Silvestru de la Obnora

Cuviosul Silvestru de la Obnora a fost ucenic al Sfântului Serghie de Radonej, pustnic pe malurile râului Obnora, în ținutul Vologdei și Iaroslavlului, și întemeietor al mănăstirii Învierii de acolo. Este cinstit în Biserica Rusă ca sfânt cuvios. Izvoarele nu se unesc nici asupra anului morții, nici asupra zilei de pomenire: izvorul englez dă moartea la 25 aprilie 1479, fișa noastră în 1379, iar izvorul rus pomenirea la 8 mai (stil vechi). Izvoarele nu dau data canonizării.

Izvoarele

Viața veche a lui nu s-⁠a păstrat, căci manuscrisul a ars într-⁠un incendiu la sfârșitul veacului al XVIII-⁠lea. Manuscrisele din secolul al XVII-⁠lea păstrează doar data morții, știri despre întemeierea mănăstirii, minuni de după moarte și texte de slujbă, care arată cinstirea lui ca sfânt. La mijlocul secolului al XIX-⁠lea profesorul Serghie Smirnov, de la Academia Teologică din Moscova, a alcătuit o scurtă Viață a lui după aceste izvoare și după tradiția orală.

Viața

Nu se știe nimic despre obârșia lui. A primit tunderea în mănăstirea Sfântului Serghie de Radonej și, ca mulți dintre ucenicii lui, a plecat în căutare de singurătate. Locul nevoințelor lui au fost malurile Obnorei, un râu mic, azi în regiunile Vologda și Iaroslavl, afluent al Kostromei. După izvorul englez trăia din ierburi sau din coajă de copac și rădăcini, a fost aproape de moarte, dar un înger l-⁠a hrănit și l-⁠a salvat. Mai târziu au început să se așeze pe Obnora și în jur mulți monahi pustnici, între care se știu Sfinții Pavel de la Obnora, Serghie de la Nurma, Cornilie de la Komel și Ghenadie de la Liubimograd. După mulți ani de singurătate, au început să vină la Silvestru ucenici care voiau viața monahală, iar el, primind hrisov de binecuvântare de la mitropolitul Alexie al Moscovei, a zidit biserica Învierii, începutul viitoarei mănăstiri (azi satul Voskresenskoe, în ținutul Liubim, regiunea Iaroslavl).

Moaștele

Mănăstirea Învierii de pe Obnora a fost desființată în 1764 și făcută parohie. În 1825 toate clădirile de lemn au fost dărâmate și s-⁠a zidit o biserică mare de piatră. În 1860, după mărturia paracliserului și a unor enoriași, s-⁠a petrecut în biserică o minune: capacul raclei Cuviosului Silvestru s-⁠a deschis singur și s-⁠a văzut trupul nestricat al sfântului. După aceea au început să vină la moaștele lui mulți pelerini și se păstrează știri despre multe minuni la mormântul lui. În 1876 s-⁠a comandat o raclă nouă. Moaștele s-⁠au pierdut în anii 1920, în campania de deschidere a moaștelor, iar biserica a fost închisă. Azi a fost întoarsă Bisericii, în ea se slujește și se fac lucrări de refacere.