Ioan cel Nou de la Ioannina

Sfântul Nou Mucenic Ioan cel Nou din Ioannina (Ioan din Ianina) s-⁠a născut în jurul anului 1496 la Ioannina, în Epir, într-⁠o familie creștină, și a fost ars de viu și decapitat la Constantinopol în 1526. Este pomenit la 18 aprilie (după izvorul sârbesc, 18 aprilie după calendarul iulian, 1 mai după cel gregorian, în amintirea zilei morții).

În tinerețe a rămas orfan și a plecat la Constantinopol, unde, cu mijloacele rămase de la părinți, a cumpărat o mică prăvălie la bazarul orașului și a lucrat ca meșteșugar. Constantinopolul aparținea atunci turcilor otomani, care îi apăsau pe creștini. Mulți negustori și meșteri, ca să scape de neajunsuri, treceau la islam. Ioan nu numai că nu a voit să-⁠și schimbe credința, dar îi și îndemna pe cei ce se făcuseră musulmani să se întoarcă la credința de mai înainte și îi susținea pe cei ce rămâneau credincioși creștinismului. Fiind sărac, după izvorul sârbesc, se mutase la Constantinopol ca să-⁠și deschidă o prăvălie.

Noilor musulmani nu le plăcea lucrarea religioasă a lui Ioan, iar el, știind aceasta, era gata să primească moartea mucenicească. În Vinerea Mare s-⁠a dus la duhovnicul lui și a cerut binecuvântare pentru moartea mucenicească. Duhovnicul l-⁠a sfătuit să postească și să se roage, ca să primească moartea fără frică și să rămână neclintit în credință. Ioan a împlinit sfatul. În noaptea Sâmbetei Mari a avut un vis prooroc, în care ardea. Ioan s-⁠a împărtășit cu Sfintele Daruri și a cerut duhovnicului binecuvântarea să meargă la nevoință. Ajuns în piață, a aflat că meșterii trecuți la islam răspândeau zvonul că el a făgăduit să se lepede de credință și să se facă musulman, dar nu își ține făgăduiala. Ioan a spus pe față că nu s-⁠a lepădat niciodată și nu se va lepăda de Hristos. A fost dat în judecată. Judecătorul, care îl cunoștea pe Ioan și îl socotea bun meșter, l-⁠a îndemnat să se lepede de credință și să primească alta. Ioan a refuzat. A fost aruncat în temniță, unde a fost lăsat să flămânzească, nu i s-⁠a dat apă și a fost chinuit. În cele din urmă a fost osândit la ardere. Ioan a intrat cu curaj în mijlocul rugului aprins; când chinuitorii l-⁠au văzut, s-⁠au făcut mânie, l-⁠au tras din foc și i-⁠au tăiat capul, apoi au ars trupul nevinovatului pe rug. După izvorul sârbesc, el însuși a alergat și s-⁠a aruncat în flăcări, iar chinuitorii, socotind că îi place să-⁠și sfârșească viața ars, i-⁠au tăiat capul cu sabia și l-⁠au aruncat în foc, împreună cu trupul. Câteva rămășițe au rămas totuși, au fost găsite de creștini și îngropate în biserica cea mare din Constantinopol, adică, după izvorul rus, adunate de creștini și duse în biserica sobornicească.