Simeon de la Dajbabe

Cuviosul Simeon de la Dajbabe (în lume Savo Popović, 1854-1941) a fost ieromonah și arhimandrit sârb, întemeietorul și primul egumen al mănăstirii Dajbabe, săpată într-⁠o peșteră din Muntenegru. A fost cinstit ca sfânt încă din timpul vieții, iar Biserica Ortodoxă Sârbă l-⁠a proslăvit în 2010. Se pomenește la 19 martie după calendarul vechi, adică 1 aprilie pe cel nou.

Tinerețea și studiile

S-⁠a născut la 19 decembrie 1854 la Cetinje, în familia Popović, fiind numit în copilărie micul Savo. A rămas curând fără tată și a fost crescut de bunicii săi și de unchiul Lazo, preot. A învățat în școala mănăstirii de la Cetinje, unde s-⁠a remarcat prin slavona bisericească, cântare și caligrafie. A luat parte la războiul muntenegreano-⁠turc, apoi, din 1879, a plecat la Kiev, ca bursier al Bisericii Ruse, și a studiat la seminarul și la Academia Teologică de acolo, înflăcărat de viețile Părinților Lavrei Pecerska. Dorind să cunoască viața Apusului european, a mers la Paris, unde a studiat, și apoi în Elveția, la Geneva, o experiență care l-⁠a dezamăgit adânc.

În 1887, întors în Rusia, a fost tuns în monahism la Lavra Pecerska din Kiev, cu numele Simeon, după Simeon Izvorâtorul de Mir, și a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah.

Dajbabe

În 1888 s-⁠a întors în Muntenegru, a slujit doi ani la mănăstirea Vranjina, apoi la Ostrog, unde a fost învățător la școala monahală întemeiată de mitropolitul Mitrofan Ban. A rămas acolo opt ani, până când un tânăr cioban, Petko Ivezici, a venit la el cu povestea unei vedenii: un sfânt din vremea Sfântului Sava îi spusese că moaștele lui se află ascunse într-⁠o peșteră în apropierea muntelui Dajbabe și că trebuie să-⁠i spună un monah. La fața locului, în peșteră se aflau într-⁠adevăr două morminte. Simeon s-⁠a convins de cele spuse, s-⁠a mutat în peșteră și a început să sape un tunel și să facă un loc de rugăciune.

Acolo a ridicat biserica Adormirii Maicii Domnului în peșteră, a întemeiat mănăstirea Dajbabe și a fost primul ei egumen. Ciobanul a intrat și el în obște ca monah. Până la sfârșitul vieții a lucrat la pictarea interiorului bisericii, potrivind scenele cu forma naturală a peșterii. După o lungă nevoință a fost socotit un om cu darul vederii înainte și al deosebirii. În 1921 Sinodul episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe l-⁠a ales în unanimitate episcop al Zahumliei și Rașkăi, dar el a refuzat.

Potrivit tradiției, a prevăzut încă de mult cel de-⁠al Doilea Război Mondial și suferințele aduse poporului său și s-⁠a rugat să nu apuce să le vadă. A adormit la 1 aprilie 1941, cu șase zile înainte de invazia Iugoslaviei. L-⁠a vizitat la Dajbabe marele teolog arhimandritul Iustin Popović.

Cinstirea

Era socotit sfânt încă din timpul vieții. Nicolae Velimirovici l-⁠a numit monah sfânt, iar Iustin Popović, după prima vizită, a scris despre harul lui. La trei ani după moarte, mitropolitul Ioanichie, un alt viitor sfânt, a rostit o cuvântare în care l-⁠a numit sfânt. A fost îngropat în biserica sa, într-⁠un mormânt săpat în perete, după dorința lui, iar locul acela a devenit centru de închinare a credincioșilor.

La 1 aprilie 1996, la a cincizeci și cincea aniversare a morții lui, moaștele i-⁠au fost scoase din mormânt, cu strădania mitropolitului Amfilohie, a multor preoți și credincioși. Se spune că ele răspândesc o mireasmă plăcută și vindecă pe cei bolnavi. Au fost apoi îmbrăcate din nou și așezate într-⁠o raclă cu sculptură în lemn. Din acel an, în fiecare an, la ziua pomenirii lui se adună la mănăstire o mare mulțime.

La 29 aprilie 2010 Sinodul episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât în unanimitate canonizarea lui între cuvioși, iar proslăvirea a avut loc la 2 mai 2010, în timpul Sfintei Liturghii din biserica Sfântul Sava din Vračar, împreună cu Sfântul Iustin Popović. Sinodul a stabilit pomenirea lui la 19 martie pe stilul vechi. La 6 iunie 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a trecut numele lui în calendarul rus. Sfintele sale moaște se află în mănăstirea Dajbabe, întemeiată de el.