Briciu de Tours

Sfântul Ierarh Briciu de Tours a fost ucenic al Sfântului Martin și urmașul lui la scaunul din Tours, în Franța. A adormit în noiembrie 444.

După legendă, a fost un copil orfan, luat de episcopul Martin și crescut în mănăstirea Marmoutier; a ajuns monah și apoi arhidiaconul lui Martin. Sursele spun că la început a fost mândru și ambițios, opusul învățătorului său. Se povestește că Martin a prorocit că va fi urmașul lui și că va avea multe greutăți; clericii din Tours au cerut să fie îndepărtat, iar Martin a răspuns că, dacă Hristos l-⁠a răbdat pe Iuda, și el îl va răbda pe Briciu.

La moartea lui Martin, în 397, Briciu a primit scaunul. A fost învinuit de multe ori de ambiție lumească și de alte greșeli, dar cercetările Bisericii l-⁠au dezvinovățit de fiecare dată. În al treizecilea an al episcopatului, o monahie spălătoreasă din casa lui a născut un copil despre care, din clevetire, se zvonea că ar fi al lui. El a dus cărbuni aprinși în mantie la mormântul Sfântului Martin, iar mantia a rămas neatinsă, dar poporul nu l-⁠a crezut și l-⁠a silit să plece din oraș. Șapte ani a stat în Roma, iar papa l-⁠a dezlegat. S-⁠a întors la Tours, unde, în lipsa lui, murise ultimul episcop pus în loc, și și-⁠a reluat slujirea. A zidit o capelă a Sfinților Petru și Pavel peste mormântul lui Martin. Se spune că a slujit cu atâta smerenie, încât la moarte a fost cinstit ca sfânt. Oasele lui au fost duse de Grigorie de Tours la Clermont și se află azi la biserica San Michele din Pavia.

Este sfânt al Bisericii nedespărțite și este pomenit la 13 noiembrie, după stilul nou.