Abbon de Fleury

Sfântul Cuvios Abbo de Fleury a fost monah și egumen al mănăstirii Fleury, lângă Orléans, om de știință și de minte largă, ucis în 1004 la La Réole, pe când încerca să potolească o ceartă între monahi. Este pomenit la 13 noiembrie.

Începuturile

Abbo s-⁠a născut în jurul anului 945, lângă Orléans, și a crescut în mănăstirea benedictină din Fleury. A învățat la Paris și la Reims, dăruindu-⁠se filosofiei, matematicii și astronomiei. Doi ani, între 985 și 987, a stat în Anglia, mai ales în mănăstirea nou întemeiată de la Ramsey, ajutându-⁠l pe arhiepiscopul Oswald de York să reîntărească viața monahală, și a fost acolo egumen și conducător al școlii. S-⁠a întors la Fleury în 988 și, după moartea egumenului Oilbold, a fost ales egumen. Alt monah, care avea sprijinul regelui și al episcopului de Orléans, a contestat alegerea, iar chestiunea a căpătat însemnătate pentru toată țara; Gerbert de Aurillac, mai târziu papa Silvestru al II-⁠lea, a hotărât în favoarea lui Abbo.

În treburile Bisericii

Ca egumen, Abbo s-⁠a amestecat în treburile vremii. A luat parte la sinodul de la Verzy, lângă Reims, unde arhiepiscopul Arnulf al Reims-⁠ului a fost judecat pentru trădare și depus, ca să facă loc lui Gerbert. A avut dispute, între 988 și 994, cu Arnulf al Orléans-⁠ului pentru reforma monahală. În 996 regele Robert al II-⁠lea Piosul l-⁠a trimis la Roma, ca să abată o interdicție papală asupra căsătoriei lui cu Berta de Burgundia. Pe drum l-⁠a întâlnit pe papa Grigorie al V-⁠lea, fugit din Roma, alungat de antipapa Ioan al XVI-⁠lea; între papă și egumen era mare prețuire și dragoste. Cererea regelui de dispensă a fost respinsă. Abbo a izbutit să aducă înapoi pe Arnulf în scaunul Reims-⁠ului. A avut mare înrâurire în potolirea neliniștii și a fricii de sfârșitul lumii, care se răspândise în Europa în anul 1000.

Scrierile

Când era în Anglia, a aflat de mucenicia lui Edmund al Angliei de Est, din 870, și a scris în latină o Patimă despre el. A scris și o gramatică latină pentru ucenicii englezi, trei poezii către Dunstan, o simplificare a computului pentru data Paștilor, un rezumat al Vieților papilor, o Culegere de canoane, comentariul la „Calculul” lui Victorius de Aquitania și alte tratate și scrisori. Mare parte din scrierile lui se află în Patrologia Latină. O biografie din vremea lui a scris ucenicul lui, Aimoin.

Mucenicia

În 1004 a încercat să pună rânduială în mănăstirea La Réole, în Gasconia, mutând acolo câțiva monahi din Fleury. Neînțelegerile au crescut, au început lupte între cele două părți, și când a încercat să-⁠i despartă, a fost străpuns în coastă cu o lance. A ascuns rana, a ajuns la chilia lui și a murit în brațele credinciosului său ucenic Aimoin, care a lăsat povestirea ostenelilor și virtuților lui. Minunile de la mormânt l-⁠au făcut curând pe cei din Galia să-⁠l socotească sfânt și mucenic, deși Roma nu pare să-⁠l fi canonizat oficial. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt.