Ioan Domovski

Protoiereul Ioan Alexeevici Domovski (1844-1930) a fost preot, duhovnic și făcător de minuni la Nahicevan-⁠pe-⁠Don, azi Rostov-⁠pe-⁠Don. A fost trecut între drepți, ca sfânt cinstit local în Mitropolia Donului, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ruse din 24 iulie 2025. Se pomenește la 24 februarie (9 martie), ziua morții lui, și la 27 august, ziua mutării osemintelor lui în 2020.

Preotul și învățătorul

S-⁠a născut la 30 martie 1844 în satul Pokrovskoe, ținutul Ecaterinoslav, în familia unui diacon. A absolvit seminarul din Ecaterinoslav în 1865, s-⁠a căsătorit cu Ana, cu care a avut mulți copii, și a fost hirotonit preot în 1866. A fost numit paroh la satul Vasilievka, ținutul Slaveanoserbsk (azi în Alcevsk, regiunea Lugansk), apoi a fost mutat la catedrala din Ecaterinoslav, unde a organizat corul bisericesc. A fost membru al comitetului de construcții al căminului și spitalului școlii teologice (1875), al secției de cenzură (1875-1889) și învățător de religie la școala orășenească (1882). Gazeta eparhială din 1882-1898 amintește de nenumărate ori faptele lui de milostenie. Din 1883 i s-⁠a încredințat ascultarea și alegerea cititorilor și cântăreților eparhiei, iar din 1886 a fost cheier al catedralei. A locuit apoi la Mariupol. Din 1896 a fost la Rostov-⁠pe-⁠Don; la 15 septembrie 1896 a fost mutat vremelnic la biserica Sfânta Sofia din Nahicevan, iar peste două luni și jumătate a fost numit paroh la biserica Sfântului Alexandru Nevski, abia ridicată. A fost ridicat protoiereu la 13 iunie 1899. A primit Ordinul Sfânta Ana (1910) și Ordinul Sfântul Vladimir (1914).

Duhovnicul din Rostov

În 1916 a părăsit funcția de paroh și s-⁠a retras, cu gândul să-⁠și petreacă ultimii ani într-⁠o mănăstire; până în 1918 a mai predat religia la gimnaziul din Nahicevan. În anii persecuțiilor de după revoluție și ai dezbinării renovaționiste a fost pentru cler și popor „regula credinței”. A fost duhovnicul episcopului Zaharia (Lobov) al Aksaiului. În 1923, la Rostov, șapte biserici erau închise, iar în celelalte slujeau renovaționiști. Episcopul Arsenie, aflat în închisoare, l-⁠a trimis la părintele Ioan pe ucenicul său, să-⁠i spună că nu poate proceda astfel, fiindcă renovaționiștii nu sunt ortodocși. Ascultând, părintele Ioan a plâns și a răspuns: „Spuneți Stăpânului că nu am știut tot, vreau să mor ortodox”. Credincioșii s-⁠au adunat atunci în casa lui, unde duminica și în sărbători se săvârșeau slujbele, cu predică și apoi cu convorbiri cu fiecare. Mulțimea de la casa preotului a atras atenția organelor Ceka, care l-⁠a luat la interogatoriu. Se povestește că i-⁠a spus anchetatorului că el nu pleacă nicăieri, dar că el ar face bine să se întoarcă acasă; anchetatorul a găsit acasă o perdea aprinsă lângă leagănul în care dormea copilul său, și l-⁠a eliberat.

Moartea și cinstirea

A trecut la Domnul la 9 martie 1930 și a fost îngropat în cripta paraclisului Sfântului Alexandru Nevski de la cimitirul Sofia, apoi, după închiderea paraclisului, mutat la cimitirul armean din Rostov. Când sicriul era pus pe car, s-⁠a crăpat și s-⁠au văzut mâinile și picioarele neputrezite, dar nu s-⁠a îndrăznit deschiderea lui. Mitropolitul Veniamin Fedcenkov i-⁠a închinat în „Însemnările unui arhiereu” un capitol, „Sfântul din Rostov”, cu povestea faptelor și a minunilor de pe când trăia și după moarte. Osemintele i-⁠au fost mutate în 2020, la 27 august.