Damian

Sfântul Damian este unul dintre cei doi misionari care, după o veche tradiție a Britaniei, au fost trimiși din Roma în secolul al II-⁠lea ca să-⁠l boteze pe regele britan Luciu și să vestească Evanghelia în insulă. Tovarășul său a fost Sfântul Fugațiu. Amândoi sunt pomeniți la 26 mai, în ziua în care se face și pomenirea Sfântului Eleuterie, episcopul Romei, care, după tradiție, i-⁠a trimis.

Tradiția spune că regele Luciu a scris episcopului Eleuterie al Romei, cerând să fie botezat și învățat în credința creștină. Știrea despre această cerere apare încă din secolul al VI-⁠lea, iar Sfântul Beda Venerabilul o pomenește în secolul al VIII-⁠lea. Numele celor doi trimiși apar însă abia în secolul al XII-⁠lea, la cronicarul William de Malmesbury, în istoria mănăstirii Glastonbury, și la Geoffrey de Monmouth. După aceste relatări, Fugațiu și Damian au venit în Britania, l-⁠au botezat pe rege și au așezat acolo Biserica.

Sinaxarul grecesc îi numește cuvioși și spune că erau monahi la Roma, că au fost trimiși de Eleuterie să propovăduiască Evanghelia în Britania și că au trecut în pace la Domnul.

Numele Damian a apărut, după cercetători, dintr-⁠o greșeală a copiștilor; în izvoarele vechi el este numit Deruvian sau Duvian. Istoricii socotesc că povestirea are mult legendar. Pentru că în secolul al III-⁠lea creștinismul era deja bine așezat în Britania romană, unii cred că ea păstrează, mai modest, amintirea botezului unei căpetenii romano-⁠britane prin trimiși ai Romei.

Mai târziu, Deruvian a fost socotit una cu Sfântul Dyfan, după care se numește satul Merthyr Dyfan din Țara Galilor, unde tradiția populară spune că și-⁠ar fi sfârșit viața ca mucenic. Înainte de desființarea mănăstirilor engleze, mănăstirea Glastonbury susținea că are moaștele lui. În calendarele ortodoxe ale sfinților apuseni, Sfinții Fugațiu și Damian sunt pomeniți la 26 mai.