Nicolae I

Nicolae I al Romei a fost episcop al Romei de la 24 aprilie 858 până la moartea sa, la 13 noiembrie 867. A fost unul dintre cei mai energici oameni care au ocupat scaunul Romei în veacul al IX-⁠lea, iar în Apus i se spune Nicolae cel Mare. Este cinstit ca sfânt în Biserica Romano-⁠Catolică, unde i se prăznuiește pomenirea la 13 noiembrie, dar nu este pomenit în calendarele ortodoxe: în Răsărit este amintit mai ales pentru conflictul cu Sfântul Fotie al Constantinopolului. Numele lui este legat de apărarea căsătoriei, de misiunea printre bulgari și de pretenții de autoritate papală care au adâncit despărțirea dintre Răsărit și Apus.

Începuturile

S-⁠a născut la Roma, într-⁠o familie aleasă, ca fiu al defensorului Teodor, și a primit o educație îngrijită. Papa Serghie al II-⁠lea l-⁠a făcut subdiacon, iar papa Leon al IV-⁠lea diacon. După moartea papei Benedict al III-⁠lea, în aprilie 858, împăratul Ludovic al II-⁠lea a venit la Roma ca să influențeze alegerea. Nicolae a fost ales la 24 aprilie, sfințit și întronizat în bazilica Sfântul Petru, în prezența împăratului.

Păstorirea în Apus

Nicolae avea o părere foarte înaltă despre slujirea sa. Învăța că episcopul Romei are autoritate asupra tuturor creștinilor, chiar și asupra regilor, în chestiuni de credință și morală, și îi trăgea la răspundere pe episcopii puternici. Arhiepiscopul Ioan al Ravennei, învinuit că își asuprește clerul și poporul și că falsifică acte împotriva scaunului Romei, a fost afurisit și până la urmă s-⁠a supus. Episcopul Rothad de Soissons, caterisit de un sinod local, a apelat la Roma, iar arhiepiscopul Hincmar de Reims a trebuit să accepte că asemenea apeluri sunt îngăduite. Istoricii nu sunt de acord cât s-⁠a sprijinit Nicolae pe decretalele false pseudo-⁠isidoriene.

Cazul cel mai cunoscut este al regelui Lothar al II-⁠lea al Lotaringiei, care și-⁠a părăsit soția, pe Teutberga, ca să se căsătorească cu Waldrada. Episcopii regatului au aprobat această unire, iar legații papei, mituiți de rege, au fost de acord cu ei. Nicolae a anulat aceste hotărâri, i-⁠a caterisit pe arhiepiscopii de Köln și de Trier care îl sprijiniseră pe rege și a rămas neclintit chiar când armata împăratului a asediat Roma, iar papa s-⁠a retras două zile în biserica Sfântul Petru. A apărat și libertatea căsătoriei în cazul Iuditei, fiica lui Carol cel Pleșuv, pentru care a cerut îngăduință.

Conflictul cu Fotie

În Răsărit, Nicolae a luat partea patriarhului Ignatie, îndepărtat de la Constantinopol, și a refuzat să-⁠l recunoască pe Fotie, despre care Biserica Constantinopolului socotește că a fost ales legal și canonic în 858. Legații trimiși de el la sinodul din 861 nu au urmat poruncile primite. În 862 a scris patriarhilor răsăriteni îndemnându-⁠i să-⁠l respingă pe Fotie, iar în 863 un sinod roman l-⁠a afurisit. Pentru greci, aceasta însemna o încercare de a stăpâni Biserica, nu de a avea întâietatea de cinste între egali.

Disputa a atins și Bulgaria. Cneazul Boris, botezat în taină după rânduiala bizantină după invazia imperiului, a ajuns nemulțumit de influența bizantină și în 866 i-⁠a trimis lui Nicolae 106 întrebări despre învățătura și disciplina creștină. Papa i-⁠a răspuns și a trimis misionari conduși de episcopul Formosus. Roma nu le-⁠a dat bulgarilor Biserica independentă pe care o doreau, iar în 870 un sinod de la Constantinopol le-⁠a dat-⁠o. În 867 un sinod condus de Fotie l-⁠a condamnat pe Nicolae, pretențiile lui de întâietate, presiunea asupra Bulgariei și adăugirea lui Filioque la Crez în unele părți ale Bisericii latine. Vestea a ajuns la Roma abia după moartea lui.

Ultimii ani și cinstirea

Nicolae a sprijinit misiunile, între ele lucrarea lui Ansgar în Nord, a refăcut și a înzestrat biserici la Roma și a trăit o viață de evlavie aspră. A adormit la 13 noiembrie 867. După moarte a fost socotit sfânt în Apus, iar cultul său a fost reconfirmat de papa Urban al VIII-⁠lea în 1630. Pentru cititorul ortodox el rămâne o figură a istoriei: un papă evlavios și capabil, dar a cărui politică față de Fotie și de Bulgaria stă la începutul îndelungatei înstrăinări dintre Roma și Constantinopol.