă cu cuvântul ebraic pentru adevăr, iar văduva, după învierea fiului ei, spune: „cuvântul Domnului în gura ta este adevărat”. Tradiția se află în Midraș Tehilim 26, 220, în Talmudul din Ierusalim (Sukka 5) și în Midraș Rabba la Facerea 98. Iudaismul mai are o altă tradiție, după care Iona a fost ucenicul proorocului Elisei. Sursa rusă spune că ambele tradiții, care leagă pe Iona de marii prooroci ai lui Israel, Ilie și Elisei, sunt primite de Biserica Ortodoxă și incluse în slujba proorocului. Luther amintește și el tradiția, dar adaugă că nu o crede, deoarece Iisus spune că văduva era dintre neamuri, în timp ce Iona spune că este evreu.

Tradiția iudaică

Dincolo de identificarea cu mama lui Iona, tradiția evreiască mai păstrează și alte amănunte. Ilie a fost trimis la văduvă ca să cunoască foametea care chinuia poporul (Sanhedrin 113a); ospitalitatea arătată lui Ilie a meritat învierea fiului ei (Cântarea Cântărilor Rabba 2, 5, 3). Rabinii îi atribuie acestei femei versetul din „Femeia virtuoasă” (Pilde 31, 20): „Își deschide mâna către cel sărac și întinde mâinile către cel lipsit”, pentru că l-⁠a hrănit pe Ilie. Minunea făinii și a untdelemnului, care ajung și nu se sfârșesc, este pusă în legătură cu Pilde 10, 22. Când s-⁠a îmbolnăvit fiul, văduva i-⁠ar fi spus, după Pesikta Rabbati, cap. 3: „Până ai venit la mine, Dumnezeu cântărea faptele mele față de ale localnicilor și eram găsită vrednică. Acum, că tu, dreptul, ai venit la mine, Dumnezeu îmi cântărește faptele față de ale tale, așa că mi-⁠ai amintit păcatele, și [de aceea] fiul meu a murit”.

În Biserică

Sursa greacă spune că Biserica Ortodoxă o cinstește ca sfântă (Dreapta Sarafthia) și îi face pomenirea în duminica dinaintea Nașterii Domnului, Duminica Sfinților Strămoși. În Noul Testament, Iisus o amintește în Luca 4, 26: după trei ani și șase luni de secetă și foamete, Ilie a fost trimis, dintre atâtea văduve, doar la cea din Sarepta; versetul se citește lunea din săptămâna a treia a Postului Mare. În Epistola către Evrei 11, 35, cuvintele „Femeile și-⁠au primit morții prin înviere” sunt tâlcuite ca privind pe fiul Sunamitei și pe fiul văduvei din Sarepta.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în „Cuvânt la Apostolul Petru și la proorocul Ilie” (Migne, P.G. 50, 728-735), laudă pe văduva din Sarepta și înalță ospitalitatea, răbdarea și virtutea ei; amintește și el că Ilie a fost trimis la ea pentru că, în singurătatea de la Carit, nu știa că lumea suferă de foamete. Sfântul Grigorie Palama pomenește de Sarafthia în omilia la a treia duminică după Luca. Marele Canon al Sfântului Andrei Criteanul (miercurea primei săptămâni a Postului Mare, la Pavecernița Mare, ode a șaptea) spune: „Cerul s-⁠a închis pentru tine, suflete, și foametea lui Dumnezeu te-⁠a ajuns, când n-⁠ai ascultat cuvintele lui Ilie Tișbiteanul, ca Ahab, ci, asemănându-⁠te cu Sarafthia, hrănește sufletul proorocesc”. În Erminia lui Dionisie din Furna este numită „Dreapta Sarafthia, la care a fost trimis proorocul Ilie, văduvă bătrână”. În artă, subiectul se vede în picturile sinagogii din Dura Europos.