Castul

Sfântul Mucenic Castul a fost, după tradiție, un dregător al palatului împăratului Dioclețian la Roma și soțul Sfintei Irina. A primit moarte mucenicească în anul 286, îngropat de viu într-⁠o groapă de nisip.

Se spune că Castul era creștin în taină și că a adăpostit pe creștini în casa lui și chiar în palatul împăratului, unde ținea slujbe, fiindcă acela era ultimul loc în care autoritățile ar fi căutat. Între cei adăpostiți au fost frații Marcu și Marcelian, tatăl lor, Tranquilin, și Sfântul Sebastian. Castul se numără printre sfinții legați de viața și legenda lui Sebastian. Împreună cu prietenul său, Tiburțiu, a adus la credință mulți bărbați și femei și i-⁠a dus la papa Caius ca să-⁠i boteze. Un creștin fals, Torquat, i-⁠a dat pe față, iar Castul a fost prins și dus înaintea prefectului Fabian, chinuit și osândit. Povestea spune că a fost cercetat de trei ori și chinuit tot de atâtea ori, după care a fost aruncat într-⁠o groapă de nisip de pe Via Labicana și acoperit de viu. Soția sa, Irina, care îl însoțise în credință și îngrijise pe Sebastian după chinuri, a îngropat trupul, iar mai târziu a primit și ea cununa muceniciei, în jurul anului 288.

O biserică închinată lui Castul a existat la Roma, pe locul muceniciei, încă din secolul al VII-⁠lea. A fost cinstit în Bavaria, după ce moaștele lui au fost aduse la Moosburg, unde ducele Henric Leul a început în 1171 construirea Catedralei Sfântului Castul. În 1604 o parte din moaște au fost duse la Landshut, unde se află în biserica Sfântul Martin, iar alte moaște se păstrează în biserica Sfântului Castul din Praga. Se pomenește la 26 martie în Apus; calendarele slave îl au la 18 decembrie.