Pontiu din Cimiez

Sfântul Mucenic Pontiu din Cimiez (Pons, Ponce) este cinstit ca mucenic în Galia, la Cimiez (azi parte din Nisa), în a doua jumătate a secolului al III-⁠lea, în jurul anului 257. Povestea lui vine dintr-⁠o relatare târzie despre pătimirea sa, pe care istoricii o socotesc în mare parte legendară. Este un sfânt al creștinătății apusene, iar sursele noastre nu arată un act ortodox de canonizare. Se pomenește la 14 mai și, după calendarul din izvoare, la 5 august.

Povestea

După pătimirea lui, Pontiu s-⁠a născut într-⁠o familie de senator roman păgân, Marcu și Iulia, după mai bine de douăzeci de ani de căsnicie fără copii. În luna a cincea a sarcinii, mama a ajuns la templul lui Zeus, unde preotul, cu cunună pe cap, a început deodată să strige plângând că femeia poartă în pântece pe cel care va dărâma templul și va nimici zeii. Înspăimântați, părinții au fugit acasă, iar mama s-⁠a lovit cu o piatră în pântece ca să nu-⁠l nască. Totuși a născut un copil sănătos. Voia să-⁠l omoare, dar Marcu s-⁠a împotrivit, spunând că, dacă Zeus voiește, își va răzbuna singur pe vrăjmașul lui. Copilul a fost numit Pontiu. A crescut cu minte și cu învățătură de filosof, iar într-⁠o dimineață a trecut pe lângă o casă creștină, unde credincioșii cântau, împreună cu papa Pontian, psalmi de dimineață. A plâns și a strigat către Dumnezeu să-⁠l învețe să-⁠L cunoască, a intrat, a stat într-⁠un colț până la sfârșitul slujbei și a cerut papei lămuriri, apoi a devenit creștin.

După povestea târzie, împărații Filip și fiul lui, cărora le era sfetnic înțelept, au crezut prin cuvintele lui în Hristos și n-⁠au mai mers să aducă jertfe în Capitoliu. Mai târziu, Valerian și Galienus au trimis în Galia pe călăii Claudiu și Anabiu. La Cimela, cei doi au adus jertfe zeilor și au poruncit prinderea creștinilor. Pontiu, ca om însemnat și nobil, a fost adus primul la judecată și a fost aruncat în temniță în lanțuri, până cum vor porunci împărații. Răspunsul acestora a fost să-⁠l ucidă dacă nu aduce jertfe. El a răspuns că nu are alt stăpân decât pe Domnul Iisus Hristos.

După tradiție, când slujitorii au încercat să-⁠l lege de ștreang, uneltele s-⁠au făcut bucăți, iar călăii au căzut ca morți. A fost dat la doi urși în circ, dar fiarele, fără să-⁠l atingă, s-⁠au aruncat asupra paznicilor și i-⁠au sfâșiat. Mulțimea a strigat că Dumnezeul creștinilor este unul. Rugul aprins nu l-⁠a ars, nici haina lui. Iudeii prezenți au strigat să fie omorât vrăjitorul, iar el a mulțumit Domnului, amintindu-⁠și cum au strigat și lui Pilat Pontiul: răstignește-⁠L. A fost osândit la tăierea capului și executat în afara cetății în anul 257. Trupul a fost îngropat de prietenul și contemporanul său Valeriu, care a scris și viața și moartea lui.