Vasian din Alatîr

Schimonahul Vasian din Alatîr (†1698) a fost monah la Mănăstirea Sfintei Treimi din Alatîr, în Ciuvașia. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; moaștele lui neputrezite au fost aflate în 1748.

La 26 august 1748, când se pregătea locul pentru construirea catedralei Sfintei Treimi a mănăstirii, a fost găsit un sicriu cu rămășițele neputrezite ale unui schimonah. Timp de o săptămână au stat în aer liber, apoi au fost duse în biserica de lemn a Sfinților Zosima și Savatie și lăsate acolo pe iarna 1748-1749. Călugării în vârstă și orășenii care îl ținuseră minte pe Vasian, nevoitor la sfârșitul secolului al XVII-⁠lea, au spus că rămășițele sunt ale lui. În mai 1749 moaștele au fost cercetate. În lista ctitorilor mănăstirii de la sfârșitul secolului al XVII-⁠lea figura un Vasian, dar nu se putea dovedi că este același cu schimonahul. Sfântul Sinod a poruncit episcopului Veniamin Puțek-⁠Grigorovici al Nijni Novgorodului și Alatîrului să îngroape rămășițele.

În ciuda acestei porunci, cinstirea schimonahului nu a încetat. Se arăta celor în suferință și le cerea să facă parastas la mormânt; bolnavii se vindecau. Pentru multele minuni de la mormânt, la 25 octombrie 1904 episcopul Gurie Burtasovski al Simbirskului l-⁠a însărcinat pe protoiereul Nicolae Diomidov, protopop al primului district, să verifice minunile înscrise într-⁠o carte numită „Pomelnic”, păstrată în mănăstire. La 8 octombrie 1905 protoiereul a prezentat un raport care a confirmat mărturiile celor vindecați. Egumenul mănăstirii, arhimandritul Gavriil, a lărgit cripta și a făcut în ea un paraclis al Sfântului Dimitrie al Rostovului, sfințit la 5 decembrie 1905 de episcopul Gurie. Pe mormânt au fost puse lanțuri de fier cu cruce, găsite într-⁠o fântână din apropiere. După tradiție, nevoitorul purta lanțuri, dar înainte de moarte, ferindu-⁠se de slava oamenilor, a încercat să le ascundă.

În anii 1910 s-⁠au mai adunat mărturii despre minuni și vindecări prin rugăciunile către el, dar revoluția din 1917 a oprit proslăvirea. În anii douăzeci călugării au ascuns moaștele pe teritoriul mănăstirii; în 2004 locul în care se află ele era necunoscut.