Bartolomeu

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. Tradiția Bisericii îl identifică cu Natanael din Cana Galileii, pe care Domnul l-⁠a numit „israelit adevărat, întru care nu este vicleșug”. A vestit Evanghelia în Asia Mică, în India și în Armenia și a murit ca mucenic.

Chemarea

Numele Bartolomeu înseamnă „fiul lui Talmai” și apare în listele apostolilor din Evangheliile după Matei, Marcu și Luca, alături de Filip. De aceea tradiția îl socotește același cu Natanael din Evanghelia după Ioan. Filip i-⁠a vestit că L-⁠au aflat pe Cel despre care au scris Moise și proorocii, pe Iisus din Nazaret. Natanael s-⁠a îndoit, întrebând dacă din Nazaret poate ieși ceva bun, dar a venit să vadă. Când Domnul i-⁠a spus că l-⁠a văzut sub smochin înainte ca Filip să-⁠l cheme, el a mărturisit: „Învățătorule, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Regele lui Israel”. După Înviere, Natanael se afla între ucenicii care pescuiau pe Marea Tiberiadei, când Domnul li S-⁠a arătat.

Vestirea Evangheliei

Sinaxarul ortodox spune că, după Cincizecime, lui Bartolomeu și lui Filip le-⁠a căzut la sorți să propovăduiască în Siria și în Asia Mică. Cu ei mergea sora lui Filip, fecioara Mariamna. Au trecut prin multe orașe, au fost bătuți cu pietre și închiși. La Hierapolis au nimicit, prin rugăciune, o năpârcă uriașă la care se închinau păgânii, iar pe orbul Stahie, vindecat după patruzeci de ani, l-⁠au botezat. Prefectul cetății i-⁠a osândit la moarte: Filip a fost răstignit cu capul în jos și a murit, iar Bartolomeu a fost coborât de pe cruce din timp. A rânduit pe Stahie episcop al Hierapolisului și a plecat mai departe.

Istoricul Eusebiu de Cezareea și Fericitul Ieronim mărturisesc că Bartolomeu a ajuns în India, unde a lăsat Evanghelia după Matei. Sinaxarul grecesc spune la fel că a predat-⁠o indienilor. Locul exact al „Indiei” este discutat de cercetători.

În Armenia și mucenicia

Potrivit sinaxarului, apostolul a ajuns apoi în Armenia Mare, unde a vindecat-⁠o de demoni pe fiica regelui Polimiu. Regele a vrut să-⁠l răsplătească, dar apostolul a refuzat darurile, căutând doar mântuirea sufletelor. Polimiu, soția și fiica lui s-⁠au botezat, iar după ei oameni din peste zece cetăți. Din uneltirea preoților păgâni, fratele regelui, Astiag, l-⁠a prins la cetatea Alban și l-⁠a răstignit cu capul în jos. Apostolul a propovăduit și de pe cruce. La urmă, din porunca lui Astiag, i s-⁠a jupuit pielea și i s-⁠a tăiat capul. Tradiția elenă numește locul Albanopolis. Cercetătorii observă însă că nu este cunoscut niciun rege armean cu numele Polimiu, iar alte relatări dau alte nume; sinaxarul păstrează numele din tradiție.

Mai există două feluri de a istorisi sfârșitul apostolului, între care și acela că ar fi fost aruncat în mare. Biserica Armeană îl cinstește, împreună cu Sfântul Apostol Tadeu, ca întemeietor.

Moaștele

Credincioșii au pus trupul într-⁠o raclă de plumb. Spre anul 508 moaștele au fost duse la Dara, în Mesopotamia. Când perșii au cucerit cetatea, în 574, creștinii au fugit cu ele spre Marea Neagră, dar au trebuit să le părăsească, iar păgânii au aruncat racla în mare. Prin puterea lui Dumnezeu, ea a ajuns la insula Lipari. Sinaxarul de pe oca.org spune că, după cucerirea insulei de către arabi, moaștele au fost mutate la Benevento, iar în secolul al X-⁠lea o parte a ajuns la Roma. Wikipedia precizează mutarea la Benevento în 838 și darul făcut Romei în 983, unde se află la biserica San Bartolomeo all'Isola, pe Insula Tiberină. Un fragment de craniu se află la Frankfurt pe Main, în catedrala care îi poartă numele. Sfântul Iosif Imnograful a primit o parte din moaște și a zidit în cinstea apostolului o biserică lângă Constantinopol.

Cinstirea

Biserica îl prăznuiește pe 11 iunie, împreună cu Sfântul Apostol Barnaba, pe 25 august, la aducerea moaștelor, și pe 30 iunie, în Soborul celor doisprezece apostoli. Biserica Coptă îl pomenește în prima zi a lunii Tut.