Marcu

Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu a fost ucenic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, unul dintre cei șaptezeci de apostoli și autorul celei de-⁠a doua Evanghelii. Biserica îl cinstește și ca pe cel dintâi episcop al Alexandriei și ca mucenic. Îl prăznuiește la 25 aprilie.

Familia și numele

În Faptele Apostolilor el se numește Ioan, zis și Marcu: Ioan era numele evreiesc, iar Marcu numele roman pe care l-⁠a purtat și sub care este cunoscut. Sinaxarul îl arată ca nepot al Sfântului Apostol Barnaba (în Epistola către Coloseni se spune „văr”), iar pe mama lui o numește Maria. Casa ei din Ierusalim, aproape de grădina Ghetsimani, a devenit după Înălțare loc de adunare pentru credincioși și popas pentru unii apostoli. Tradiția spune că tânărul înfășurat într-⁠o învelitoare de in, care a fugit gol când Domnul a fost prins, este chiar Marcu, singurul evanghelist care povestește întâmplarea.

Însoțitorul apostolilor

Marcu i-⁠a urmat pe Pavel și pe Barnaba la Seleucia și în Cipru, pe care l-⁠au străbătut de la răsărit la apus. La Pafos a fost de față când Pavel l-⁠a orbit pe vrăjitorul Elimas. Apoi s-⁠a întors la Ierusalim, iar mai târziu a mers cu Barnaba în Cipru. Mai apoi s-⁠a aflat iarăși lângă Pavel, care îl numește de folos pentru slujire. Ucenic apropiat al Sfântului Petru, a fost numit de acesta „fiul meu” în prima lui epistolă, trimisă din Babilon. Când Pavel a venit în lanțuri la Roma, Marcu a mers acolo împreună cu Sfântul Timotei.

Evanghelia

Marcu a scris Evanghelia la Roma, în jurul anilor 62 sau 63, după Sinaxar. Potrivit lui Papias, citat de Eusebiu, el a pus în scris predica lui Petru despre faptele și cuvintele Domnului. Evanghelia lui este cea mai scurtă dintre cele patru și povestește mai ales ce a făcut Mântuitorul, pentru ca prin minuni să arate puterea Lui dumnezeiască. De aceea îl zugrăvesc iconarii însoțit de un leu, semn al puterii și al demnității împărătești a lui Hristos.

În Egipt

Marcu a plecat din Roma în Egipt și a întemeiat Biserica Alexandriei, unde a deschis și o școală creștină din care au ieșit mai târziu Clement Alexandrinul, Sfântul Dionisie al Alexandriei și Sfântul Grigorie Taumaturgul. A alcătuit o Liturghie pentru creștinii din Alexandria și a propovăduit în Libia și până în Nectopolis.

Tradiția copților, păstrată și în alte izvoare, povestește că la intrarea în Alexandria i s-⁠a rupt sandaua și s-⁠a dus la un cizmar, Anian. Acestuia i-⁠a străpuns ciocanul degetul, iar Marcu i-⁠a vindecat rana în numele lui Iisus Hristos. Anian a crezut, a fost botezat împreună cu familia lui și apoi a fost hirotonit episcop. Sinaxarul bizantin spune doar că Marcu a vindecat mâna unui dregător, Anania, care a primit Botezul, iar apoi mulți din cartierul lui au făcut la fel. Mai târziu Marcu a pus preoți pe Malhos, Sabin și Chedrin ca să păstreze Biserica după plecarea lui.

Mucenicia

Păgânii l-⁠au prins pe când sfințea Liturghia, l-⁠au bătut, l-⁠au târât pe străzile cetății și l-⁠au aruncat în temniță. Acolo i s-⁠a arătat Domnul și l-⁠a întărit. A doua zi mulțimea l-⁠a târât iarăși și, pe drum, Marcu și-⁠a dat sufletul rostind „În mâinile Tale, Doamne, încredințez duhul meu”. Păgânii au vrut să-⁠i ardă trupul, dar s-⁠a făcut întuneric, a tunat și a fost cutremur, iar ei au fugit. Creștinii au așezat trupul într-⁠un mormânt de piatră. Sinaxarul bizantin dă ca dată a morții 4 aprilie 63, iar tradiția coptă anul 68, în ziua în care Paștile au căzut împreună cu sărbătoarea păgână a lui Serapis.

Moaștele

Peste mormânt s-⁠a zidit o biserică în anul 310. După ce arabii au pus stăpânire pe Egipt, moaștele au fost duse la Veneția, la începutul veacului al IX-⁠lea (anul 820 în Sinaxar, 828 în tradiția coptă), unde s-⁠a zidit în cinstea lui o mare biserică. Capul a rămas în Alexandria. În 1968 o parte din moaște a fost dată înapoi Bisericii Copte de către papa Paul al VI-⁠lea.

Pe lângă 25 aprilie, Biserica pomenește pe Marcu la 4 ianuarie în Soborul celor șaptezeci de apostoli, la 27 septembrie împreună cu Aristarh și Zena, și la 30 octombrie împreună cu Tertiu, Iust, Artemas și Cleopa.