Anastasie din Strumița

Sfântul nou mucenic Anastasie din Strumița (numit și Bulgarul, Radovișteanul sau Salonicheanul, născut în jurul lui 1774 la Radoviș, mort la 8 august 1794 la Salonic) a fost un tânăr armurier, ucenic la Salonic, omorât de turci pentru că n-⁠a vrut să-⁠și tăgăduiască credința. Se pomenește la 8 august în Biserica greacă (Patriarhia Ecumenică) și la 29 august în Biserica Bulgară, după izvorul bulgar; ambele stil vechi. Viața lui a păstrat-⁠o Cuviosul Nicodim Aghioritul, care îl pomenește la 8 august; arhiepiscopul Filaret al Cernigovului îl are la 29 august.

Viața

S-⁠a născut în satul Radoviș, din ținutul Strumița, numit din vechime eparhia Tiberiopolului. La douăzeci de ani a plecat la Salonic să-⁠și caute de lucru și a intrat ca ucenic la un meșter armurier (în izvoarele grecești negustor de haine). Meșterul l-⁠a rugat odată să treacă prin poarta cetății cu niște haine turcești din atelier, îmbrăcându-⁠le pe el, ca să nu plătească taxa pe care o plăteau negustorii creștini. Anastasie l-⁠a ascultat. La ieșirea din oraș, vameșii i-⁠au cerut hârtiile cu vama plătită, iar el, rușinat, a spus că este turc și n-⁠are de ce să plătească. Vameșii însă au bănuit că tânărul nu e turc și i-⁠au cerut să rostească salavatul, scurta mărturisire a credinței musulmane. Tânărul s-⁠a încurcat, fiindcă nu știa ce i se cere, și îndată l-⁠au bătut ca să-⁠l silească să se lepede cu adevărat. Când au văzut că rămâne neclintit, l-⁠au dat întâi secretarului chehaia, apoi agăi, căpetenia lor. Aga a trimis un ostaș la muftiu să-⁠l întrebe ce să facă cu creștinul; răspunsul a fost: „Într-⁠o mână ai sabia, în cealaltă cartea. Dacă ești râvnitor pentru credința noastră, taie-⁠i capul; dacă ești iubitor de argint și nepăsător, folosește cartea.” Aga l-⁠a trimis la molla (judecător) cu încă cinci oameni care să-⁠l pârască mincinos.

Molla a încercat întâi să-⁠l convingă cu vorbe, născociri și făgăduințe mieroase, dar n-⁠a izbutit, iar Anastasie s-⁠a rușinat și mai tare că le spusese vameșilor că este turc. Molla a poruncit să fie bătut din nou și l-⁠a trimis la muselim. Făgăduințele acestuia erau și mai bune: chiar că va ajunge ciohandar (apropiat) și va avea mare cinste. Anastasie s-⁠a rușinat și mai tare și a refuzat: „Sunt creștin. Nu mă lepăd de credință.” Muselimului nu i-⁠a rămas decât să-⁠l osândească la spânzurătoare, în afara așa-⁠numitei Porți Noi, trimițând câțiva oameni să-⁠l însoțească spre locul osândei, ca să încerce o ultimă dată să-⁠l convingă. Dar, din voia lui Dumnezeu, chiar pe drum, în chinuri de la bătăi, a murit la 8 august 1794, fără să ajungă la locul execuției, rămânând până la sfârșit în frumoasa și strălucita mărturisire a credinței noastre.