Inochentie de Komel

Cuviosul Inochentie de la Komel (din neamul Ohliabinin, mort în 1491 sau, după alte date, în 1521) a fost ucenicul Cuviosului Nil de Sorsk, întemeietorul mănăstirii Schimbării la Față de la Komel, în ținutul Vologdei, și autorul unui „Testament” către frați. S-⁠a născut la Moscova și a fost monah la Chiril-⁠Belozersk. A călătorit cu Nil la Locurile Sfinte, la Constantinopol și la Athos, apoi s-⁠a retras în pustie, după rânduiala schitului. Este pomenit la 19 martie.

Viața

Cuviosul Inochentie s-⁠a născut la Moscova, din neamul cneazilor Ohliabinin, care se trăgeau din cneazii Uhorski din Iaroslavl. Se pare că a fost fiul întemeietorului neamului, Feodor Ohliabi. Este adesea identificat cu Ivan Feodorovici Ohliabinin, pomenit în cartea de ranguri din 1515, dar aceasta este un anacronism. Anul nașterii lui nu se cunoaște. Se știu două redactări ale vieții lui, dar sigura lor adeverire rămâne în întrebare. Viața mai veche, care probabil cuprindea știri mai sigure despre cuvios, a ars când mănăstirea a fost nimicită de tătarii din Kazan în 1538. Despre Inochentie se vorbește în viața Cuviosului Nil de Sorsk, iar aceste știri se deosebesc mult de cele din cunoscuta viață a lui Inochentie.

Judecând după toate, Inochentie a fost tuns monah la mănăstirea Chiril-⁠Belozersk. (Viața lui spune că a fost tuns în schitul Cuviosului Nil, ceea ce este cu neputință.) Anul tunderii este necunoscut. Se știe sigur că a fost cel mai apropiat ucenic al Cuviosului Nil de Sorsk (†1508) și că a făcut cu el, între 1475 și 1485, o călătorie în Palestina, la Constantinopol și la Athos, după cum arată viața lui Nil. După întoarcerea din lunga călătorie, Nil și Inochentie s-⁠au așezat în afara mănăstirii Belozersk, apoi, căutând un loc mai singuratic și „puțin umblat” de oamenii lumii, au găsit la cincisprezece verste de mănăstire, pe râul Sora, un loc potrivit pentru un schit. Aici, înfigând o cruce, au ridicat două chilii. Așa a început Pustia Nil-⁠Sorskaia.

Schitul de la Komel

După un timp, Inochentie și-⁠a părăsit învățătorul și și-⁠a întemeiat schitul în ținutul Vologdei, pe râul Eda, afluent al Nurmei. Într-⁠o însemnare despre viața lui Nil, binecuvântându-⁠l, Nil îi spune ucenicului: mănăstirea ta va fi de obște, iar pustia mea, și în viața mea, și după moartea mea, va fi așa încât fiecare frate să trăiască într-⁠o chilie a lui. Astfel Nil l-⁠a binecuvântat pe ucenic să înființeze o mănăstire de obște. Dar din „Testamentul” scris de Inochentie puțin înainte de moarte reiese că era totuși un schit, ca cel de la Sora. Abia mai târziu schitul lui s-⁠a prefăcut în chinovie, mănăstirea de obște a Schimbării la Față de la Komel.

Dorind să lase fraților învățăturile lui, puțin înainte de moarte Cuviosul Inochentie a scris „Testamentul”, în care stăruie să se țină predania „domnului și învățătorului meu, starețul Nil”. Testamentul are o prefață și capitolele „Despre biserică”, „Despre chilii” și „Despre cei care fac după capul lor”. În capitolul despre biserică, cuviosul cere ca biserica să fie închinată Sfântului Ioan Botezătorul, la a treia aflare a capului său, pentru că Ioan este învățător tuturor monahilor și pustnicilor. Se pare că, în timpul vieții lui Inochentie, nu era biserică în schit. Capitolul despre chilii privește latura „juridică” a averilor locuitorilor. Chiliile rămân în stăpânirea frăției schitului și egumenul dispune de ele. Se interzice comerțul și schimbul de chilii. Cei care fac după capul lor trebuie pedepsiți, iar dacă pedeapsa nu ajută, izgoniți. Cine se pocăiește poate fi primit înapoi. Cunoaștem și o scurtă însemnare a lui, „Că este bine să se scrie sfintele cărți”, în care el își arată trei pricini pentru care trebuie făcută copierea cărților sfinte: nevoia de hrană din osteneala proprie, îndepărtarea trândăviei și „vorbirea cu Dumnezeu”. De aici reiese că s-⁠a ocupat cu copierea de cărți, dar nu s-⁠au aflat încă manuscrise făcute de mâna lui. G. M. Prohorov presupune că tot al lui sunt „Cuvântul înainte” și „Adaosul” la „Predania” și „Tipicul” lui Nil de Sorsk, ca și lucrarea „Despre lucrarea lăuntrică”. Nu s-⁠au aflat însă copii vechi ale acestor texte, iar tradițional ele se socotesc scrise de mâna unui sfânt din secolul al XVIII-⁠lea, Vasile de la Poliana Merul.

Adormirea și cinstirea

Cuviosul Inochentie a adormit la 19 martie 1491. Potrivit testamentului, a fost îngropat într-⁠un colț al mănăstirii, lângă mlaștină. Pe mormânt s-⁠a pus o piatră pe care sunt scrise anul, luna și ziua adormirii (19 martie 6999). Deși se arată data morții cu exactitate, se exprimă îndoieli asupra ei. În Calendarul de la Oten (alcătuit la începutul secolului al XVIII-⁠lea) anul adormirii este 1521. Fiindcă, potrivit vieții lui, el a murit după învățătorul său (†1508), data din calendar poate fi socotită corectă (I. Veriujski). Anul 6999 se află în prima redactare a vieții. A doua, în mod evident greșit, dă anul 6909 (1401).

Cinstirea Cuviosului Inochentie a început, se pare, îndată după adormire. Cel puțin până în 1538, când mănăstirea a fost nimicită de tătari, în mănăstire erau deja icoana și viața sfântului. Din secolul al XVII-⁠lea se cunosc troparul și condacul. Pomenirea lui la 19 martie este arătată în „Descrierea sfinților ruși” (copii de la sfârșitul secolului al XVII-⁠lea și din secolele XVIII-⁠XIX). Pe lângă 19 martie, Cuviosul Inochentie este pomenit în Soborul Sfinților din Vologda, în a treia duminică după Rusalii, în Soborul Sfinților din Novgorod, în a doua duminică după Rusalii, și în Soborul cuvioșilor atoniți.