Alexandru Urodov

Mărturisitorul Alexandru Urodov, arhimandrit (1882-1961), a fost monah la Sanaksar, egumen, stareț al Pustiei Șapte Lacuri și, după surghiun, preot în eparhia Kirov, unde s-⁠a mutat la Domnul la 14 august 1961. Se pomenește la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 23 august, cu noii mucenici și mărturisitori de la Soloveți, la 27 august și la 18 septembrie, cu aflarea moaștelor, la 17 octombrie, cu sfinții din Kazan, și la 21 octombrie, cu sfinții din Viatka. Moaștele lui se odihnesc la mănăstirea Sanaksar.

Georgie Andreevici Urodov s-⁠a născut în 1882 în familia unui țăran din satul Nevejkino, ținutul Ciembar, gubernia Penza. După școala sătească a fost cântăreț la biserica parohială. În 1901, plecat într-⁠o călătorie la Sarov, s-⁠a oprit la mănăstirea Sanaksar și a hotărât să-⁠și închine viața nevoințelor monahale. La 30 august 1911 novicele Georgie a fost tuns în monahism cu numele Alexandru. Curând a fost hirotonit ierodiacon la Tambov, iar la 22 iulie 1913 ieromonah. La 20 iulie 1915 ieromonahul Alexandru a fost ales de frați egumen al mănăstirii Sanaksar și ridicat la rangul de egumen de arhiepiscopul Chiril (Smirnov).

În 1917 Rusia a fost cuprinsă de valul revoluției și al terorii roșii. La sfârșitul lui februarie 1918 o parte dintre frați, în frunte cu ieromonahul Vladimir, sprijiniți de bolșevici, au făcut o răscoală în mănăstire și l-⁠au scos pe egumenul Alexandru din slujba de stareț. Prin hotărârea Tribunalului Revoluționar Militar, la 27 martie 1918 părintele Alexandru a fost arestat. La anchetă nu s-⁠a recunoscut vinovat, iar tribunalul a hotărât să fie izgonit din mănăstire. La 3 aprilie 1922, prin hotărârea Sfântului Sinod, părintele Alexandru a fost numit stareț al Pustiei Șapte Lacuri din eparhia Kazan și ridicat la rangul de arhimandrit. Autoritățile și-⁠au întors mânia asupra lui și aici: în 1922 a fost tras la răspundere în dosarul confiscării odoarelor bisericești. Dar, în ciuda tuturor prigoanelor, în același an a devenit un participant activ la lupta împotriva reînnoirii în ținutul Kazan, iar Pustia Șapte Lacuri a devenit, prin osteneala lui, centrul acestei lupte. La 31 octombrie 1928 arhimandritul Alexandru a fost arestat și osândit la trei ani de lagăr și trei ani de surghiun în Ural.

După surghiun a ajuns în eparhia Viatka. La 5 august 1935 episcopul Dimitrie (Pospelov) de Iaransk l-⁠a numit în satul Sobolevo, azi în raionul Sancursk din regiunea Kirov. Aici, douăzeci și șase de ani, părintele Alexandru s-⁠a nevoit în Domnul și și-⁠a sfârșit zilele. Multă vreme a făcut parte dintre așa-⁠numiții „nepomenitori”. În 1955 arhimandritul Alexandru a recunoscut alegerea Patriarhului Alexei (Simanski) și s-⁠a unit cu Biserica Patriarhală, scriind o scrisoare arhiepiscopului Veniamin (Tihonițki) al eparhiei Kirov, în care ruga să fie îngropat monahicește. La 14 august 1961, ajuns la adâncă bătrânețe, arhimandritul Alexandru a trecut la Domnul. Sfintele lui moaște se află acum la mănăstirea Sanaksar.