Vasile cel Nou

Cuviosul Vasile cel Nou a fost un nevoitor și văzător al Constantinopolului din prima jumătate a secolului al X-⁠lea, cunoscut pentru asceza sa, pentru vindecările și înainte-⁠vederile sale. I se spune „cel Nou” ca să fie deosebit de alți nevoitori mai vechi cu același nume. Viața lui, scrisă de ucenicul său Grigorie, cuprinde vestita povestire despre vămile văzduhului prin care a trecut sufletul ucenicei sale Teodora și vedenia lui Grigorie despre Judecata de apoi, care au înrâurit adânc evlavia și iconografia ortodoxă. Este prăznuit la 26 martie.

Pustnicul prins ca iscoadă

În tinerețe Vasile trăia ca pustnic într-⁠un ținut de graniță din Asia Mică, hrănindu-⁠se cu ierburi. Niște trimiși ai împăratului Leon al VI-⁠lea l-⁠au văzut trecând, plin de păr și îmbrăcat în zdrențe, și l-⁠au luat drept iscoadă. Pe la anul 896 a fost adus la Constantinopol, iar împăratul l-⁠a trimis la cercetare la apropiatul său, Samonas. La întrebarea cine este, sfântul a răspuns doar că este un străin și un călător pe pământ.

A fost chinuit, dar a tăcut la toate întrebările. Când Samonas l-⁠a numit nelegiuit, Vasile i-⁠a răspuns că nelegiuiți trebuie numiți cei care, ca el, își petrec viața în toată necurăția. Mustrat în public, Samonas a poruncit să fie spânzurat cu capul în jos, cu mâinile și picioarele legate la spate. Chinul era atât de cumplit încât cei de față au început să cârtească împotriva lui Samonas. După trei zile, când l-⁠au dat jos, Vasile era viu și nevătămat. Samonas a pus minunea pe seama vrăjitoriei și l-⁠a aruncat unui leu flămând, dar leul nu l-⁠a atins și s-⁠a culcat liniștit la picioarele lui. Atunci a fost aruncat în mare, dar doi delfini l-⁠au luat și l-⁠au scos la mal la Hebdomon, în preajma Constantinopolului.

Văzătorul din Constantinopol

Vasile a intrat în cetate și lângă Poarta de Aur l-⁠a întâlnit pe un om numit Ioan, bolnav de friguri, pe care l-⁠a vindecat în numele Mântuitorului. La rugămintea lui s-⁠a așezat în casa lui și a soției sale Elena, oameni săraci. După moartea lor a trăit în casa lui Constantin Barbaros, în cartierul Arcadianai, unde și-⁠a petrecut cea mai mare parte a vieții, afară de o săptămână petrecută în Marele Palat și de o scurtă ședere la frații Anastasie și Constantin Gongylios, din Paflagonia, lângă portul lui Eleuterie.

Vestea despre viața și minunile lui s-⁠a răspândit, iar la el veneau bolnavi și oameni însetați de povățuire. Avea darul înainte-⁠vederii: mustra pe păcătoși, aducându-⁠i la pocăință, și vestea cele ce aveau să vină. La el veneau după sfat mulți dregători și chiar membri ai familiei împărătești. În Marele Palat l-⁠a mustrat pe împăratul Roman I Lecapenul pentru lăcomie și desfrânare, iar împăratul, îngăduitor cu monahii, nu s-⁠a supărat. L-⁠a convins pe un anume Cosma, care râvnea la tronul împărătesc, să lase grijile lumești și să se facă pustnic lângă Nicomidia.

Viața spune că a prevestit răscoala lui Constantin Ducas din 913, nașterea viitorului împărat Roman al II-⁠lea și atacul flotei rusești asupra Constantinopolului din 941, cu patru luni înainte. I s-⁠a descoperit și complotul pregătit de Roman Saronites, ginerele lui Roman I, pe care a încercat să-⁠l oprească, dar a fost primit cu cruzime.

Ucenicul Grigorie

Printre cei care îl cercetau era Grigorie, care i-⁠a devenit ucenic și a scris apoi pe larg viața învățătorului său. Mulți cercetători îl socotesc mirean, cu o moșie lângă Redestos, în Tracia, deși din text pare mai degrabă că stăpânul lui avea acele pământuri; unele copii îl numesc monah.

Viața povestește cum odată, la un han, Grigorie a găsit un brâu scump pierdut de fiica hangiului și l-⁠a păstrat, cu gândul să-⁠l vândă și să dea banii săracilor. Pe drum spre casă l-⁠a pierdut împreună cu alte lucruri. În vis, Vasile i-⁠a arătat un ulcior spart și l-⁠a învățat că cine fură chiar și un lucru atât de neînsemnat va fi pedepsit împătrit și că cel care a ascuns brâul altuia va fi judecat ca hoț, de aceea trebuie să întoarcă ce a găsit.

