Hionia din Aquileia

Sfânta Muceniță Hionia din Aquileia, împreună cu surorile ei Agapia și Irina, a pătimit pentru Hristos la sfârșitul veacului al III-⁠lea și începutul celui de-⁠al IV-⁠lea, în vremea prigoanei lui Dioclețian. Numele lor înseamnă Zăpada (Hionia), Pacea (Irina) și Dragostea (Agapia).

Viața după tradiția bisericească

Cele trei surori au trăit lângă cetatea italiană Aquileia. Au rămas orfane de tinere. Au dus o viață cucernică, respingând cererile multor peți. Duhovnicul lor era preotul Zinon, căruia i s-⁠a descoperit în vedenie că va muri în curând și că fecioarele vor fi luate la chinuri. Aceeași descoperire a avut-⁠o și Sfânta Mare Muceniță Anastasia († 304), numită Dezlegătoarea de otrăvuri pentru că vizita fără teamă pe creștinii închiși, îi îmbărbăta și îi ajuta. Anastasia s-⁠a grăbit la surori și le-⁠a îndemnat să stea bărbătește pentru Hristos. Curând s-⁠a împlinit ce fusese vestit: preotul Zinon a murit, iar cele trei fecioare au fost prinse și trimise la judecata împăratului Dioclețian.

Văzând frumoasele surori, împăratul le-⁠a propus să se lepede de Hristos, făgăduindu-⁠le soți de neam ales din suita lui. Ele au răspuns că au un singur Mire ceresc, Hristos, pentru credința în care sunt gata să pătimească. Nici cele mai mari, nici cea mai mică nu s-⁠au lăsat înduplecate. Au numit zeii păgâni idoli făcuți de mâini omenești și au propovăduit credința în Dumnezeul adevărat. Din porunca lui Dioclețian, plecat în Macedonia, surorile au fost duse acolo și date la judecata guvernatorului Dulchițiu.

Văzând frumusețea sfintelor, el s-⁠a aprins de o patimă necurată. Le-⁠a luat în pază și le-⁠a trimis vorbă că vor fi libere dacă vor împlini dorința lui. Dar sfintele au răspuns că sunt gata să moară pentru Mirele lor ceresc. Atunci Dulchițiu a hotărât să le silească în taină, noaptea. Când surorile s-⁠au sculat noaptea la rugăciune și au slăvit pe Domnul, el s-⁠a furișat la ușă și a vrut să intre. O putere nevăzută l-⁠a lovit, a pierdut mințile și a fugit; neputând găsi ieșirea, a nimerit în bucătărie, între oale, tigăi și căldări, și s-⁠a mânjit tot de funingine. Slugile și ostașii abia l-⁠au recunoscut. Văzându-⁠se în oglindă, a crezut că sfintele l-⁠au fermecat și a hotărât să se răzbune. La judecată a poruncit să fie dezbrăcate sfintele, dar ostașii, cât s-⁠au străduit, n-⁠au putut: hainele păreau lipite de trupurile fecioarelor. În timpul judecății Dulchițiu a adormit pe neașteptate și nimeni nu putea să-⁠l trezească, dar abia l-⁠au dus în casă, că s-⁠a și trezit.

Aflând de cele întâmplate, Dioclețian s-⁠a mâniat pe Dulchițiu și a dat pe fecioare judecătorului Sisiniu. Acesta a început cercetarea cu cea mai mică, Irina; văzând-⁠o neclintită, a trimis-⁠o în temniță și a încercat să-⁠i silească să se lepede pe Hionia și Agapia. Dar nici pe ele nu le-⁠a putut abate de la Hristos și Sisiniu a poruncit să fie arse Agapia și Hionia. Surorile, auzind sentința, au mulțumit Domnului pentru cununile muceniciei. În foc, Agapia și Hionia s-⁠au mutat la Domnul cu rugăciune. Când focul s-⁠a stins, toți au văzut că trupurile mucenițelor și hainele lor nu au fost atinse de foc, iar chipurile erau frumoase și liniștite, ca ale unor oameni adormiți în somn liniștit.

