Macedonie al II-⁠lea

Sfântul Macedonie al II-⁠lea a fost patriarh al Constantinopolului din 496 până în 511, mărturisitor al credinței de la Calcedon, scos din scaun de împăratul Anastasie I și mort în surghiun în jurul anului 517. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 25 aprilie.

Înainte de patriarhie

Era nepotul patriarhului Ghenadie, de care a fost crescut. A slujit apoi ca preot și păstrător al odoarelor bisericii Sfânta Sofia (skevofilax). A fost ales în împrejurări nu tocmai liniștite, pentru că înaintașul lui, Eufemie, fusese de fapt înlăturat de împăratul Anastasie. Eufemie i-⁠a cerut lui Macedonie, care se bucura de bunăvoința împăratului, să ceară garanții pentru viața lui; Macedonie le-⁠a primit și l-⁠a întâlnit pe Eufemie înainte de plecarea lui în surghiun. Se spune că la întâlnire Macedonie și-⁠a scos omoforul, în semn de respect față de cel mazilit, și i-⁠a dat bani pentru nevoile lui.

Împotriva împăratului

Împăratul Anastasie a încercat cu toate mijloacele să-⁠l silească pe Macedonie să se declare împotriva Sinodului de la Calcedon, dar nici lingușirile, nici amenințările n-⁠au izbutit. A fost chiar tocmit un ucigaș, numit Eucol, care să-⁠l omoare; patriarhul a scăpat de lovitură și a poruncit să se dea ucigașului o anumită cantitate de merinde în fiecare lună; după izvorul grecesc, patriarhul a scăpat de atacul cu cuțitul și s-⁠a purtat cu mărinimie. Într-⁠un an sau doi, după izvoare mai vechi, a adunat un sinod care a întărit în scris faptele Sinodului de la Calcedon; după cercetări moderne, vestea unui asemenea sinod separat este neîntemeiată, dar iubirea lui pentru Calcedon este mărturisită oricum. În 507, Ilie, patriarhul Ierusalimului, care nu voise să încuviințeze mazilirea lui Eufemie, s-⁠a unit în comuniune cu Macedonie. Poporul Constantinopolului era la fel de râvnitor pentru Sinodul de la Calcedon, până la răscoală, nu o dată. Ca să prevină urmările, Anastasie a poruncit prefectului orașului să meargă în procesiuni și să fie de față la adunările Bisericii. Opozanții monofiziți ai lui Macedonie stârneau întâmplări: intrau în biserici și tulburau slujbele și l-⁠au învinuit pe nedrept de un păcat josnic.

În 510, Anastasie a făcut o nouă încercare. Macedonie n-⁠ar fi făcut nimic fără un sinod ecumenic, la care să prezideze episcopul Romei. Anastasie, supărat de acest răspuns și mâniat că Macedonie nu-⁠l dezlega niciodată de făgăduința făcută la încoronare de a păstra credința Bisericii și puterea Sinodului de la Calcedon, a căutat să-⁠l alunge din scaun. A trimis monahi și clerici eutihieni, și uneori dregători ai orașului, ca să-⁠l umple de ocară publică. Din aceasta a ieșit o asemenea zarvă între cetățeni, că împăratul a fost silit să se închidă în palat și să pregătească corăbii pentru cazul unei fugi. L-⁠a chemat atunci pe Macedonie la întâlnire; patriarhul a mers și i-⁠a reproșat suferințele pricinuite Bisericii de prigoana lui. Anastasie a făcut totuși o a treia încercare, prin Filoxen al Mabbugului, episcop eutihian, care a cerut lui Macedonie o mărturisire de credință scrisă. Macedonie i-⁠a adresat un memoriu, spunând că nu cunoaște altă credință decât cea a Părinților de la Niceea și de la Constantinopol și că anatemizează pe Nestorie și pe Eutihie și pe cei care primesc doi Fii sau doi Hristoși sau împart cele două firi. Filoxen a găsit doi oameni care l-⁠au învinuit de o faptă ticăloasă, apoi de nestorianism și de falsificarea unui loc din epistola lui Pavel. În cele din urmă, împăratul i-⁠a poruncit să trimită copia autentică a Faptelor Sinodului de la Calcedon, semnată de episcopi; Macedonie a refuzat și a ascuns-⁠o sub altarul bisericii celei mari.

Surghiunul

Atunci Anastasie l-⁠a luat noaptea și l-⁠a dus la Calcedon, apoi la Eucaita, în Pont, locul surghiunului înaintașului său. După cercetările istoricilor Dijkstra și Greatrex, scoaterea lui din capitală s-⁠a făcut în seara zilei de 7 august 511, iar în scaun a fost pus Timotei I. În 515, papa Ormisda a stăruit să fie repus Macedonie, socotit pe nedrept mazilit; era o condiție în tratatul de pace dintre răzvrătitul consul Vitalian, rudă a lui Macedonie, și Anastasie, ca patriarhul și toți episcopii mazilii să fie repuși în scaune. Anastasie însă nu și-⁠a ținut făgăduința, iar Macedonie a murit în surghiun, în jurul anului 517, la Gangra, unde se retrăsese de teama hunilor, care pustiau Capadocia, Galatia și Pontul. După unele izvoare a murit în 516. Trupul lui a fost îngropat la Constantinopol, în biserica Sfântul Calinic. A fost cinstit ca ierarh și mărturisitor.