Vasile Bogoiavlenski

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile Bogoiavlenski (1867-1918) a fost arhiepiscop al Cernigovului și Nejinului, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ruse și participant la Sinodul local din 1917-1918. Trimis de Patriarhul Tihon în Perm ca să cerceteze uciderea arhiepiscopului Andronic, a fost el însuși împușcat de soldați roșii pe un tren, la sfârșitul lui august 1918. Biserica Rusă l-⁠a trecut în rândul sfinților în anul 2000.

Familia și formarea

Vasile Dimitrievici Bogoiavlenski s-⁠a născut la 1 februarie 1867 în satul Staroe Seslavino, din gubernia Tambov. A fost al treilea din zece copii ai preotului Dimitrie Ivanovici Bogoiavlenski (1840-1885), de la biserica Arhanghelilor din sat, și ai Elizavetei Alexandrovna. Bunicul său, Ioan Stefanovici, întemeietorul bibliotecii bisericii din Seslavino, și strămoșii lui din partea bunicii slujiseră ca preoți în aceeași biserică. Tatăl și bunicul fuseseră protopopi ai ținutului. Era văr de al patrulea cu mitropolitul Vladimir (Bogoiavlenski).

A absolvit școala teologică din Tambov în 1882 și seminarul din Tambov în 1888, apoi Academia Teologică din Kazan, cu titlul de candidat în teologie (1900). Tot acolo și-⁠a susținut lucrarea de masterat (1907), „A doua carte a Macabeilor. Încercare de cercetare introductivă”.

Preotul

La 20 septembrie 1888 a fost hirotonit diacon și repartizat la biserica Nașterii lui Hristos din Staraia Degtianka, unde a fost și învățător într-⁠o școală parohială. La 11 martie 1890 a fost hirotonit preot, la biserica Acoperământului Maicii Domnului din Oviansk, în eparhia Tambov, unde a slujit până în 1896, fiind și conducătorul și profesorul de religie al școlii parohiale. Boala fără leac a soției l-⁠a făcut să părăsească eparhia natală și să se mute la Kazan, unde a urmat academia și a continuat slujirea preoțească, la mănăstirea de maici Troițko-⁠Feodorovski (1897), la biserica de cimitir (1901) și la catedrala din Kazan (1905). A fost membru-⁠fondator al frăției Maicii Domnului de pe lângă catedrală, profesor de religie în mai multe școli și membru în comitete și în Societatea istorico-⁠arheologică bisericească.

După moartea soției, cel târziu în 1904, a crescut singur pe fiul lor, Dimitrie. Soția purtase numele Elizaveta Ivanovna, iar în familie s-⁠a păstrat multă vreme portretul ei, pictat, după nepoata lor, de Ilia Repin. În 1908 a primit tunderea monahală la Lavra Sfântului Alexandru Nevski din Petersburg și curând a fost numit rector al seminarului din Cernigov, cu rangul de arhimandrit.

Arhiereul

La 26 iulie 1909 a fost hirotonit episcop de Sumî, vicar al eparhiei Harkov. A condus îndreptarea mănăstirii Schimbării la Față de la Kuriaj. Din martie 1911 a fost episcop de Novgorod-⁠Seversk, vicar al eparhiei Cernigov, iar la 12 mai 1911 episcop al Cernigovului și Nejinului.

La inițiativa lui și cu prefața lui a apărut albumul „Chipuri din viața bisericească a eparhiei Cernigov”. S-⁠a ridicat Casa eparhială Sfântul Nicolae (azi sediul filarmonicii din Cernigov), cu biserică, sală de concerte pentru muzică duhovnicească și pentru lucrare de luminare religioasă și cu mai multe așezăminte eparhiale, între care unele de binefacere. Încă din vremea când era vicar la Harkov, a ridicat două case noi pentru pelerinii care veneau să se închine la moaștele Sfântului Teodosie. În eparhia Cernigov a organizat un sanatoriu pentru tuberculoși pentru elevii seminarului. Despre el se spunea că era un administrator excelent și un gospodar iscusit. Cel mai mult se îngrijea de milostenie și de învățătura poporului sub ocrotirea Bisericii: în cei șase ani ai păstoririi lui s-⁠au înființat șase școli pentru toate stările, între care și pentru adulți și pentru fete, și era aproape de realizare planul unui institut pedagogic ortodox superior pentru femei.

