Regintruda

Regintruda (Regintrud, Reginlind sau Regentrud, născută în jur de 660-665, moartă între 730 și 740) a fost o nobilă francă din Bavaria, probabil soția ducelui Teudebert al Bavariei, sau a tatălui lui, Teodo, și socotită stareță a mănăstirii Nonnberg din Salzburg, în anii 720-725. Izvoarele noastre nu o numesc sfântă a Bisericii Ortodoxe: ea este cinstită ca sfântă numai local la Nonnberg, din 1613, în tradiția catolică. Despre neamul și viața ei istoricii nu sunt de acord.

Neamul

Originea ei nu este sigură. După autori medievali, soția ducelui Teudebert era fiica unui rege merovingian. Unii istorici au socotit-⁠o fiica lui Dagobert I (mort în 639), lucru greu de crezut cronologic; ca mai probabil se dă regele Childebert al III-⁠lea. Presupunerea de neam merovingian se întemeiază pe numirea ei drept „regină” în documente din Salzburg, dar titlul i se dă pentru întâia oară într-⁠un document din secolul al XII-⁠lea, așa că ea poate să nu fi fost de neam regesc. Părerea cea mai răspândită azi este că era fiica contelui palatin Hugobert și a Irminei de Oeren, după o hartă în care se împarte moștenirea lui Hugobert între trei fiice: Regintruda, Adela și Plectruda.

Familia și mănăstirea

Izvoarele medievale o numesc soția lui Teudebert (numit uneori Teodo al III-⁠lea), care stăpânea o parte a ducatului Bavariei, cu Salzburgul. Timpul domniei lui nu e sigur; moartea tatălui său, Teodo al II-⁠lea, se pune în 717 sau 718. Unii autori o numesc soția ducelui Teodo al II-⁠lea, dar cei mai mulți istorici socotesc mai vrednice de crezare izvoarele care o dau soția lui Teudebert. Din căsătoria cu Teudebert s-⁠a născut Hugbert, care a stăpânit și el ținuturile bavareze; Guntruda, soția regelui longobard Liutprand, ar fi fost fiica lor, dar după alte date fiica ducelui Teodo al II-⁠lea. S-⁠au mai propus alți copii: o fiică Pilitruda dintr-⁠o căsătorie anterioară cu un bărbat necunoscut, Tasilo al II-⁠lea și Svanahilda.

Se presupune că ea ar fi aceeași Regintruda care a devenit stareță a mănăstirii Nonnberg din Salzburg, poate după moartea soțului, întemeietorul mănăstirii, ca a patra stareță. După tradiția bisericească, a murit în anii 730 la Salzburg și a fost îngropată în mănăstirea Nonnberg, unde se păstrează și azi un sarcofag de piatră cu rămășițele ei. Din 1613 este cinstită la Nonnberg ca sfântă locală.