Cutbert de Canterbury

Sfântul Ierarh Cutbert de Canterbury a fost al doisprezecelea arhiepiscop al Canterbury-⁠ului, în Anglia, din 740 până la adormirea sa, la 26 octombrie 760 (sau 761). Este un sfânt al Bisericii nedespărțite.

De familie nobilă, apare întâi ca egumen al mănăstirii Lyminge, din Kent, și a fost, se pare, episcop de Hereford din 736; identificarea celor doi Cutbert vine de la izvoare de după cucerirea normandă și nu poate fi socotită dovedită. A ajuns arhiepiscop probabil prin influența regelui Æthelbald al Merciei. Sfântul Bonifaciu i-⁠a scris o lungă scrisoare în care deplângea lipsa de sârguință a clerului din insulele britanice și băutura prea multă a episcopilor; Cutbert a corespondat și cu Sfântul Lul, arhiepiscopul Mainzului. Pe vremea lui, scaunul de York a fost ridicat la rangul de arhiepiscopie, așa că Cutbert a sfințit episcopi doar la sud de Humber.

A prezidat în 747, împreună cu regele Æthelbald, sinodul de la Clovesho, care a hotărât, între altele, că tot clerul trebuie să explice laicilor temeiurile credinței și a rânduit portul clerical, grija pentru mănăstiri și purtarea clericilor. A mai ținut un sinod în 758. A zidit în Canterbury biserica Sfântului Ioan Botezătorul, folosită ca baptisteriu, unde a fost îngropat; biserica a ars în 1067.

Este pomenit la 26 octombrie, data liturgică din calendarul ortodox (aceeași zi a lunii pe stil vechi și pe stil nou).