Sebald

Sfântul Sebald este cinstit ca misionar și pustnic din Franconia, care a viețuit în pădurea de lângă Nürnberg, oraș al cărui ocrotitor a rămas până azi. Despre viața lui se știe foarte puțin cu siguranță, iar Biserica păstrează mai ales tradiții și amintirea cinstirii sale.

Se știe doar că a locuit în pădurea Poppenreuth, la apus de Nürnberg, ca pustnic. Legendele despre el se deosebesc. O tradiție veche, din jurul anului 1280, spune că era de neam franc, contemporan cu împăratul Henric al III-⁠lea, și că după un pelerinaj în Italia a devenit predicator la Nürnberg. Un alt text spune că a fost nobil franc și că i-⁠a întâlnit în Italia pe Willibald și Winibald, ceea ce l-⁠ar pune în secolul al VIII-⁠lea, apoi misionar în pădurea ce-⁠i poartă numele. Alte povestiri îl fac fiul regelui Danemarcei sau student la Paris, căsătorit cu o prințesă franceză, pe care ar fi lăsat-⁠o în noaptea nunții pentru a pleca în pelerinaj la Roma. În aceste versiuni, papa i-⁠ar fi încredințat misiunea de a binevesti în pădurile din jurul Nürnbergului.

După tradiție, a făcut minuni: a vindecat orbi, a umplut un urcior cu vin și a făcut ca pământul să înghită pe un batjocoritor. Cea mai cunoscută povestire este „minunea țurțurilor”: într-⁠o noapte de iarnă a intrat în coliba unei familii sărace, al cărei foc slab nu încălzea, iar bărbatul a spus că nu are alte lemne. Sebald i-⁠a cerut femeii să rupă țurțurii de la streașină și să-⁠i aducă, apoi i-⁠a aruncat în vatră, iar aceștia au aprins un foc puternic.

Cinstirea lui apare în izvoare la sfârșitul secolului al XI-⁠lea, într-⁠o scurtă pomenire din cronica lui Lambert de Hersfeld, la anul 1072. În 1255 a devenit ocrotitor al bisericii parohiale refăcute, împreună cu Sfântul Petru, iar mormântul lui era cinstit acolo. Sărbătoarea lui, 19 august, apare într-⁠un calendar din Olomouc din 1131 până în 1137. În 1397 moaștele au fost mutate în corul nou al bisericii și erau purtate în procesiune în fiecare an, iar regii și împărații Germaniei se rugau înaintea raclei când ajungeau la Nürnberg. La 26 martie 1425 papa Martin al V-⁠lea l-⁠a canonizat, la cererea sinodului de la Nürnberg. Din 1429, florinii orașului au purtat chipul lui.

Pe la 1480 Sigmund Meisterlin a scris în latină o „Viață a Sfântului Sebald”. Între 1508 și 1519, Peter Vischer cel Bătrân și fiii săi au făcut racla de bronz din biserica Sfântul Sebald, o capodoperă a Renașterii germane. Cinstirea lui a rezistat și Reformei. În Italia este cinstit sub numele Sinibaldo.