Toma

Sfântul Apostol Toma, numit și Geamănul, a fost unul dintre cei doisprezece ucenici ai Domnului. Biserica îl cinstește pentru mărturisirea sa de după Înviere, „Domnul meu și Dumnezeul meu”, și pentru vestirea Evangheliei în țările Răsăritului, până în India, unde, după tradiție, a primit cununa muceniciei.

Ucenicul Domnului

Numele Toma vine din aramaică și înseamnă „geamăn”; în greacă același înțeles îl are cuvântul Didim, folosit în Evanghelia după Ioan. Sinaxarul grecesc spune că ucenicul se trăgea dintr-⁠o familie de pescari. Evanghelia după Ioan îl arată de trei ori vorbind. Când Domnul a hotărât să meargă în Iudeea, la mormântul lui Lazăr, deși iudeii căutau să-⁠L ucidă, Toma le-⁠a zis celorlalți: „Să mergem și noi, ca să murim împreună cu El”. La Cina cea de Taină a întrebat cum pot ști calea, iar Hristos i-⁠a răspuns că El este Calea, Adevărul și Viața.

Îndoiala și mărturisirea

Toma nu era cu ceilalți ucenici când Hristos cel înviat li s-⁠a arătat prima dată. Când i-⁠au spus că L-⁠au văzut pe Domnul, el a răspuns că nu va crede până nu va pune degetul în semnul cuielor și mâna în coasta Lui. După opt zile, Domnul a venit din nou, cu ușile încuiate, și l-⁠a chemat să se atingă de rănile Sale. Toma s-⁠a închinat și a grăit: „Domnul meu și Dumnezeul meu”. Hristos i-⁠a zis atunci că a crezut pentru că a văzut, dar fericiți sunt cei ce n-⁠au văzut și au crezut.

Sinaxarul de la saint.gr subliniază că aceste cuvinte rămân o învățătură pentru toți cei ce se îndoiesc de adevărul Evangheliei. Predica Bisericii vede în îndoiala lui Toma o întărire a credinței în Înviere, pentru că a scos de la ucenic cea mai deplină mărturisire a dumnezeirii lui Hristos.

Vestirea Evangheliei

După pogorârea Duhului Sfânt, potrivit tradiției, Toma a propovăduit între perși, mezi și indieni. Istoricul Eusebiu de Cezareea îl așază, împreună cu Bartolomeu, în Partia și în nord-⁠vestul Indiei, iar un scris sirian din veacul al III-⁠lea, Didascalia, spune că India a primit rânduielile apostolice de la Iuda Toma. Creștinii din Kerala, numiți creștinii Sfântului Toma, păstrează amintirea sosirii lui pe coasta Malabar, în jurul anului 52, și a întemeierii mai multor comunități. Istoricii nu sunt de acord asupra acestor date, iar Biserica rămâne la ceea ce spune tradiția.

Sinaxarul grecesc povestește că în India Toma a fost prins de regele Misdeu, fiindcă îi catehizase și botezase fiul, pe Azan, pe soția lui, Tertia, și pe fiicele ei, Migdonia și Narca.

Mucenicia

După aceea regele l-⁠a închis, apoi l-⁠a dat în grija a cinci ostași, care l-⁠au dus pe un munte și l-⁠au ucis cu suliți. Tradiția creștinilor din India leagă locul morții de Muntele Sfântului Toma, lângă actualul Chennai, și îl așază în anul 72; trupul ar fi fost îngropat la Mylapore. Cel mai vechi martor este Sfântul Efrem Sirul, care scrie că apostolul a fost omorât în India și că rămășițele lui au fost duse la Edesa de un negustor. După o tradiție, partea cea mai mare a moaștelor a ajuns la Edesa în anul 232. În anul 1258 o parte din ele au fost aduse la Ortona, în Italia.

Sinaxarul grecesc spune că fruntea sfântului se află la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos, iar părți din moaște la Mănăstirea Pantelimon de la Muntele Athos, la Patriarhia Coptă a Egiptului și într-⁠o biserică siro-⁠iacobită din Mosul.

Cinstirea

Biserica îl prăznuiește pe 6 octombrie. La 30 iunie este pomenit în Soborul celor doisprezece apostoli, iar la 20 iunie în ziua așezării moaștelor apostolilor Andrei, Toma și Luca, ale proorocului Elisei și ale mucenicului Lazăr. Prima duminică după Paști, la o săptămână după Înviere, se numește Duminica Sfântului Apostol Toma și amintește arătarea Domnului către el. Tradiția Bisericii mai leagă numele lui de Brâul Maicii Domnului, sărbătorit pe 31 august, și de icoana Maicii Domnului numită Arabița. La Iași există o biserică cu hramul Sfântul Toma.