Miheia

Sfântul Proroc Miheia este al șaselea dintre cei doisprezece proroci mici ai Vechiului Testament. Numele lui înseamnă „Cine este ca Domnul?”. Este cunoscut mai ales pentru prorocia despre Betleem ca loc al nașterii lui Mesia. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 14 august.

Miheia era din Moreșet, un sat din sud-⁠vestul Iudeei, aproape de Gat, de unde i se spune și Morasteanul. Cartea lui arată că a prorocit în zilele regilor Iotam, Ahaz și Iezechia ai Iudeei, adică în a doua jumătate a veacului al VIII-⁠lea înainte de Hristos. A fost așadar contemporan cu Isaia, cu Osea și cu Amos. După sinaxar, a lucrat aproape cincizeci de ani și se trăgea din seminția lui Iuda.

Spre deosebire de Isaia, care trăia în cetate și vorbea la curtea împărătească, Miheia era om de la țară și a vorbit în numele celor mici, asupriți de cei puternici. A vestit cu asprime nedreptatea celor bogați, care luau casele și ogoarele săracilor, și a mustrat pe judecători, pe preoți și pe prorocii mincinoși, care împăcau poporul cu păcatul lui. Însă nu s-⁠a oprit la mustrare: cartea se încheie cu făgăduința iertării.

Cartea prorocului Miheia are șapte capitole. Prima parte vestește pierzania Samariei, capitala regatului de miazănoapte, care a căzut în 722 înainte de Hristos, și apoi pe cea a Ierusalimului. Miheia spune că Sionul va fi arat ca un ogor, iar muntele templului va ajunge în ruine. După aproape un veac, bătrânii poporului și-⁠au adus aminte, în zilele lui Ieremia, că regele Iezechia a auzit aceste cuvinte și s-⁠a căit în loc să-⁠l ucidă pe proroc (Ieremia 26, 18-19).

Prorocia cea mai cunoscută se află la capitolul al cincilea: „Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Cel ce va fi Stăpânitor în Israel, a Cărui obârșie este din început, din zilele veșniciei” (Miheia 5, 2). Când magii au întrebat unde se va naște Împăratul, cărturarii l-⁠au trimis la acest verset (Matei 2, 5-6). Biserica vede aici vestirea nașterii Domnului Hristos din Fecioară, în Betleemul Iudeei, și a veșniciei Lui dinaintea veacurilor.

Un alt cuvânt al lui rezumă tot ce cere Domnul de la om: „Ți s-⁠a arătat, omule, ce este bine și ce cere Domnul de la tine: să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău” (Miheia 6, 8). Cartea mai vestește o vreme în care neamurile se vor sui la muntele Domnului, iar sabiile se vor face pluguri (4, 1-4), și se încheie cu cuvinte de laudă la adresa lui Dumnezeu, Care iartă nelegiuirea și aruncă păcatele în adâncul mării (7, 18-19).

Sinaxarul spune că sfintele moaște ale prorocului au fost aflate în veacul al IV-⁠lea, la Baraphsatia, aproape de Eleuteropoli, printr-⁠o descoperire dată lui Zeuinos, episcopul cetății. De aceea pomenirea sa din 14 august se leagă de această aflare. Nu trebuie confundat cu Miheia, fiul lui Imla, care a prorocit în vremea regelui Ahab (3 Regi 22).

Cuvântul lui despre Betleem este amintit adesea în cântările Bisericii în jurul Nașterii Domnului, iar o citire din cartea lui se rânduiește la Vecernia Nașterii.