Engrația din Zaragoza

Sfânta Muceniță Engrația din Zaragoza (Encratis, Engracia) este o fecioară care a pătimit cumplit pentru credința dreaptă la Zaragoza, în Spania, în 304 (după alte păreri, în persecuția lui Valerian, 254-260). Era originară din Braga și fusese făgăduită în căsătorie unui nobil din Roussillon, care i-⁠a trimis ca însoțitori spre Galia pe unchiul ei Lupercius și șaisprezece nobili, cu o slujnică, Julia. Ajunși la Zaragoza, au aflat de prigoana guvernatorului Dacian, în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Engrația a încercat să-⁠l oprească, dar a fost biciuită și aruncată în temniță, când s-⁠a aflat că este creștină. A fost chinuită amarnic, dar, deși se numără între mucenici, a supraviețuit chinurilor. Poetul Prudențiu, zaragozan, a scris un imn în cinstea acestor mucenici, îi numără și descrie chinurile Engrației.

Dacian, ca să-⁠i găsească pe toți credincioșii din Zaragoza, a poruncit să li se făgăduiască libertatea cultului dacă ies din oraș la un anumit ceas, pe porți anume; cum au ieșit, au fost trecuți prin sabie, iar trupurile arse. Cenușa lor a fost amestecată cu a răufăcătorilor, ca să nu fie cinstită, dar o ploaie a despărțit-⁠o și a făcut din cenușa mucenicilor mase albe, „sfintele mase”, păstrate în cripta bisericii Sfintei Engrația. Aceștia sunt numiți și „mucenicii nenumărați din Zaragoza”. Printre ei, afară de Engrația, sunt Lupercius și Julia, Caius și Crescențiu (mărturisitori, închiși și chinuiți, dar nemuriți), Succes, Marțial, Urban, Quintilian, Publiu, Fronto, Felix, Cecilian, Evodiu, Primitiv, Apodemiu și patru bărbați cu numele Saturnin. Engrația este ocrotitoarea orașului Zaragoza din 1480; cultul ei s-⁠a răspândit în Spania și Pirinei. Biserica Santa Engrácia din Lisabona îi poartă numele. Este o sfântă a Bisericii nedespărțite, pomenită la 16 aprilie (stil nou; 29 aprilie pe stil vechi).