Alfred cel Mare

Alfred cel Mare a fost rege al saxonilor de apus din 871 și, din 886, al anglo-⁠saxonilor, până la moartea sa în 899. Este cinstit pentru credința lui, pentru apărarea poporului creștin împotriva năvălirii vikingilor și pentru grija cu care a răspândit învățătura și cărțile creștine în limba poporului său. În anul 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a canonizat pe Toți Sfinții din Insulele Britanice, între care și pe regele Alfred. Este pomenit la 26 octombrie, iar împreună cu ceilalți sfinți ai insulelor în a treia duminică după Rusalii.

Tinerețea

S-⁠a născut în jurul anului 849 la Wantage, ca fiu mai mic al regelui Ethelwulf și al reginei Osburh. După povestirea episcopului Asser, biograful său, mama lui a pus ca premiu o carte frumos împodobită cu poezii engleze, pentru cel dintâi dintre fiii ei care o va învăța pe de rost, iar Alfred nu a învățat să citească decât la doisprezece ani. În 853 a fost trimis la Roma, unde Papa Leon al IV-⁠lea l-⁠a miruit, iar în 854 și 855 a mers acolo cu tatăl său, popasind la curtea lui Carol cel Pleșuv. Trei frați mai mari au domnit pe rând înaintea lui, iar Alfred a luptat alături de Ethelred, al treilea, împotriva danezilor.

Războiul și pacea

A ajuns rege în aprilie 871, în plin război. În ianuarie 878, danezii au atacat pe neașteptate la Chippenham, iar Alfred a scăpat cu un grup mic de oameni prin păduri și mlaștini, retrăgându-⁠se la Athelney, în Somerset. De acolo și-⁠a adunat din nou oastea și i-⁠a învins pe danezi la Edington. Una dintre condițiile păcii a fost ca regele lor, Guthrum, să primească creștinismul; după trei săptămâni, Guthrum și 29 dintre căpeteniile lui au fost botezați la curtea lui Alfred, la Aller, lângă Athelney, iar Alfred i-⁠a fost naș. Hotarul dintre Wessex și teritoriile danezilor, numite Danelaw, a fost stabilit printr-⁠un tratat.

În 886 Alfred a ocupat și a refăcut Londra și s-⁠a numit rege al anglo-⁠saxonilor. A întărit apărarea cu o rețea de treizeci și trei de orașe fortificate, numite burhs, a reorganizat oastea și în 896 a poruncit construirea unei mici flote.

Învățătorul poporului

Alfred se întrista văzând cât de mult căzuse învățătura în Anglia după invazii. Spunea în prefața la traducerea sa că foarte puțini oameni de la sud de râul Humber mai înțelegeau slujbele în limba engleză. A înființat o școală la curte pentru copiii lui, ai nobililor și ai altora, a chemat învățați din Mercia, din Țara Galilor și de peste mări și a cerut ca dregătorii să știe să citească. A tradus sau a pus să se traducă în engleza veche Regula pastorală a Sfântului Grigorie cel Mare, Mângâierile filozofiei ale lui Boethius și alte scrieri, între care Dialogurile lui Grigorie. Culegerea sa de legi începe cu Cele zece porunci și cu alte pasaje din Exod și din Faptele Apostolilor. Tot în vremea lui s-⁠a început Cronica anglo-⁠saxonă.

A întemeiat mănăstirile de la Athelney și Shaftesbury, primele așezări monahale noi din Wessex după veacul al VIII-⁠lea. Asser scrie că regele purta cu sine o carte mică în care strânsese psalmi și rugăciuni, pe care o avea mereu la el, pentru rugăciune.

Adormirea și cinstirea

Alfred a murit la 26 octombrie 899, la vârsta de cincizeci sau cincizeci și unu de ani, și a fost îngropat la Winchester. Trupul lui a fost mutat apoi la New Minster, iar mai târziu la mănăstirea Hyde. Este singurul rege al Angliei numit „cel Mare”. Henric al VI-⁠lea a încercat zadarnic, în 1441, să obțină canonizarea lui de la Papa Eugeniu al IV-⁠lea. Biserica Anglicană îl pomenește la 26 octombrie, iar Biserica Ortodoxă îl prăznuiește tot atunci.