A primit Ordinul Sfântul Vladimir clasa a III-⁠a (1912) și a II-⁠a (1916). La 1 iulie 1916 a fost numit conducător al Consiliului de editare de pe lângă Sfântul Sinod, iar la 5 octombrie 1916 a fost înălțat la rangul de arhiepiscop. A fost membru prezent al Sfântului Sinod în 1916-1917.

Încercările din 1917

După revoluția din februarie a fost arestat de două ori de autoritățile revoluționare din gubernia Cernigov, la îndemnul procurorului-⁠șef Vladimir Lvov, și a fost învinuit de arbitrar și de simonie de o parte a preoțimii din Cernigov. Printr-⁠o hotărâre a Guvernului provizoriu, ca și alți arhierei, a fost scos din Sfântul Sinod. La 6 mai a fost trimis la odihnă ca egumen al schitului Sfântul Nicolae din Terebenia, în eparhia Tver, dar la 11 august 1917 a fost numit cârmuitor, cu drepturi de egumen, al mănăstirii stavropighiale Zaikonospasski din Moscova.

În 1918 a fost membru al Sinodului local al Bisericii Ruse și a luat parte la a treia sesiune. A condus comisia pentru transformarea mănăstirii Donskoi din Moscova într-⁠o mănăstire anume pentru arhiereii retrași.

Mucenicia

La sfârșitul lui iulie 1918, Patriarhul Tihon l-⁠a trimis la Perm, în fruntea unei comisii care să cerceteze împrejurările uciderii arhiepiscopului Andronic (Nikolski). Din comisie făceau parte și arhimandritul Matei (Pomerantsev), rectorul seminarului din Perm, și Alexei Danilovici Zverev, mirean din eparhia Moscovei, misionar. După cercetare, au plecat din Perm, dar trenul lor a fost oprit la 27 august 1918 (stil nou), după podul peste râul Kama.

Soldați roșii au intrat în vagon, i-⁠au scos pe membrii comisiei din tren și i-⁠au împușcat, iar pe cei răniți i-⁠au sfârșit cu baioneta. Despre trupuri există mai multe relatări. După una, ele au fost aruncate de pe podul Kama în râu. După alta, soldații le-⁠au îngropat la locul execuției, dar, temându-⁠se de pelerinaje la mormintele arhiepiscopului și ale celorlalți uciși, le-⁠au dezgropat și le-⁠au ars. O mărturie spune că doar hainele au fost arse, iar trupurile au fost duse într-⁠o barcă și scufundate în Kama, legate cu lanțuri.

Slăvirea

Numele episcopului Vasile a fost trecut în lista de lucru a noilor mucenici și mărturisitori ruși, în pregătirea canonizării făcute de Biserica Rusă din Străinătate în 1981, dar lista a fost publicată abia la sfârșitul anilor 1990. Sinodul arhieresc jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse din august 2000 l-⁠a trecut în rândul noilor mucenici și mărturisitori ruși pentru cinstire în toată Biserica. Odată cu el au fost canonizați și ceilalți membri ai comisiei sinodale, uciși împreună cu el. La 4 mai 2017, Sfântul Sinod l-⁠a trecut și în soborul Părinților Sinodului local al Bisericii Ruse din 1917-1918, care se pomenește la 5 (18) noiembrie.

Sfântul este pomenit la 14 (27) august, ziua uciderii, la 25 ianuarie (7 februarie) în Soborul Noilor Mucenici ai Rusiei și la 5 (18) noiembrie, cu Părinții Sinodului local. A lăsat câteva lucrări, între care o cercetare despre congresele eparhiale ale clerului (1902), studiul despre a doua carte a Macabeilor (1907), rânduiala pentru mutarea și înmormântarea trupului arhiepiscopului Dimitrie al Kazanului (1908), albumul vieții bisericești din Cernigov (1911) și mai multe cuvinte arhipăstorești.