Malchus din Siria

Cuviosul Malh din Siria (numit și Malh din Chalcis sau din Maronia) a fost un monah sirian din secolul al IV-⁠lea, mort în jurul anului 390, a cărui viață ne-⁠a păstrat-⁠o Fericitul Ieronim în scrierea „Viața lui Malh, monahul rob”, alcătuită în latină în jurul anului 391 sau 392. Este pomenit la 26 martie, în Biserica Ortodoxă și în Bisericile greco-⁠catolice; Martirologiul roman îl are la 21 octombrie. Nu se știe nimic despre el în afară de povestirea lui Ieronim. Izvoarele noastre dau și 301 ca an al morții, dar acesta nu se potrivește cu restul.

După Ieronim, Malh era fiul unic al unei familii de țărani din ținutul Nisibisului. Când a ajuns la vârsta potrivită, părinții au vrut să-⁠l însoare, dar el dorea să se facă monah. A părăsit casa părintească și a început viața monahală în pustia Chalcisului. Izvorul sârbesc spune că era țăran din apropiere de Antiohia și că a trăit pioș din tinerețe.

După câțiva ani de monahism, a aflat de moartea tatălui său și s-⁠a întors acasă să-⁠și ia moștenirea, părăsind mănăstirea împotriva îndrumării egumenului. S-⁠a alăturat unui grup de pelerini, dar pe drum au fost prinși de sarazini și vânduți ca robi.

Stăpânul l-⁠a silit să se căsătorească cu o altă roabă, prinsă în aceeași năvălire, al cărei soț fusese vândut altui stăpân. Credincios chemării sale, Malh a refuzat să trăiască întru unire și a amenințat că se va omorî. Femeia i-⁠a spus că și ea dorește să trăiască în feciorie și i-⁠a propus să-⁠i fie tovarășă în curăție, fără ca stăpânul să știe că viețuiesc ca frate și soră. Izvorul sârbesc adaugă că el a adus-⁠o la credința în Hristos.

Cei doi au scăpat din robie fugind pe un râu, pe burdufuri de capră umflate. Când stăpânul i-⁠a ajuns din urmă, s-⁠au ascuns într-⁠o peșteră, dar au fost urmăriți. După povestire, Dumnezeu i-⁠a păzit: o leoaică ce avea în peșteră culcuș cu puii ei i-⁠a atacat pe urmăritori și i-⁠a ucis, apoi a plecat cu puiul. Izvorul sârbesc spune că leoaica a ucis un singur arab, care voia să între în peșteră. Cu cămilele urmăritorilor morți, cei doi au ajuns la o fortăreață romană, sub comanda lui Sabinian, care i-⁠a lăsat să plece.

Malh și-⁠a trimis soția la o mănăstire de femei, cum ea ceruse, iar el s-⁠a întors spre mănăstirea lui, dar egumenul nu mai trăia. A ajuns la Maronia, la o mănăstire de bărbați sub conducerea episcopului Evagrie. Pentru zidirea monahilor povestea adesea încercările prin care trecuse din pricina neascultării sale. S-⁠a nevoit acolo până la sfârșitul vieții și a murit în pace. Soția lui s-⁠a mutat și ea la o mănăstire de femei din Maronia, iar la bătrânețe cei doi au fost iarăși aproape unul de altul. Biserica Sârbă îl pomenește la 26 martie după calendarul iulian, adică 8 aprilie după cel gregorian.