Vasile Lipkivski

Vasile Lipkivski a fost un preot și ierarh ucrainean care a trăit între anii 1864 și 1937. Este cunoscut ca întemeietorul și primul întâistătător al Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, cu titlul de mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, între anii 1921 și 1927.

A fost predicator, pedagog, publicist și traducător al slujbelor în limba ucraineană. A murit împușcat de NKVD în 1937, iar Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană l-⁠a trecut în rândul sfinților sfințiți mucenici. Hirotonia lui, făcută fără episcopi, nu a fost recunoscută de Bisericile Ortodoxe canonice.

Neamul și copilăria

Vasile Constantinovici Lipkivski s-⁠a născut în 1864 în satul Popudnia din ținutul Uman, gubernia Kiev (astăzi regiunea Cerkasî). Izvoarele dau date diferite ale nașterii: 19 martie (7 martie după stilul vechi) sau 7 septembrie.

Tatăl lui, Constantin, era preot și protopop, iar mama se numea Victoria. Bunicul, Fotie, și străbunicul, Lavrentie, slujiseră și ei, ca preot și cântăreț, în satul Malî Dmîtrușkî din aceeași regiune.

O tradiție de familie spune că neamul Lipkivski venea din Galiția, de lângă râul Lipa. Doi frați din familie ar fi fost duși de o viitură pe râul Bug, ajungând în stepele Podoliei, unde au trăit în sărăcie, până când unul dintre ei a fost primit de mitropolitul Kievului și rânduit apoi preot.

Studiile și primele slujiri

Vasile a învățat la școala teologică din Uman între 1873 și 1879 și la Seminarul Teologic din Kiev între 1879 și 1884. Fiind printre cei mai buni elevi, a fost trimis la Academia Teologică din Kiev, pe care a absolvit-⁠o în 1889 ca candidat în teologie, cu o lucrare despre lupta Macabeilor împotriva regilor sirieni.

A fost apoi profesor de religie la Șpola și la Cerkasî. La 20 octombrie 1891 a fost hirotonit preot și a slujit și la catedrala din Cerkasî.

În 1892 a fost numit paroh al catedralei din Lipoveț și protopop al bisericilor din oraș și din satele din jur. A fost și inspector al școlilor parohiale din ținut, unde a deschis mai multe școli noi, între care o școală de fete și una pentru pregătirea învățătorilor.

În acești ani a scris și câteva studii de istorie locală, despre vechile obiceiuri, despre frățiile bisericești și despre revenirea comunităților unite la Ortodoxie. A rămas la Lipoveț aproximativ unsprezece ani.

La Kiev

În 1903 a fost ridicat la rangul de protoiereu și numit director al nou-⁠înființatei școli pedagogice bisericești din Kiev, care pregătea învățători pentru școlile parohiale. În 1905, în vremea primei revoluții ruse, a fost îndepărtat din această funcție din cauza convingerilor sale naționale ucrainene.

La 19 septembrie 1905 a fost numit preot la biserica Acoperământului Maicii Domnului din cartierul Solomianka din Kiev, unde a devenit mai târziu paroh, și a continuat să predea în școli. Încă de tânăr critica legătura prea strânsă dintre Biserică și administrația imperială și folosirea limbii slavone în slujbele din Ucraina.

Mișcarea pentru autocefalie

La începutul anului 1917, împreună cu alți clerici și cu arhiepiscopul Alexei (Dorodnițîn), s-⁠a aflat în fruntea mișcării pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina. A participat la congresele clericilor și mirenilor din 1917, la Frăția Învierii lui Hristos și la Consiliul Bisericesc Ortodox Panucrainean.

Programul acestei mișcări cerea întoarcerea la principiul alegerii și la viața sinodală în parohii, slujbe în limba ucraineană și biserici zidite în stil național. Convocarea unui sinod panucrainean, plănuită pentru Crăciunul anului 1918, a fost amânată de mai multe ori din cauza războiului.

La 22 mai 1919 (9 mai după stilul vechi), în catedrala Sfântul Nicolae din Kiev, Vasile Lipkivski a săvârșit prima Sfântă Liturghie în limba ucraineană, cu un cor condus de compozitorul Mîkola Leontovici. Pentru aceasta, episcopii ruși i-⁠au interzis să slujească și l-⁠au lipsit de treapta preoțească.

