Antusa

Sfânta Cuvioasă Antusa cea Tânără (Antusa a Constantinopolului, Antusa de la Omonia) a fost fiica împăratului bizantin Constantin al V-⁠lea și stareță în Constantinopol, în vremea cea din urmă a veacului al VIII-⁠lea și începutul celui următor. S-⁠a născut în 750 sau 757 și a adormit în 801, 808 sau 809. Se pomenește la 18 aprilie (în calendarele bizantine, la 12, 17 și 18 aprilie).

Nașterea

Pe vremea unei campanii în Paflagonia, împăratul Constantin al V-⁠lea, iconoclast, a chemat-⁠o pe Antusa din Mantineea (Cuvioasa Antusa cea Bătrână), pe care o chinuise mai înainte pentru cinstirea icoanelor, și i-⁠a cerut rugăciunile pentru greaua sarcină a împărătesei. Starețea a prezis nașterea unor gemeni, iar fiica a primit numele ei, în cinstea ei. Povestirea a fost folosită de Sfântul Nicodim Aghioritul în Marele Sinaxar. Detaliile despre nașterea ei sunt nesigure. După un izvor, ea și fratele ei, viitorul împărat Leon Hazarul, au fost gemeni, născuți la 25 ianuarie 750 din prima soție a lui Constantin (Tzitzak), iar după altul s-⁠a născut în 757, dată care ar face-⁠o fiică a Eudociei, a treia soție, și ar exclude posibilitatea de a fi geamănă, fiindcă se știe sigur că Leon s-⁠a născut în prima dată.

Viața călugărească

Când a ajuns la vârsta cuvenită, tatăl a îndemnat-⁠o să se mărite, dar Antusa dorea monahismul și nu a urmat porunca împăratului; sub hainele împărătești purta, în taină, un veșmânt de păr aspru. După moartea tatălui și-⁠a folosit toată averea personală pentru a ajuta pe cei săraci și pe orfani, iar ce a rămas l-⁠a împărțit mănăstirilor. Împărăteasa Irina, soția lui Leon și deci cumnata Antusei, cucernică, o prețuia mult și, după ce în 780 a ajuns regentă pentru fiul ei Constantin al VI-⁠lea, încă mic, i-⁠a propus să împartă cu ea conducerea statului. Antusa a refuzat. La curte purta haine potrivite rangului ei de fiică a împăratului răposat, dar dedesubt purta o cămașă de păr. A intrat în mănăstirea Sfintei Eutimia și a fost tunsă monahie de patriarhul Tarasie al Constantinopolului (în 784, după un izvor). Mai târziu a întemeiat și a condus ca stareță mănăstirea Omonia („omonia” înseamnă „înțelegere” sau „milostenie”) din Constantinopol, cunoscută pentru rânduiala ei strictă. Ca stareță, ea însăși curăța biserica și le slujea surorilor la masă.

Adormirea și cinstirea

După un izvor, Antusa a trăit până la cincizeci și doi de ani și a murit în 801; după altele, a murit în 808, la cincizeci și șapte de ani (după izvoare rusești și bulgare, în 809, la 52 de ani). Scurte vieți ale ei se găsesc în Minologhionul lui Vasile al II-⁠lea și în Sinaxarul Bisericii Constantinopolului (secolul al X-⁠lea). O traducere rusă a unei scurte vieți a fost făcută în prima jumătate a veacului al XII-⁠lea și pusă în Proloagele sub 17 aprilie; o traducere făcută în Athos în veacul al XIV-⁠lea se află în Proloagele versificate sub 12 aprilie. O slujbă a ei nu se cunoaște, dar mineiele grecești au un sinaxar în versuri pentru ea. În Biserica Romano-⁠Catolică este ocrotitoarea mănăstirilor.