Nicolae de la Vologda

Sfântul Nicolae de la Vologda (în lume Nikolai Matveevici Rânin, 1777 până în 1837) a fost nebun pentru Hristos în orașul Vologda. A fost născut la 9 (22) mai 1777 într-⁠o familie bogată de negustori și a adormit în 1837. Prăznuit în ziua adormirii, la 19 martie (1 aprilie pe calendarul nou), și la 20 iunie (3 iulie), în ziua proslăvirii sale. Izvoarele noastre spun că a fost canonizat de Biserica Rusă în 1988, dar proslăvirea din 3 iulie 1988, cu binecuvântarea Patriarhului Pimen, este numită locală.

Tinerețea și sărăcia de bunăvoie

A fost botezat în biserica Sfântului Vlasie, în parohia căreia se afla casa părintească, cu două niveluri, jumătate de piatră, cu o fabrică de malț. A învățat din copilărie să citească și să scrie și de mic a râvnit să slujească lui Dumnezeu. A lepădat bogăția, dându-⁠și averea săracilor, și a trăit din milostenie. Locul lui preferat de rugăciune și de singurătate era mănăstirea Prilucki, la cinci verste de Vologda, unde stătea mult lângă mormintele Sfinților Dimitrie și Ignatie, în pridvorul bisericii, la umbra copacilor.

A umblat din loc în loc, rămânând mult timp la Vologda, Kadnikov și Totma, unde mulți cetățeni îl respectau. Mergea cu un toiag mare în mână, fără pălărie vara și iarna (uneori își lega capul cu un prosop), în haină albastră din pânză grosolană și cămașă lungă albă, cu încălțări de piele roase. Era primit în casele orășenilor de seamă și de episcopul Onisifor. Rânin era socotit văzător cu duhul. Arhimandritul Pimen (Miasnikov, mort în 1880), născut la Vologda, își amintea că Rânin era negustor din Vologda, de peste patruzeci de ani, înalt, cu părul lung și zbârlit și barba neagră, vorbea tăiat și repede, cu un bas gros și răgușit. Se plimba prin cameră, voios, cu toiagul în mână, și repeta: Nicolae nu merge nicăieri.

Nicolae Matveevici a adormit la 19 martie 1837 și a fost îngropat la cimitirul Bogorodskoe, lângă biserica Maicii Domnului din Vologda.

Capela de pe mormânt

După dorința lui, pe mormânt nu a stat mult timp nicio cruce. Prima cruce a pus-⁠o o țărancă din parohia Înălțării Crucii, de dincolo de Kadnikov. Până în anii 1880 mormântul se deosebea de celelalte prin faptul că era foarte scormonit, căci cei care îl cinsteau luau din el nisip, iar crucea s-⁠a plecat. În anii 1880, o văduvă de negustor, N. M. Korovina, a făcut un acoperiș pe patru stâlpi de lemn și o ocrotire înaltă. O altă cinstitoare, A. M. Krâlova, a zidit în 1899 o mică capelă din scânduri, acoperită cu tablă, cu patru ferestre și intrarea dinspre apus. În 1905 capela a fost vopsită în albastru, cu o catapeteasmă de lemn cu sculpturi aurite și trei icoane mari: Învierea lui Hristos la mijloc, Adormirea Maicii Domnului în dreapta și Sfântul Nicolae în stânga, omonimul răposatului. Pe perete atârna portretul lui Nicolae Matveevici.

În 1914 (după alte date, în 1916, din darurile vologdenilor), starostele bisericii Nașterii Maicii Domnului, Nikolai Kubreakov, a ridicat o capelă de piatră în numele Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni, care s-⁠a păstrat până azi, după planul inginerului vologdean Deviatkov. Capela a fost închisă în 1938 și folosită ca depozit, iar domul i-⁠a fost pierdut. A fost redată credincioșilor în 1988, iar parohia catedralei a curățat-⁠o de gunoaie, a reparat podeaua și a refăcut domul și crucea.

Proslăvirea

La 3 iulie 1988, cu binecuvântarea Patriarhului Pimen al Moscovei și al întregii Rusii, a avut loc proslăvirea locală a fericitului Nicolae Rânin, la care a venit arhiepiscopul Melhisedec de Sverdlovsk și Kurgan, fost episcop al Vologdei. După Liturghie la catedrală s-⁠a făcut procesiune și s-⁠a sfințit capela restaurată de pe locul îngropării sfântului. Dreptul Nicolae al Vologdei este cinstit și astăzi de locuitorii din Vologda și de cei veniți din alte părți, iar la catedrală se ține un jurnal al vindecărilor și al cazurilor de ajutor, primite în urma rugăciunilor către el. În fiecare an, la 1 aprilie, se serbează adormirea sa, iar în ziua proslăvirii, după Liturghia de la catedrală, o procesiune merge la capelă și se slujește un moleben. Izvorul nostru dă pentru ziua proslăvirii 3 iunie, deși în rest pomenește 3 iulie.