Enimia

Sfânta Enimia (Énimie) este prezentată de legendă ca o prințesă merovingiană, fiica regelui Clotar al II-⁠lea și sora lui Dagobert I, care ar fi trăit în veacul al VII-⁠lea și ar fi murit în jurul anului 628. Sursa noastră franceză arată însă limpede că Enimia nu a existat: legenda hagiografică datează din veacul al XII-⁠lea și nicio sursă din înaltul Ev Mediu nu îi pomenește existența. Este totuși cinstită ca sfântă în Biserica catolică și pomenită la 6 octombrie, în locul numit azi Sainte-⁠Enimie.

Povestea ei se cunoaște din două texte mult mai târzii: Viața, aflarea și minunile Sfintei Enimia (sfârșitul veacului al XI-⁠lea sau începutul celui de-⁠al XII-⁠lea), scrisă de un prozator latin, și un poem de 2000 de versuri al trubadurului Bertran din Marsilia, Viața Sfintei Enimia. Legenda spune că, frumoasă, s-⁠a străduit să ajute pe săraci, pe olog și pe leproși. Când a trebuit să-⁠și aleagă soț, a refuzat pețitorii pe care tatăl i-⁠a propus, spunând că este deja măritată, cu Hristos. Mănăstirea ei din Burlatis ar fi dat numele localității Sainte-⁠Enimie.