Fructuos de Braga

Sfântul Fructuos a fost episcop al Dumiului și apoi al Bragăi, în Spania vizigotă, și unul dintre marii întemeietori de mănăstiri ai Peninsulei Iberice. A adormit la 16 aprilie 665. Biserica îl pomenește ca pe un ierarh sărac și aspru cu sine, care a purtat grijă de cei întemnițați.

S-⁠a născut în jurul anului 600, ca fiu al unui comandant got din regiunea Bierzo, și își însoțea tânăr tatăl în călătoriile prin moșii. După moartea părinților, a mers întâi la episcopul Conanțiu al Palenciei să învețe, apoi s-⁠a retras ca pustnic într-⁠un loc pustiu din Galicia. S-⁠au adunat în jurul lui atâția ucenici că a ridicat mănăstirea Compludo, în Bierzo, al cărei prim egumen a fost, apoi a pus un alt egumen și s-⁠a întors în pustie. În timp a întemeiat încă nouă mănăstiri, între care una de femei, sub egumena Benedicta. Unele erau în Gallaecia, altele mai spre sud, în Baetica, inclusiv una în insula Cádiz și mănăstirea de maici Nono. Mănăstirea Compludo era vestită pentru o regulă neobișnuit de aspră: monahii trebuiau să-⁠și spună stareților toate gândurile, vedeniile și visele, iar pedepsele includeau bătaia și închisoarea cu pâine puțină.

Relațiile sale cu regii nu au fost mereu ușoare: în 652 a scris regelui Recesvint cerând eliberarea prizonierilor politici de pe vremea regelui Chintila. În 653 a participat la Sinodul al VIII-⁠lea din Toledo, în locul episcopului Riccimer al Dumiului, și a ridicat din nou problema prizonierilor. După moartea lui Riccimer, a ajuns episcop al Dumiului, în 654. În 656 a plănuit o călătorie în Orient, însă după legile regelui Chindasvint nimeni nu putea părăsi regatul fără voia regelui; unul dintre ucenicii ce cunoșteau planul l-⁠a dat pe față și Fructuos a fost arestat. A luat parte la Sinodul al X-⁠lea din Toledo (decembrie 656), unde i s-⁠a încredințat grija de a drege paguba lăsată de Riccimer, iar la 1 decembrie 656 i s-⁠a dat scaunul Bragăi, după ce arhiepiscopul Potamiu fusese trimis la mănăstire pentru purtări necuviincioase.

Se îmbrăca atât de sărăcăcios încât a fost luat drept rob și bătut de un țăran, de la care, spun cronicarii monahali, a fost izbăvit printr-⁠o minune. Viața lui, o sursă de seamă pentru istoria vremii, a fost atribuită greșit lui Valeriu din Bierzo până în secolul al XX-⁠lea; astăzi se socotește scrisă de un ucenic anonim. Moaștele sale, păstrate o vreme la Braga, au fost duse în 1102 la Santiago de Compostela și înapoiate la Braga în 1966. În icoane este înfățișat cu un cerb pe care l-⁠ar fi scăpat de vânători. Se prăznuiește la 16 aprilie.