Teofan cel Nou

Sfântul cuviosul Teofan cel Nou (Teofan de la Naousa, Teofan făcătorul de minuni, Teofan Docheiaritul) a fost un monah grec din secolul al XVI-⁠lea, ocrotitor al orașului Naousa, în Macedonia. S-⁠a nevoit mai întâi la mănăstirea Dochiariu de pe Athos, apoi la Veria, și a întemeiat mănăstirea Sfinților Arhangheli de lângă Naousa. A murit la 19 august, ziua în care este pomenit. Anul exact al morții nu este sigur; izvoarele îl așază în secolul al XVI-⁠lea, iar fișa din arhivă dă ca dată orientativă anul 1600.

Athosul și salvarea nepotului

Pentru viața lui există două izvoare scrise principale: unul tipărit la Veneția în 1764 și altul la Tesalonic în 1883. S-⁠a născut la Ioannina, la începutul secolului al XVI-⁠lea. De tânăr a plecat la Muntele Athos și a intrat în frăția mănăstirii Dochiariu, una dintre primele mănăstiri de la mare pe care le vede cineva ajungând pe peninsula atonită. Străduindu-⁠se neîncetat să-⁠și păstreze mintea curată de gânduri și de ispitele celui rău, a dobândit, cu harul lui Dumnezeu, pace lăuntrică și maturitate duhovnicească, punând mai presus mântuirea sufletului decât nevoile materiale. Virtutea lui l-⁠a scos în față între frații mănăstirii, care, după moartea egumenului dinainte, l-⁠au ales egumen. În această slujire s-⁠a deosebit prin împlinirea cinstită a virtuților evanghelice și prin supunerea față de voia lui Dumnezeu, fiind părinte duhovnicesc drept și iubitor pentru ceilalți frați.

În anii egumeniei de pe Athos a primit o scrisoare de la sora lui, care îi vestea o grea lovitură suferită de familia ei: otomanii îi răpiseră fiul și îl duseseră la Constantinopol ca să-⁠l pună în corpul ienicerilor, ceea ce însemna trecerea la islam și serviciu militar sub stăpânire străină. Cutremurat și adânc neliniștit de mântuirea nepotului, sfântul a părăsit pentru o vreme Muntele și a plecat la Constantinopol. Acolo, după căutări, a izbutit să-⁠l găsească la timp, înainte să fie silit să-⁠și schimbe credința, și cu multe și stăruitoare străduințe a izbutit să-⁠l elibereze și să-⁠l ia cu el. Întorși pe Athos, sfântul l-⁠a supus pe nepot la o vreme de încercare, după rânduiala monahală, și apoi l-⁠a tuns monah. Dar prezența tânărului în mănăstire nu a fost primită de toți: o parte din frăție s-⁠a temut de eventuale represalii ale autorităților otomane, socotind că eliberarea lui ar stârni mânia turcilor. Aceasta a stârnit dezbinare între frați: unii se încredeau în voia lui Dumnezeu, alții stăruiau în nevoia de precauție și de ocolire a primejdiei.

Veria și Naousa

Văzând sminteala și tulburarea, sfântul Teofan, cu deosebire și cu sensibilitate duhovnicească, a hotărât să înlăture pricina dezbinării. Împreună cu nepotul a părăsit mănăstirea și a mers întâi la Tesalonic, apoi la Veria, avându-⁠și, poate, ca țintă îndepărtată Ioannina, locul lui de obârșie. În Veria, sfântul și nepotul au fost mișcați de ce au auzit despre schitul locului și au hotărât să-⁠l viziteze. Au fost găzduiți în mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul, unde au rămas, pentru că au aflat odihnă duhovnicească. Prezența lor a fost mult prețuită de frăția mănăstirii, care le-⁠a dat binecuvântarea să ridice un „kathisma”, adică o mică mănăstioară, la mică distanță de mănăstire, ca să rămână aproape și să folosească duhovnicește prin viața și pilda lor. Sfântul a ridicat acest kathisma închinat Maicii Domnului puțin mai jos decât mănăstirea, spre râu, la vreo zece minute. Curând s-⁠au adunat lângă el, pe lângă nepot, și alți monahi care voiau să se supună îndrumării lui duhovnicești. Cum numărul fraților creștea, a apărut nevoia unui loc mai potrivit și mai larg, dar schitul din Veria era deja prea plin: vreo cincizeci de frății se așezaseră în vale, iar toate locurile erau ocupate.

Căutând o nouă posibilitate, sfântul a găsit un loc potrivit lângă Naousa, unde a întemeiat mănăstirea Preamarilor Taxiarhi (Sfinții Arhangheli). Un timp, el și ucenicii lui străbăteau drumul dintre Veria și Naousa ca să organizeze și să încheie lucrările de zidire. La începutul lucrărilor, meșterul-⁠șef al mănăstirii a avut obiecții la locul ales. Sfântul, cerând lumină dumnezeiască, s-⁠a rugat Arhanghelilor să-⁠i descopere locul plăcut lor. Au pus planurile mănăstirii într-⁠un anumit loc și au rugat pe Dumnezeu, prin Arhangheli, să arate ei locul potrivit. Într-⁠adevăr, planurile s-⁠au mutat în chip de neexplicat în locul pe care îl arătase de la început sfântul Teofan, fapt socotit semn dumnezeiesc și întărire a alegerii lui. În timpul zidirii a mai avut loc o întâmplare, semn al sfințeniei lui: un urs a sfâșiat măgarul care căra materialele, iar sfântul, cu putere duhovnicească, a supus fiara și a înhămat-⁠o în locul animalului, folosind-⁠o la continuarea lucrărilor. Faptul a fost însemnat în tradiția locală și a răspândit mai mult faima lui de făcător de minuni.

În tot timpul zidirii mănăstirii Sfinților Arhangheli din Naousa a rânduit egumen al mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul. Ultimii ani ai vieții i-⁠a petrecut între mănăstirea din Naousa și cea din Veria. A murit la 19 august, în kathisma Maicii Domnului. În răscoala de la Naousa din 1822 mănăstirea din Veria și kathisma au fost distruse. La începutul secolului al XX-⁠lea craniul sfântului a fost aflat de locuitorii din Naousa; moaștele lui se păstrează în biserica Adormirii Maicii Domnului.