A doua zi Sisiniu a poruncit să fie adusă la judecată Sfânta Irina. A înspăimântat-⁠o cu soarta surorilor mai mari, a îndemnat-⁠o să se lepede de Hristos, apoi a amenințat că o va da la batjocură într-⁠o casă de desfrâu. Sfânta mucenică a răspuns că trupul ei poate fi dat batjocurii silnice, dar sufletul nu i se va întina prin lepădare de Hristos. Când ostașii lui Sisiniu au dus-⁠o spre casa de desfrâu, doi ostași luminoși i-⁠au ajuns din urmă și au spus: „Stăpânul vostru, Sisiniu, vă poruncește s-⁠o duceți pe fecioară pe un munte înalt și s-⁠o lăsați acolo, apoi să veniți la el și să-⁠i spuneți că ați împlinit porunca”. Ostașii au făcut așa. Când i-⁠au raportat lui Sisiniu, acesta s-⁠a înfuriat, căci nu dăduse o asemenea poruncă. Ostașii luminoși erau îngeri ai lui Dumnezeu, care o mântuiseră pe sfânta mucenică de batjocură. Sisiniu a mers cu o ceată de ostași spre munte și a văzut-⁠o pe Irina pe vârf. A căutat mult drumul spre vârf, fără să-⁠l găsească. Atunci unul dintre ostași a rănit-⁠o pe sfântă cu o săgeată. Mucenița a strigat către Sisiniu: „Râd de răutatea ta neputincioasă și mă duc curată, neîntinată, la Domnul meu Iisus Hristos”. Mulțumind Domnului, s-⁠a așezat pe pământ și și-⁠a dat duhul lui Dumnezeu în ajunul Sfintelor Paști (304). Sfânta Mare Muceniță Anastasia a aflat de moartea surorilor și le-⁠a îngropat cu cinste.

Actele muceniciei

Se păstrează și actele vechi ale muceniciei, într-⁠un singur manuscris din anul 916 (Cod. Vat. gr. 1660), care diferă în unele amănunte. După ele, trei femei din Tesalonic, vestit de Sfântul Pavel pentru credința și dragostea lui, au părăsit în prigoana lui Maximian neamul, averea și patria și au fugit într-⁠un munte înalt, unde se rugau. Acolo au fost prinse. Una, păstrătoarea curăției botezului, se numea Hionia (Zăpada), alta, cu darul păcii, Irina (Pacea), iar cea care avea desăvârșire în îndemn și dragoste de Dumnezeu și de aproapele, Agapia (Dragostea). Guvernatorul Dulchițiu a judecat șapte femei și bărbați care nu voiseră să guste din jertfele sfinte: Agaton, Irina, Agapia, Hionia, Casia, Filipa și Eutihia. Fiecare a mărturisit că este creștină și că nu vrea să-⁠și piardă conștiința. Eutihia, gravidă, a fost ținută în temniță. Întrebate dacă au scrieri, pergamente sau cărți creștine, au spus că împărații le-⁠au luat pe toate. Agapia și Hionia au fost osândite la ardere; Agaton, Irina, Casia, Filipa și Eutihia, din pricina tinereții, au fost aruncați în temniță. A doua zi, Irina a fost iar adusă la judecată; guvernatorul i-⁠a arătat că a ținut totuși pergamente și cărți și că le tăgăduise. Ea a răspuns că le-⁠a păstrat din ascultare de Dumnezeu, că nimeni altcineva nu le-⁠a știut și că în anul trecut s-⁠a ascuns în munți, sub cerul liber, unde Dumnezeu le-⁠a dat pâine. Dulchițiu a poruncit să fie pusă goală într-⁠o casă de desfrâu, dar prin harul Duhului Sfânt nimeni nu s-⁠a atins de ea, nici măcar cu vorba. Apoi a fost osândită la ardere de vie și, cântând psalmi, s-⁠a aruncat singură în rug, la calendele lui aprilie ale anului 304 (1 aprilie).

Cele trei surori sunt pomenite la 29 aprilie (stil nou).