Adam

Adam este primul om, creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, strămoșul întregului neam omenesc. Biserica îl pomenește între Sfinții Strămoși ai lui Hristos, iar căderea lui este ridicată prin Hristos, „Adam cel din urmă”. Viața lui se citește în primele capitole ale Cărții Facerii, iar anii nu se pot stabili cu precizie. Cartea Facerii spune că a trăit nouă sute treizeci de ani.

Crearea și raiul

După Cartea Facerii, în a șasea zi a creației, Dumnezeu l-⁠a plăsmuit pe Adam din țărâna pământului și a suflat în fața lui suflare de viață, iar omul s-⁠a făcut suflet viu. Numele înseamnă „pământ roșu” sau „om”. L-⁠a pus în grădina Edenului să o lucreze și să o păzească și i-⁠a dat stăpânire peste făpturi. Adam le-⁠a dat nume tuturor animalelor. Pentru ca omul să nu fie singur, Dumnezeu a făcut din coasta lui pe Eva, căreia i-⁠a spus „os din oasele mele”.

Sfinții Părinți învață că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, cu minte și voință liberă, și chemat să crească spre asemănare cu El. Poruncă li s-⁠a dat una: să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului, sub amenințarea morții.

Căderea

Ispitită de șarpe, Eva a mâncat din roada oprită, iar Adam, îndemnat de ea, a mâncat și el. Primul semn al păcatului a fost simțământul rușinii și încercarea zadarnică de a se ascunde de fața lui Dumnezeu, care umbla prin grădină. Chemați de Dumnezeu, Adam și-⁠a aruncat vina asupra femeii, iar ea asupra șarpelui. Dumnezeu a rostit osânda și Adam a fost scos din rai, ca să muncească pământul din care fusese luat. Cu ei au intrat în lume suferința și moartea.

Dumnezeu nu i-⁠a lăsat însă fără nădejde: a făgăduit că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui, făgăduință pe care Părinții o văd împlinită în Hristos și în Maica Domnului.

Urmașii și sfârșitul

După izgonire, Adam și Eva au avut copii. Scriptura îi pomenește pe Cain, Abel și Set și spune că Adam a mai născut și alți fii și fiice. După ce Cain l-⁠a ucis pe Abel, le-⁠a fost dat Set. Adam a murit după nouă sute treizeci de ani. Potrivit unei tradiții, a fost îngropat acolo unde avea să fie Golgota, de aceea sub Cruce, în icoana Răstignirii, se zugrăvește uneori un craniu.

Nădejdea mântuirii

Sfântul Apostol Pavel numește pe Hristos „Adam cel de pe urmă” și arată că, precum prin neascultarea unui om au ajuns mulți păcătoși, așa prin ascultarea Unuia vor ajunge mulți drepți. Biserica privește pe Adam și pe Eva ca pe un prototip al lui Hristos și al Maicii Domnului, noul Adam și noua Evă. În icoana Învierii, Hristos îi ridică din morminte pe Adam și pe Eva, ținându-⁠i de mână, iar în icoanele tuturor sfinților ei se închină înaintea tronului lui Dumnezeu, cu nimb, ceea ce arată nădejdea Bisericii că sunt printre cei mântuiți.

Biserica Ortodoxă înțelege căderea ca pe un păcat strămoșesc, care face omul supus păcatului și morții, fără a-⁠i da o vină personală moștenită, după cum învață unele Biserici apusene.

Pomenirea

Alungarea lui Adam din rai se pomenește în Duminica Iertării (a lăsatului sec de brânză), ultima zi dinaintea Postului Mare, când credincioșii își cer iertare unii altora. Adam este pomenit și în Duminica Sfinților Strămoși, dinaintea Nașterii Domnului, și în Duminica Sfinților Părinți.