Vera cea Tăcută

Vera cea Tăcută (decedată în 1861) a fost o nevoitoare închisă în chilie la Mănăstirea de maici Sîrkov din regiunea Novgorod, care a păstrat douăzeci și trei de ani tăcerea. Este cinstită de credincioși și de unele grupuri ortodoxe, fără canonizare oficială; a murit la 18 mai (30 mai) 1861.

În 1834 a apărut la Tihvin o femeie necunoscută, care se numea Vera Alexandrovna. Nu a vorbit niciodată despre trecutul ei și nu și-⁠a spus numele de familie, dar evlavia și respectarea scrupuloasă a poruncilor îi atrăgeau respectul. A fost văzută adesea rugându-⁠se la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Tihvin, înaintea icoanei Maicii Domnului de Tihvin, și a făcut pelerinaje în mănăstirile din jur. După trei ani a plecat să îngrijească o bolnavă în gubernia Olonețk, apoi s-⁠a întors și a plecat din nou, ostenită de atenția oamenilor. S-⁠a așezat în satul Berezovski Riadok, lângă Valdai, într-⁠o căsuță, unde primea doar copii, le desena chipuri ale lui Hristos și ale Maicii Domnului și îi învăța rugăciunile și cititul. Poliția a bănuit-⁠o și în 1838 a fost arestată pentru lipsa pașaportului. La Valdai, întrebată despre nume și neam, a răspuns după legendă: dacă judecăm după cele cerești, sunt țărână, dacă după cele pământești, sunt deasupra ta. După aceea, timp de douăzeci și trei de ani, până la moarte, nu a mai deschis gura, răspunzând rar prin bilețele sau fragmente de fraze.

Socotită nebună, a fost ținută un an și jumătate în închisoarea din Novgorod și apoi un an și jumătate la azilul de la Kolomovo, unde a scris „Plângerea Maicii Domnului la patimile Fiului ei”. Contesa Anna Orlova-⁠Cesmenskaia a găsit-⁠o acolo și i-⁠a propus să trăiască la Mănăstirea Sîrkov. Printr-⁠o hotărâre a consistoriului din Novgorod, din 10 aprilie 1841, a fost primită în mănăstire pe cheltuiala contesei. La început a fost primită cu ostilitate; egumena a cerut mitropolitului Serafim din Petersburg să o alunge, dar nu a obținut aceasta.

A trăit într-⁠o chilie-⁠căsuță cu o singură odaie, cu o bibliotecă mică, un analog cu Scriptura, un samovar, două scaune, un pat și un ceas cu cuc. Icoana ei era Hristos legat, în fața căreia ținea o candelă nestinsă. Dormea pe un pat acoperit de un fetru subțire, cu bușteni pe laturi, ca un fel de sicriu. Își limita viața la chilie și la biserică; spovedania o făcea prin bilețele pe care duhovnicul, preotul Ioan Lebedev, le ardea la flacăra lumânării. Dăruia săracilor și păsărilor cea mai mare parte a hranei și făcea cutiuțe de hârtie, decorate cu cruci și texte din Scriptură, pe care le dădea vizitatorilor. Credincioșii o socoteau înainte-⁠văzătoare, în special în privința morții sau însănătoșirii copiilor bolnavi.

A murit la 18 mai (30 mai) 1861. Despre mormântul ei se povestesc vindecări și semne; se spune că ajută mai ales părinții care se roagă pentru copii. Ea a devenit celebră prin legenda care o identifica cu împărăteasa Elisabeta Alexeievna, soția lui Alexandru I, presupus a fi trăit apoi ca bătrânul Feodor Kuzmici; această identificare nu este susținută de dovezi sigure. Pentru Vera au fost alcătuite un tropar și o rugăciune, ca „dreaptă Vera a Novgorodului”, nepreluate oficial de Biserică.