Antim Găină

Antim Găină, născut în 1894 la Prisăcani, lângă Iași, a fost protosinghel și duhovnic la Mănăstirea Agapia, unul dintre cei mai aleși ucenici ai lui Vichentie Mălău. A murit în 1974, la mănăstirea de metanie, Secu. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

A îmbrățișat viața monahală din tinerețe, împreună cu tatăl și cu bunicul său. În 1920 a primit schima la Secu, iar după un an a fost hirotonit preot. Între 1921 și 1928 a fost preot și duhovnic la Secu; trei ani a fost paroh în satul Pluton-⁠Pipirig, iar între 1934 și 1956 duhovnic la Agapia. S-⁠a retras apoi la mănăstirea de metanie, unde a murit în 1974, în smerenie adâncă.

Ucenicii povestesc că a dorit să se nevoiască la Athos, dar duhovnicul lui, Vichentie, i-⁠a spus că nu-⁠i dă binecuvântare, pentru că nu va putea trăi acolo. După ce a stăruit, bătrânul l-⁠a lăsat să plece, spunându-⁠i că nu va sta mult și că, la întoarcere, trenul va trece peste el. După câteva luni s-⁠a întors, iar la Turnu Severin, când traversa linia ferată, l-⁠a ajuns un tren și s-⁠a culcat între șine și a scăpat cu viață, după povestire, prin rugăciunile duhovnicului.

În 1928 a fost trimis preot misionar la Pipirig, ca să îndrepte credincioșii stiliști care nu voiau să asculte de Biserică. La început a refuzat, apoi a primit ascultarea, la sfatul duhovnicului, și în câțiva ani a înnoit viața duhovnicească a satului Pluton. Oamenii, văzându-⁠i blândețea, s-⁠au întors în Biserică, iar pe mulți i-⁠a deprins cu postul, milostenia și rugăciunea lui Iisus.

La Agapia a fost un preot pătruns de frica lui Dumnezeu și un duhovnic căutat. Se socotea nevrednic de preoție și se cutremura de Liturghie; când slujea, petrecea doar în post și rugăciune, fără să vorbească cu nimeni. Primea la spovedanie numai pe cei care voiau cu adevărat să se mântuiască, cerea fiilor duhovnicești tăcere, ascultare și rugăciunea lui Iisus și îi îndepărta pe cei care rămâneau în aceleași păcate sau nu își împlineau canonul. Ucenicii lui erau puțini, dar sporiți.