Din iulie 1919 a fost paroh al catedralei Sfânta Sofia din Kiev și, până în 1927, ultimul ei paroh și îngrijitor. A întemeiat parohii ucrainene și a tradus numeroase texte liturgice și teologice în limba ucraineană. Cei care l-⁠au auzit predicând își aminteau de imaginile vii din cuvântările lui.

Întâistătătorul Bisericii Autocefale

La 5 mai 1920, Consiliul Bisericesc Panucrainean a proclamat autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Între 14 și 30 octombrie 1921 s-⁠a ținut în catedrala Sfânta Sofia sinodul clericilor și mirenilor care a confirmat autocefalia și l-⁠a ales pe Lipkivski mitropolit.

Niciun episcop ortodox nu a acceptat să-⁠l hirotonească. Participanții la sinod au susținut că harul Duhului Sfânt este dat întregii Biserici, nu doar episcopilor, și la 23 octombrie 1921 preoții și mirenii prezenți și-⁠au pus mâinile peste el.

Din această pricină, Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană nu a fost recunoscută de nicio Biserică Ortodoxă locală, iar clerul ei a fost numit „autohirotonit”. Câteva zile mai târziu a fost rânduit în același chip un al doilea ierarh, iar apoi cei doi au hirotonit alți episcopi.

La începutul anului 1924 Biserica Autocefală număra, după izvorul englez, 30 de episcopi, aproximativ 1.500 de preoți și diaconi și aproape 1.100 de parohii. Lipkivski a vizitat personal peste 400 de parohii (după alte surse, aproape 500), predicând și întărindu-⁠i pe credincioși.

Rânduiala aleasă de sinod făcea din mitropolit doar primul între egali, cu puteri restrânse. Lipkivski însuși a recunoscut cu tristețe că, din lipsă de preoți, fuseseră hirotoniți în grabă oameni nepregătiți, ceea ce a îndepărtat pe mulți credincioși. Conflictele pentru biserici dintre comunitățile patriarhale și cele autocefale au îngreunat și ele viața noii Biserici.

Prigoana și sfârșitul

Puterea sovietică a privit la început Biserica Autocefală ca pe o contrapondere la Biserica Rusă. Spre sfârșitul anilor 1920 a început să o socotească o primejdioasă expresie a naționalismului ucrainean.

Mitropolitul a fost arestat de mai multe ori, iar autoritățile îi interziceau adesea să plece din Kiev. La 17 octombrie 1927, sub presiunea puterii sovietice și a unei părți a episcopatului, al doilea sinod panucrainean l-⁠a îndepărtat din slujirea de mitropolit.

Din 1927 până în 1937 a trăit sub arest la domiciliu la Kiev, fără drept de a sluji în bisericile orașului. În 1930, sub amenințarea represiunilor, Biserica Autocefală a fost silită să se dizolve.

Data ultimei arestări este dată diferit: februarie 1937 după izvorul englez, 22 octombrie 1937 după cel rusesc. La 20 noiembrie 1937 o „troică” a NKVD de la Kiev l-⁠a condamnat la moarte, iar la 27 noiembrie 1937 a fost împușcat, la vârsta de 73 de ani.

Scrierile

Vasile Lipkivski a lăsat predici și traduceri ale slujbelor în limba ucraineană, precum și o istorie a Bisericii ucrainene. Lucrările lui au fost tipărite după moarte în emigrație, între care „Biserica Ortodoxă a lui Hristos a poporului ucrainean”, „Renașterea Bisericii în Ucraina 1917–1930” și un volum de predici la duminici și sărbători.

Pomenirea

Locul exact al mormântului nu este cunoscut. În cimitirul Lukianivka din Kiev i-⁠a fost așezată o cruce comemorativă.

În 1989 a fost reabilitat de autoritățile sovietice, pentru lipsa oricărei vinovății. La 27 noiembrie 1997, al treilea Sinod local al Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene l-⁠a canonizat ca sfințit mucenic.

I s-⁠au ridicat monumente la South Bound Brook, în Statele Unite (1983), la Ternopil (2000) și la Cerkasî (2019). În 2012 o stradă din Kiev a primit numele mitropolitului Vasile Lipkivski, iar pe biserica Acoperământului Maicii Domnului unde a slujit a fost așezată o placă în amintirea lui.