Irineu Ćirić

Sfântul Ierarh Irineu al Bacicii (în lume Iovan Ćirić, 1884-1955) a fost episcop de Timoc și apoi, din 1922 până la moarte, episcop al Bacicii în Biserica Ortodoxă Sârbă. A fost om de știință al Vechiului Testament, traducător, poet, predicator și o voce a Ortodoxiei în mișcarea ecumenică a vremii. În timpul războiului a salvat mii de copii dintr-⁠un lagăr, iar după război a fost bătut cu pietre într-⁠o procesiune și a purtat apoi ani în șir boala adusă de această lovitură. Sinodul Bisericii Sârbe l-⁠a trecut în rândul sfinților în anul 2022.

Tinerețea și studiile

S-⁠a născut la 19 aprilie (1 mai) 1884 la Karlovci (azi Sremski Karlovci), în Austro-⁠Ungaria, în familia lui Isidor, secretar bisericesc al poporului sârb, și a Evelinei, născută Krečarević. Gimnaziul l-⁠a încheiat la Novi Sad, în 1902, și apoi a fost primit la Academia Teologică din Moscova, pe care a absolvit-⁠o în 1906. A studiat filosofia la Universitatea din Viena, unde și-⁠a susținut doctoratul în limbi semitice.

În 1909 a condus biblioteca Patriarhiei din Karlovci, iar în septembrie același an a fost ales docent la Seminarul din Karlovci pentru Vechiul Testament, arheologie și limba ebraică. A predat un timp și liturgica, iar în 1911-1912 religia la gimnaziul din Karlovci. Mai târziu, pe baza lucrărilor sale științifice, a ajuns profesor extraordinar și apoi titular.

Monahul

A fost tuns în monahism la mănăstirea Hopovo de arhimandritul Augustin Bošnjaković, înainte de Crăciun. Izvoarele nu sunt unanime: unele dau anul 1908, altele 1910. Patriarhul Lucian l-⁠a hirotonit diacon, la un Crăciun, și curând a fost ridicat la rangul de protodiacon, iar în 1912 a devenit arhidiacon patriarhal.

Când Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe a alcătuit o comisie pentru traducerea Sfintei Scripturi în limba sârbă, Irineu a intrat în ea. Ca profesor a tradus din ebraică texte din Vechiul Testament și le-⁠a însoțit de însemnări proprii.

Episcopul

La 5 iunie 1919 a fost ales episcop de Timoc de Sinodul episcopilor din fostului Regat al Serbiei. A fost hirotonit întâi preot și arhimandrit de episcopul Gheorghe Letici al Timișoarei, iar la 15 iunie, în catedrala din Belgrad, a fost hirotonit episcop de arhiepiscopul Dimitrie al Belgradului, împreună cu episcopii Varnava al Velesului și Debarului, Dosoftei al Nișului, Nicolae al Jicei (Velimirović) și vicarul Ilarion. A rămas la Timoc până la sfârșitul lui 1921, apoi, la dorința lui, s-⁠a mutat la Bacica. A urcat pe scaunul episcopilor bacici la 9 februarie 1922.

A cultivat teologia sârbă prin numeroase articole în reviste și a fost poet, traducător și predicator, propovăduind Ortodoxia la Londra, Glasgow, Oxford, Paris, Berna, Stockholm, Viena, Avignon, Sofia și Constantinopol. În 1927 a fost trimis în Rusia Subcarpatică și în Slovacia răsăriteană ca să rânduiască eparhii ortodoxe. A administrat și eparhiile Vârșeț, Banat și Timișoara.

A reprezentat Biserica Sârbă în mișcarea „Credință și Constituție”, în Alianța pentru creștinismul practic și în Alianța Mondială pentru Prietenie Internațională prin Biserici. Aceasta din urmă l-⁠a ales de două ori președinte al consiliului de conducere, iar în 1939 președinte al întregii organizații. În 1930 a fost reprezentantul Bisericii Sârbe în comisia Conferinței de la Lambeth pentru apropierea dintre Biserica Anglicană și cea Ortodoxă, iar în 1931 în comisia mixtă anglicano-⁠ortodoxă. A făcut parte din comitetul mișcării „Pacea prin religii”, înființate în 1928, și din comitetul de onoare al primului congres internațional de psihologie religioasă de la Viena, din 1930. În 1936 a organizat la Novi Sad conferința pregătitoare a Bisericilor Ortodoxe pentru adunarea de la Oxford din 1937.

