Varnava

Sfântul Apostol Varnava a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli, tovarășul de lucru al Sfântului Apostol Pavel și, după tradiție, întemeietorul Bisericii Ciprului. Născut pe insula Cipru dintr-⁠o familie de levți, a murit ca mucenic la Salamina, în jurul anului 61. Cartea Faptele Apostolilor îl numește chiar apostol.

Numele și începuturile

Se numea la început Iosif, sau Iosia, iar apostolii i-⁠au dat numele de Varnava, adică „fiul mângâierii” sau „al îndemnului”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că a primit acest nume pentru darul de a-⁠i mângâia pe cei întristați. Părinții săi erau evrei din seminția lui Levi, care se mutaseră la Cipru; după unele izvoare, ei aveau mari moșii lângă Ierusalim. Scriitori bisericești vechi, între care Clement al Alexandriei și Sfântul Epifanie, spun că, tânăr fiind, a fost trimis la Ierusalim să învețe la Gamaliel, unde a fost coleg cu Saul, viitorul apostol Pavel. Aristobul, unul dintre cei șaptezeci, este socotit fratele său, iar Marcu Evanghelistul, ruda lui, ca văr sau nepot.

La Ierusalim a intrat în prima obște creștină. Când apostolii au pus bunurile în comun, Varnava și-⁠a vândut ogorul și a adus banii la picioarele apostolilor. Când Saul a venit la Ierusalim după întoarcerea sa la Hristos și toți se temeau de el, Varnava l-⁠a luat și l-⁠a dus la apostoli, povestindu-⁠le cum îl văzuse Saul pe Domnul pe drum.

Slujirea cu Pavel

Aflând că Evanghelia se răspândește la Antiohia, Biserica din Ierusalim l-⁠a trimis acolo pe Varnava. Văzând cât de mare este lucrul, a plecat la Tars să-⁠l caute pe Pavel și l-⁠a adus cu sine la Antiohia, unde au lucrat împreună un an întreg. Când o foamete a lovit Iudeea, ei au dus ajutoarele adunate de creștinii din Antiohia, la Ierusalim.

Trimiși de Duhul Sfânt, Varnava și Pavel au plecat în prima călătorie misionară, împreună cu Ioan Marcu. Au străbătut Cipru, Pamfilia, Pisidia și Licaonia. La Pafos au ridicat pe dregătorul roman Sergiu Pavel la credință, după ce vrăjitorul Elimas a fost lovit de orbire. La Listra, mulțimea l-⁠a luat pe Varnava drept Zeus și pe Pavel, vorbitorul, drept Hermes. Cei doi au luat parte la sinodul apostolic de la Ierusalim, despre primirea neamurilor în Biserică.

Mai târziu s-⁠au despărțit în urma unei certe aprinse legate de Marcu. Pavel a plecat cu Sila, iar Varnava s-⁠a întors cu Marcu la Cipru, unde, potrivit tradiției, au întărit Biserica de acolo. Ultima dată el este pomenit în Noul Testament în legătură cu plecarea sa spre Cipru.

Mucenicia și aflarea moaștelor

După tradiție, la Salamina a găsit împotrivirea unor iudei, veniți din Siria, care au răsculat norodul împotriva lui. Știind că i se apropie sfârșitul, Varnava i-⁠a dat lui Marcu Evanghelia după Matei, copiată de mâna lui, cerându-⁠i să o așeze în mormânt cu el, și l-⁠a trimis apoi la Pavel. A fost apoi ucis cu pietre, în sinagogă, în jurul anului 61, și îngropat la apus de oraș.

Mormântul a rămas necunoscut mai multe veacuri, iar locul a ajuns să fie numit „locul tămăduirii” pentru vindecările petrecute acolo. În 478, în vremea împăratului Zenon, Sfântul Apostol s-⁠a arătat de trei ori, în trei nopți, arhiepiscopului Antimos al Ciprului și i-⁠a arătat unde se află moaștele sale. Pe piept avea Evanghelia după Matei. Aici s-⁠a întemeiat mănăstirea Sfântului Apostol Varnava, lângă Salamina.

Scrierile puse pe seama lui și cinstirea

Unele scrieri i-⁠au fost atribuite, dar autorul lor este nesigur: Epistola lui Varnava, descoperită în Codexul Sinaitic și scrisă probabil în jurul anului 130, la Alexandria, precum și Faptele lui Varnava, din secolul al V-⁠lea. Așa-⁠numita Evanghelie după Varnava, din Evul Mediu, nu are nicio legătură cu el.

Biserica îl cinstește ca întemeietor al Bisericii Ciprului și ca sfânt ocrotitor al insulei. Prăznuirea lui este la 11 iunie, iar la 4 ianuarie se face soborul celor șaptezeci de apostoli.