Spiridon

Sfântul Ierarh Spiridon, episcop al Trimitundei, în Cipru, a fost păstor de oi, făcător de minuni și apărător al credinței la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Este ocrotitorul insulei Corfu și al olarilor și cizmarilor. Este pomenit la 12 decembrie.

Viața

S-⁠a născut în jurul anului 270 în satul Asia (Askia), în Cipru, din părinți țărani, simpli, și în tinerețe a fost păstor. Era cunoscut de mic pentru evlavie, simplitate și milostenie față de săraci. Dorea să urmeze pe dreptul David în blândețe, pe Iacov în bunătatea inimii și pe Avraam în dragostea de străini; casa lui era adăpost pentru fără de casă și hrană pentru străini. Din pricina faptelor lui bune, Dumnezeu i-⁠a dat darul înainte-⁠vederii, al vindecării celor fără de leac, al izgonirii demonilor și al învierii morților. S-⁠a căsătorit în tinerețe cu o fată curată și au avut o fiică, Irina, pe care Spiridon însuși a botezat-⁠o. Soția lui a murit după puțină vreme, dar el nu a căzut în deznădejde, ci a slujit mai departe lui Dumnezeu prin fapte bune.

În vremea lui Constantin cel Mare și a fiului lui Constanțiu al II-⁠lea a fost ales episcop al cetății Trimitunda, azi lângă Famagusta. Ca episcop și-⁠a păstrat obiceiul și viața simplă din vremea păstoriei de oi. În vremea unei lungi secete și a foametei din Cipru, la rugăciunea lui au venit ploi. Bunătatea lui se împerechea cu o aspră dreptate față de cei nevrednici: la rugăciunea lui a fost pedepsit un negustor de grâu fără milă, iar țăranii săraci au fost izbăviți de foame. Un prieten al lui, învinuit pe nedrept, fusese osândit la moarte; Spiridon s-⁠a grăbit în ajutor, dar a dat peste un râu umflat. Amintindu-⁠și cum a trecut Iisus Navi Iordanul, s-⁠a rugat cu credință, iar apa s-⁠a despărțit și a trecut cu însoțitorii pe uscat. Judecătorul l-⁠a primit cu cinste și a eliberat pe nevinovat.

Tradiția povestește multe alte minuni: odată, în vremea slujbei, untdelemnul din candelă se sfârșea și flacăra slăbea, dar candela s-⁠a umplut de untdelemn; ori îngerii au slujit nevăzut împreună cu el, iar după fiecare ectenie se auzea cântarea „Doamne, miluiește”; a vindecat pe împăratul Constanțiu al II-⁠lea, bolnav greu; a înviat pe fiica sa Irina ca să spună unde a ascuns niște bijuterii păstrate la ea; la Antiohia a înviat un copil al unei păgâne, și apoi pe mama, căzută moartă de uimire. Înainte de a muri, Dumnezeu i-⁠a arătat apropierea sfârșitului. A adormit în jurul anului 348.

La Sinodul de la Niceea

În 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, Spiridon a luat parte, după tradiție, la discuția cu un filosof care apăra arianismul. Filosoful era mai iscusit în vorbire și în știința lumii, dar Spiridon l-⁠a biruit printr-⁠o simplă tâlcuire a credinței. Predania povestește „minunea cărămizii”: el a scos din sân o cărămidă și, făcând semnul crucii, a spus: „În numele Tatălui”, și flacăra s-⁠a ridicat din ea; „și al Fiului”, și apa a curs în jos; „și al Sfântului Duh”, și țărâna a rămas în mână. Apoi a spus: „Precum cărămida este un lucru de o singură ființă și fire, dar alcătuit din trei, foc, apă și pământ, așa este și Dumnezeu, unul în ființă și în fire, dar în persoane Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.” Filosoful a primit hotărârile sinodului, a crezut și s-⁠a botezat. După unele relatări, la Niceea a cunoscut pe Sfântul Nicolae, și între ei a rămas o prietenie.

Moaștele și cinstirea

Moaștele lui au fost duse, după năvălirea arabă din Cipru, la Constantinopol, iar după 1453 la Corfu, unde se păstrează în catedrala cea mare și sunt scoase în procesiuni. Se spune că sfântul iese uneori din raclă ca să ajute pe cei care îl cheamă, de aceea i se spune „Sfântul călător”; încălțămintea lui se schimbă mereu din pricina aceasta. Pe Corfu este numit „Ocrotitorul cetății”, pentru minunea izgonirii ciumei, și pentru izbăvirea insulei de turci și de incendii. Este ocrotitorul Pireului, unde este prăznuit la 12 decembrie, al olarilor, al cizmarilor, al pielarilor și al altor meșteșugari, iar în Serbia este slavă de familie. Viața lui a fost povestită întâi într-⁠un poem pierdut al ucenicului său Trifilie și în două vieți din veacul al VII-⁠lea, ale lui Teodor din Pafos și, poate, ale lui Leonțiu din Neapolis.