La 18 octombrie 1931, la Londra, împreună cu mai mulți mitropoliți ai Patriarhiei Ecumenice, în prezența unor episcopi anglicani, a slujit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. După ea, Irineu a rostit în limba rusă o predică fierbinte despre suferințele Bisericii Ruse și cununa ei de mucenicie, tălmăcită pe părți în greacă. La 27-28 octombrie 1931 a reprezentat Biserica Sârbă la conferința ortodoxo-⁠vechi-⁠catolică din Bonn, iar la sfârșitul lui 1933 a vizitat, într-⁠o misiune oficială, pe Patriarhul Constantinopolului și Sfântul Sinod.

Anii războiului

Al Doilea Război Mondial a adus vremuri grele pentru Bacica. Prin străduința episcopului Irineu, din lagărul maghiar de la Sárvár au fost mutate în eparhie aproximativ 2800 de copii și 180 de mame cu sugari, iar la Novi Sad s-⁠a întemeiat spitalul eparhial pentru copii, care îi îngrijea pe cei îmbolnăviți de tuberculoză în lagăr. Mai târziu a lucrat și la scăparea adulților din lagăr și la repartizarea lor în casele credincioșilor săi. Sub ocupația maghiară a fost membru al camerei superioare a parlamentului maghiar.

Sursele sârbe arată că, în timpul ocupației, a chemat populația sârbă locală să se ferească de colaborarea cu partizanii și să colaboreze cu autoritățile maghiare. În ianuarie 1942 a mers la Budapesta și s-⁠a întâlnit cu regentul Miklós Horthy. A protestat acolo pentru că masacrele din sudul Bacicii loviseră și preoțimea ortodoxă sârbă, pe care el o socotea dispusă fără rezerve împotriva comunismului. În februarie 1943 a acceptat să fie deputat în parlamentul maghiar.

Suferința de după război

Imediat după război a fost pus în arest la domiciliu, unde a stat șaptesprezece luni, învinuit de nesocotirea apărării sârbilor. Au fost organizate demonstrații împotriva lui, iar clădirea episcopiei a fost atacată cu pietre. La sărbătoarea Schimbării la Față din 1946, episcopul a mers în satul Odžaci să sfințească o biserică nouă. Când a ieșit din biserică în veșminte arhierești și a pornit procesiunea în jurul ei, mulțimea s-⁠a năpustit asupra lui și a clericilor care îl înconjurau, strigând, hulind și aruncând cu pietre. O piatră l-⁠a lovit în ceafă. Episcopul a căzut, iar atacatorii au continuat să-⁠l lovească. Diaconul Ružić s-⁠a așezat peste arhiereul plin de sânge ca să-⁠l apere cu trupul său. Preotul Milenko Cvejanov din Sivac a încercat să oprească gloata, dar a căzut lovit de cuțit.

Episcopul Irineu nu și-⁠a mai revenit din răni și a făcut o boală a măduvei spinării. Până la sfârșitul vieții și-⁠a petrecut cea mai mare parte a timpului la pat. Când durerea creștea, spunea: „Cu cât mă chinui mai mult, cu atât mă rog mai mult lui Dumnezeu”. Chiar și după aceea, oameni ai regimului au intrat adesea în casa lui, l-⁠au amenințat și, într-⁠o noapte, l-⁠au legat de pat. A adormit întru Domnul în aprilie 1955, la 5 sau 6 aprilie după izvoare, și a fost înmormântat în ziua Bunei Vestiri în cripta catedralei din Novi Sad.

Lucrarea sa

Rar un profesor al vechiului seminar din Karlovci a sosit cu atâtea nădejdi ca el. A fost cel dintâi din Biserica Sârbă care a tratat științific problemele Vechiului Testament, iar lucrările sale își păstrează și azi locul în teologia Bisericii. De tânăr a scris poezie, proză și s-⁠a ocupat de iconografie. Ani de zile a studiat cântarea bisericească, nu numai sârbă, ci și bizantină, rusă și română, și a pregătit un manual de psaltichie pentru Facultatea de Teologie, rămas nepublicat. A tradus din ebraică, latină, greacă, franceză, rusă, germană și maghiară. A înțeles devreme nevoia de a traduce slujbele din greacă în sârbă și a tălmăcit, printre altele, slujba Duminicii Lăsatului sec de carne, rugăciunile de seară, slujba Duminicii Cincizecimii și Octoihul, adică slujbele învierii de duminică.

Proslăvirea

În mai 2022, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe l-⁠a trecut în rândul sfinților. Canonizarea solemnă a avut loc la 2 octombrie 2022, la Novi Sad, la Liturghia săvârșită de Patriarhul Porfirie al Serbiei, alături de sfinții mucenici din Bacica. La 24 august 2023, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse l-⁠a înscris în calendarul acesteia. Sfântul este pomenit la 24 martie (6 aprilie după calendarul nou).