Irina din Aquileia

Sfânta Muceniță Irina din Aquileia a pătimit în anul 304, în vremea împăratului Dioclețian, împreună cu surorile ei Agapia și Hionia. Biserica o pomenește la 29 aprilie (stil nou).

Cele trei surori

Cele trei surori au trăit la sfârșitul veacului al III-⁠lea și la începutul celui de-⁠al IV-⁠lea, în apropierea orașului italian Aquileia. Au rămas orfane în tinerețe, au dus o viață creștină cucernică și au respins cererile multor peți. Duhovnicul lor era preotul Zenon. Lui i s-⁠a descoperit într-⁠o vedenie că va muri curând, iar fecioarele vor fi luate la chinuri. O descoperire asemănătoare a avut-⁠o și Sfânta Mare Muceniță Anastasia († 304), numită Izbăvitoarea de otravă, aflată atunci la Aquileia, care vizita fără teamă pe creștinii din temnițe, îi încuraja și îi ajuta. Sfânta Anastasia s-⁠a grăbit la surori și le-⁠a îndemnat să stea bărbătește pentru Hristos. În curând s-⁠a împlinit ce s-⁠a prevestit: preotul Zenon a murit, iar cele trei fecioare au fost prinse și trimise la judecata împăratului Dioclețian (284-305).

Văzându-⁠le pe tinerele surori frumoase, împăratul le-⁠a propus să se lepede de Hristos și le-⁠a făgăduit peți aleși din suita lui. Dar surorile au răspuns că au un singur Mire ceresc, Hristos, pentru credința în care sunt gata să pătimească. Nici cele mai mari, nici cea mai mică nu s-⁠au lăsat înduplecate. Ele numeau zeii păgâni idoli făcuți de mâini omenești și propovăduiau credința în adevăratul Dumnezeu.

Mucenicia

La porunca lui Dioclețian, care pornea spre Macedonia, surorile au fost duse acolo și date în judecata conducătorului Dulchițiu. Văzând frumusețea sfintelor mucenițe, acesta s-⁠a aprins de o patimă necurată. Le-⁠a pus sub pază și le-⁠a lăsat să înțeleagă că vor fi libere dacă vor împlini dorința lui. Dar sfintele au răspuns că sunt gata să moară pentru Mirele lor ceresc. Atunci Dulchițiu a hotărât să le stăpânească pe ascuns, noaptea, cu sila. Când surorile s-⁠au sculat noaptea la rugăciune și slăveau pe Domnul, Dulchițiu s-⁠a furișat la ușă și a vrut să intre. O putere nevăzută l-⁠a lovit, el și-⁠a pierdut mințile și a dat fuga. Neaflând ieșirea, a nimerit în bucătărie, unde erau oale, tigăi și căldări, și s-⁠a mânjit tot de funingine. Slujitorii și ostașii abia l-⁠au recunoscut. Când s-⁠a văzut în oglindă, a socotit că mucenicele l-⁠au fermecat și a hotărât să se răzbune.

La judecată, Dulchițiu a poruncit să fie dezbrăcate sfintele mucenițe, dar ostașii, oricât s-⁠au străduit, nu au izbutit: hainele parcă crescuseră pe trupurile fecioarelor. În timpul judecății, Dulchițiu a adormit deodată și nimeni nu putea să-⁠l trezească. Abia l-⁠au dus în casă, că s-⁠a și trezit. Aflând cele întâmplate, împăratul Dioclețian s-⁠a mâniat pe Dulchițiu și a dat fecioarele judecătorului Sisinie. Acesta a început cu sora cea mică, Irina, și, văzând-⁠o neînduplecată, a trimis-⁠o în temniță, iar pe Hionia și Agapia a încercat să le silească să se lepede. Dar nici ele nu s-⁠au lăsat înduplecate, și Sisinie a poruncit să fie arse. Auzind osânda, surorile au mulțumit Domnului pentru cununile muceniciei. În foc, Agapia și Hionia au plecat la Domnul rugându-⁠se.

Când focul s-⁠a stins, toți au văzut că trupurile mucenițelor și hainele lor nu erau arse, iar chipurile erau frumoase și liniștite, ca ale celor adormiți într-⁠un somn blând. A doua zi, Sisinie a poruncit să fie adusă Sfânta Irina la judecată. A înfricoșat-⁠o cu soarta surorilor mai mari, a îndemnat-⁠o să se lepede de Hristos, apoi a amenințat că o va da spre batjocură într-⁠o casă de desfrâu. Sfânta mucenică i-⁠a răspuns că trupul ei poate fi dat batjocurii cu sila, dar sufletul nu se va întina prin lepădarea de Hristos. Pe când ostașii o duceau pe Sfânta Irina la casa de desfrâu, doi ostași strălucitori i-⁠au ajuns din urmă și le-⁠au spus că stăpânul lor, Sisinie, le poruncește s-⁠o ducă pe fecioară pe un munte înalt și s-⁠o lase acolo, apoi să se întoarcă la el cu vestea împlinirii poruncii. Ostașii au făcut așa. Când i-⁠au spus lui Sisinie, el s-⁠a înfuriat, căci nu dăduse o asemenea poruncă. Ostașii strălucitori erau îngeri ai lui Dumnezeu, care o ocrotiseră pe sfânta mucenică de batjocură.

Sisinie a pornit cu o ceată spre munte și a văzut-⁠o pe Irina pe culme. A căutat mult drumul spre vârf, dar nu l-⁠a găsit. Atunci unul dintre ostași a rănit-⁠o pe Sfânta Irina cu o săgeată. Mucenica a strigat lui Sisinie că râde de furia lui neputincioasă și că pleacă curată și neîntinată la Domnul ei, Iisus Hristos. Mulțumind Domnului, s-⁠a culcat pe pământ și și-⁠a dat duhul lui Dumnezeu cu o zi înaintea Sfintelor Paști, în anul 304. Sfânta Mare Muceniță Anastasia a aflat de moartea surorilor și le-⁠a îngropat trupurile cu cinste.