Andrei Stratilat

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat (Andrei Comandantul, Andrei Tribunul) a fost ofițer superior în armata romană, sirian de neam, ucis pentru credința în Hristos împreună cu 2.593 de soldați ai săi în munții Taurus, în vremea împăratului Maximian. Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică îl pomenesc la 19 august. Sursele nu se potrivesc asupra anului morții sale: o sursă dă aproximativ 302, alta 294 sau 305, iar rânduiala istorică a domniei lui Maximian este și ea dată diferit.

Biruința asupra perșilor

Despre începuturile vieții lui se știe puțin, în afară de faptul că era sirian de neam și comandant militar în armata romană în vremea împăratului Maximian. Sursa engleză dă anii domniei 284-305, iar cea rusă 285-310; sursa românească îl numește „Maximian Galeriu” și așază moartea lui duminică, 19 august, în anul 294 sau 305. Sursele sârbă și rusă dau în jur de 302. Cea ucraineană spune doar că a trăit în secolul al IV-⁠lea.

Pentru vitejia, nebiruința și dreptatea lui, viitorul sfânt era iubit în oastea romană. Când o mare armată persană a năvălit în ținuturile siriene, guvernatorul Antioh i-⁠a încredințat lui Andrei conducerea oștilor romane și i-⁠a dat titlul de „stratilat”, adică „comandant suprem”. Sfântul Andrei și-⁠a ales un mic detașament de ostași viteji, care erau păgâni. Sursa rusă spune că el însuși nu fusese încă botezat, dar crezuse în Iisus Hristos; sursa ucraineană, că credea în taină în Hristos. Înainte de luptă el le-⁠a vorbit ostașilor că zeii păgâni sunt demoni și nu pot ajuta în luptă și le-⁠a propovăduit pe Iisus Hristos ca pe Dumnezeul atotputernic al cerului și al pământului, care ajută pe toți cei ce cred în El. Ostașii au intrat în luptă chemând în ajutor pe Mântuitorul. Micul detașament a pus pe fugă numeroasa armată persană. Sursa ucraineană adaugă că ostașii, văzând că izbânda venise cu ajutor ceresc, s-⁠au întors la credința în Hristos. Andrei s-⁠a întors din campanie cu slavă, după o biruință deplină, la Antiohia.

Judecata și chinurile

Dar niște invidioși i-⁠au spus guvernatorului Antioh că el este creștin și că a convertit la credința sa ostașii aflați sub comanda lui. Sfântul Andrei a fost chemat la judecată și acolo și-⁠a mărturisit credința în Hristos. Pentru aceasta a fost supus chinurilor. Se spune că el însuși s-⁠a întins pe patul de aramă înroșit în foc și, de îndată ce a cerut ajutorul Domnului, patul s-⁠a răcit. Ostașii au fost răstigniți pe copaci, dar niciunul nu s-⁠a lepădat de Hristos. Sursa engleză spune doar că unii dintre ostași au fost răstigniți, iar alții închiși în temniță. Aruncând pe sfinți în temniță, Antioh a trimis împăratului un raport, neîndrăznind să osândească singur pe celebrul învingător, pentru a hotărî dacă îl va osândi la moarte. Împăratul știa cât de mult îl iubea armata pe Sfântul Andrei și, temându-⁠se de răzmeriță, a trimis ordin să fie eliberați mucenicii, dar a poruncit în taină să fie uciși, sub un pretext sau altul, pe rând.

Eliberat, Sfântul Andrei a venit cu ceata ostașilor săi la Tars. Acolo ei au fost botezați de episcopul local Petru și de episcopul Non al Beroeei (sursele sârbă și ucraineană spun doar că au primit botezul la Tars). Apoi ostașii au trecut în ținutul Taxanata. Antioh a scris guvernatorului provinciei Cilicia, Seleuc, ca sub pretextul urmăririi unor dezertori să ajungă ceata Sfântului Andrei și s-⁠o ucidă; sursa engleză spune că după persecuțiile locale din cetatea cilicică Andrei a fugit spre muntele Taurus. Seleuc i-⁠a ajuns pe mucenici, opriți în defileurile munților Taurus, unde, printr-⁠o descoperire, aveau să pătimească. Sfântul Andrei, numindu-⁠și ostașii frații și copiii lui, i-⁠a îndemnat să nu se teamă de moarte. S-⁠a rugat pentru toți cei care vor cinsti pomenirea lor și L-⁠a rugat pe Domnul să trimită oamenilor un izvor tămăduitor în locul unde le va fi vărsat sângele. În timpul acestei rugăciuni, mucenicii, care nu s-⁠au împotrivit, au fost uciși cu săbiile (aproximativ 302). În clipa aceea a ieșit din pământ un izvor. Episcopii Petru și Non, care urmaseră pe ascuns, cu clericii, ceata Sfântului Andrei, le-⁠au îngropat trupurile. Unul dintre clerici, chinuit de mult de un duh rău, a băut din izvor și s-⁠a vindecat numaidecât. Vestea s-⁠a dus între locuitorii din împrejurimi și ei au început să vină la izvor și, prin rugăciunile Sfântului Andrei și ale celor 2.593 de mucenici care au pătimit cu el, primeau ajutor harnic de la Dumnezeu.

Sursa sârbă spune că armata împăratului i-⁠a ajuns în defileu pe când se rugau și i-⁠a ucis pe toți, iar cea engleză că armata romană i-⁠a prins în ambuscadă și i-⁠a masacrat pe Sfântul Andrei și pe toți cei 2.593 de soldați. Locul este numit în sursa sârbă „muntele Taurus din Armenia”, iar în cea ucraineană „în apropiere de orașul armean Melitene (Armenia Mică)”, unde idolatrii i-⁠au tăiat cu săbiile; în sursa rusă este vorba de munții Taurus din Cilicia. Numărul mucenicilor este dat la fel de toate sursele care îl menționează: 2.593 (cea ucraineană scrie „2 mii 593”).

Iconografia și pomenirea

În arta bizantină a icoanelor au existat mai multe tipuri de înfățișare a lui Andrei Stratilat. Cel mai răspândit este cel al tânărului ostaș-⁠mucenic în armură, cu părul negru și barbă mică. În arta rusă veche era înfățișat de obicei în armură și manta, cu crucea în mână, cu barbă scurtă și părul creț cu fire cărunte; în zugrăveli de biserici, de obicei pe stâlp, în picioare, cu sulița, arcul și scutul. În Erminia lui Dionisie din Furna se spune despre înfățișarea Sfântului Andrei: „bătrân cu părul creț”. Un manual de iconografie din secolul XVII, tipărit de Serghei Bolșakov în 1903, arată că el are părul cărunt și creț, barba lui Ioan Teologul, este în armură, cu mantaua verde, platoșă în pătrate, haină verde, căptușeală albastră, pantaloni purpurii, în mâna dreaptă o cruce, în stânga sulița, iar scutul la stânga.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 19 august după calendarul iulian; sursa ucraineană dă data de 1 septembrie, care corespunde aceleiași zile după calendarul nou.