Constantin Bogoslovski

Sfântul Sfințit Mucenic Constantin Bogoslovski a fost protoiereu mitrofor al Bisericii Ortodoxe Ruse, născut la 17 februarie 1871 în satul Borisovo, ținutul Griazoveț, guvernământul Vologda, și împușcat la 2 octombrie 1937 la Vologda. A fost proslăvit între sfinți în anul 2000. Este pomenit la 19 septembrie; izvorul spune „după calendarul nou”, dar 19 septembrie după calendarul vechi este 2 octombrie după cel nou, ziua morții lui, și aceasta este data care se potrivește.

S-⁠a născut în familia unui preot. A absolvit școala teologică din Vologda (1885), seminarul din Vologda (1891) și Academia Teologică din Kazan, cu gradul de candidat în teologie (1895). A predat Legea lui Dumnezeu și limba rusă la școala eparhială de fete din Vologda (1895 până la 1896 și 1903 până la 1907), limba rusă și slavonă, caligrafia și aritmetica la școala teologică din Ust-⁠Sîsolsk (1896) și istoria și combaterea rascolului rus și a sectelor locale la seminarul din Vologda (1899). A fost membru în comitetul din Vologda al Societății misionare ortodoxe și secretar al consiliului Frăției ortodoxe a Mântuitorului cel Prea Milostiv din Vologda (1900). A fost hirotonit preot și a fost supraveghetor al școlii teologice din Ustiug (1907), membru (1907) și președinte (1912) al consiliului Frăției ortodoxe Ștefan și Procopie din Veliki Ustiug, președinte al comitetului pentru conducerea depozitului de antichități (1909) și al consiliului școlii eparhiale de fete din Ustiug (1910 până la 1912), cenzor al predicilor din orașul Veliki Ustiug (1914) și vicepreședinte al comitetului eparhial pentru ajutorarea refugiaților (1915). A primit brâul (1907), skufia (1909), camilafca (1911), crucea de piept (1914) și ordinele Sfântul Stanislav gradul III (1902) și Sfânta Ana gradul III (1907). Soția lui se numea Anamaisa Ivanovna, iar copiii, Liubov, Nicolae și Alexandru.

În 1917 a fost delegat la Congresul întregii Rusii al clerului și mirenilor și președinte onorific al congresului din vicariatul Veliki Ustiug; a fost membru al Sinodului local prin alegere, ca cleric al eparhiei Vologda, a luat parte la sesiunile I și a III-⁠a și a făcut parte din secțiile a III-⁠a și a XIII-⁠a. Din 1918 a fost protoiereu, vicepreședinte al adunării extraordinare eparhiale a clerului și mirenilor, președinte al comisiei pentru constituirea vicariatului Veliki Ustiug în eparhie de sine stătătoare și al sfatului eparhial din Veliki Ustiug, și paroh al catedralei Adormirii. Din 1920 a fost arhivar la arhiva guvernământală Dvina de Nord. În 1921, pentru că a organizat colecta „Obolul Bisericii”, a fost osândit la 5 ani de închisoare, dar a fost eliberat prin amnistie. În 1923, pentru „agitație antisovietică sistematică” (adică împotrivirea față de reînnoitori), a fost osândit la 2 ani în lagărul special de la Solovki.

Din 1925 a fost paroh al bisericii Buna Vestire și, din 1930, al bisericii Nașterea Maicii Domnului din cimitir, la Vologda, și președinte al sfatului eparhial din Vologda. A primit mitra, a adunat date despre bisericile închise și preoții prigoniți și a stârnit o plângere către Comitetul Executiv Central al RSFSR împotriva închiderii nelegiuite a cimitirului Bogorodsk. În 1937 a fost arestat ca „șef al unei grupări bisericești monarhiste contrarevoluționare”, nu s-⁠a recunoscut vinovat și a fost împușcat. A fost proslăvit ca sfințit mucenic în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse la Sinodul Arhieresc jubiliar din august 2000, pentru cinstire în toată Biserica. A lăsat și scrieri: un jurnal, lucrarea „Situația de stat a Bisericii Romano-⁠Catolice de la Ecaterina cea Mare până astăzi” (Harkov, 1898) și un cuvânt la congresul absolvenților seminarului din Vologda.