Vămile Cuvioasei Teodora

Când a murit Teodora, bătrâna care îl slujise pe Vasile, Grigorie a dorit să afle ce s-⁠a întâmplat cu sufletul ei și l-⁠a rugat de multe ori pe Cuviosul să i-⁠o descopere. Prin rugăciunile lui Vasile, Grigorie a văzut-⁠o în vis pe Teodora, care i-⁠a povestit cum a trecut sufletul ei, după moarte, prin vămile văzduhului și cum au ajutat-⁠o rugăciunile lui Vasile.

Vedenia începe în casa lui Vasile, unde Teodora murea, înconjurată de demoni care țineau înscrisuri cu toate păcatele ei. Când sufletul i-⁠a ieșit din trup, doi îngeri au cântărit faptele ei bune și păcatele, până când a venit Vasile și a pus o pungă plină de aur, rugăciunile lui, ca să acopere datoria păcatelor. Apoi îngerii au urcat cu ea prin văzduh, trecând prin douăzeci sau douăzeci și una de vămi, fiecare păzită de demoni și închinată unui anumit păcat. De la a cincea vamă faptele ei bune nu mai ajungeau și a trecut numai cu aurul lui Vasile. Îngerii i-⁠au spus că la Botez fiecare om primește un înger păzitor, care îi scrie faptele bune, și că păcatele se pot șterge, cât trăim, numai prin spovedanie și pocăință; cea mai primejdioasă vamă este a desfrânării. Teodora a trecut toate vămile, a intrat în cer și L-⁠a văzut pe Dumnezeu. Biserica o cinstește ca pe Cuvioasa Teodora din Constantinopol.

Vedenia Judecății

Viața mai povestește că Grigorie a fost ispitit de gândul că poporul evreu ar fi rămas cel ales al lui Dumnezeu. A mărturisit îndoiala părintelui său duhovnicesc, care l-⁠a mustrat aspru, arătându-⁠i că cei care L-⁠au lepădat și L-⁠au răstignit pe Fiul trimis de Tatăl s-⁠au lepădat de Dumnezeu. Grigorie a cerut un semn spre întărire și a primit o vedenie a învierii morților și a Judecății de apoi, care, prin temele și imaginile ei, a fost asemănată cu Apocalipsa. Această parte a influențat literatura rusă veche și iconografia Judecății de apoi.

Trecerea la Domnul

Vasile a trecut la Domnul la adânci bătrâneți, la 26 martie, în Postul Mare, în anul 944 sau 952. Viața spune că a fost îngropat de Constantin Barbaros într-⁠o biserică a Maicii Domnului de pe țărmul asiatic al strâmtorii; după alte izvoare, a fost îngropat în mănăstirea Hartofilaxului, lângă mănăstirea Sfinților Flor și Lavru. Pelerinul rus Antonie de Novgorod scria, pe la anul 1200, că moaștele lui se aflau la Hrisopolis, adăugând că acest sfânt a scris despre Judecata de apoi.

Viața și cercetătorii

Viața a fost alcătuită probabil între 956 și 959 și se păstrează în 24 de manuscrise din secolele XII-⁠XIX, între care cel mai complet este cel din Biblioteca Sinodală din Moscova, din secolul al XVI-⁠lea; o ediție critică a apărut abia în 2014. În secolul al XIV-⁠lea a fost tradusă în medio-⁠bulgară de un părinte Petru, traducere descoperită în 1975 la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai. Din cele aproape trei sute de pagini tipărite ale versiunii moscovite, 38 privesc vămile Teodorei și 162 vedenia Judecății.

Viața oglindește multe întâmplări din Bizanțul primei jumătăți a secolului al X-⁠lea: răscoala lui Constantin Ducas din 913, moartea împăratului Hristofor Lecapenul, năvălirea ungurilor în Balcani, atacul flotei rusești din 941. Unele nepotriviri de date, de pildă faptul că Samonas a devenit parakimomen abia în 907, i-⁠au făcut pe unii cercetători să se îndoiască de caracterul istoric al relatării; alții socotesc că autorul a vrut, prin viața lui Vasile, să vorbească mai ales despre tainele vieții de dincolo.

Din a doua jumătate a secolului al XVII-⁠lea, Viața lui Vasile cel Nou a cunoscut o a doua viață la staroveri, care așteptau sfârșitul lumii; în secolele XVII-⁠XIX s-⁠au făcut sute de copii, multe ilustrate cu zeci sau chiar peste o sută de miniaturi.

Chipul sfântului

Erminia lui Dionisie din Furna îl descrie cu barba creață, încărunțită. Erminiile rusești de mai târziu îl înfățișează bătrân, cu fața palidă și uscată de mult post, cu părul încâlcit și cărunt, cu barba scurtă, desculț, într-⁠o singură haină, cu un leu alături, cu înfățișare de om crescut în pustie. Un îndrumar iconografic din 1910 propunea să fie zugrăvit cu un sul cu cuvintele lui în mână. În ciclurile rusești ale Mineielor chipul lui apare rar, pentru că pomenirea lui, la 26 martie, cade în ziua Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil, căruia i se dă întâietate.

Biserica îl prăznuiește pe Cuviosul Vasile cel Nou la 26 martie (8 aprilie pe stil nou).