Isihie al Ierusalimului

Cuviosul Isihie al Ierusalimului (Hesychios, numit și Isihie Preotul) a fost preot și tâlcuitor al Sfintei Scripturi în Ierusalim, în prima jumătate a secolului al V-⁠lea. Despre viața lui nu se știe nimic sigur, dar scrierile lui, păstrate în parte, în greacă, latină, armeană și georgiană, i-⁠au adus faima de mare învățător al Bisericii. Este pomenit la 28 martie (10 aprilie după calendarul nou).

Ce se știe despre el

Date sigure despre nașterea și moartea lui Isihie nu există, și nici despre întâmplările vieții. Purtând titlul de „presbiter”, adică preot, el nu trebuie confundat cu episcopul Isihie al Ierusalimului, contemporan cu Sfântul Grigorie cel Mare. Tradiția rusă îl numește ucenic al Sfântului Grigorie Teologul, ceea ce nu se potrivește cu vremea în care a trăit, și spune că s-⁠a născut la Ierusalim. După moartea învățătorului a primit tunderea monahală și s-⁠a retras într-⁠o mănăstire din Palestina, apoi s-⁠a mutat la Ierusalim, unde a fost hirotonit preot de arhiepiscopul Ierusalimului în anul 412.

Teofan Mărturisitorul îl pomenește în Cronografia sa. Chiril de Scitopolis, autorul vieților multor sfinți din acea vreme, îl numește „învățător al Bisericii și teolog cunoscut de departe”. Același Chiril, în Viața Sfântului Eftimie cel Mare, spune că la sfințirea lavrei, după ce patriarhul sfințise diaconi pe Dometian și Domn, Eftimie se bucura în duh, mai ales văzând lângă patriarh pe Pasarion al lui Avraam și pe teologul Isihie, doi luminători străluciți care străluceau în toată lumea. Isihie a însoțit pe patriarhul Ierusalimului, Iuvenalie (422-458), în vizita lui la mănăstirea Sfântului Eftimie, din 428. Patriarhul Fotie, în Biblioteca sa, vorbește despre marea înțelepciune duhovnicească și teologică a lui Isihie.

A mărturisit credința Bisericii, exprimată în Simbolul de la Niceea și Constantinopol, sub puternica înrâurire a învățăturii Sfântului Chiril al Alexandriei, și s-⁠a împotrivit nestorianismului. Moartea lui se așază, după izvoare, între 432 și 434, după altele în anul celui de-⁠al patrulea Sinod ecumenic, 451, iar alte surse dau anul 440.

Scrierile

Scrierile lui s-⁠au pierdut în parte și în parte au fost transmise și editate ca operă a altor autori, iar unele zac încă în biblioteci, în manuscris. Cine vrea să adune fragmentele lui trebuie să se întoarcă la manuscrise, pentru că în ediția lui Migne a Părinților Bisericii scrierile diferiților autori cu numele Isihie sunt amestecate fără rânduială sub titlul „Isihie, presbiter al Ierusalimului”. Cam jumătate din ce se află acolo trebuie lăsat deoparte. Comentariul la Levitic, păstrat întreg doar în latină, este însă sigur al lui, deși textul biblic a fost aliniat la Vulgata, nu la Septuaginta. Culegerea de maxime ascetice este lucrarea lui Isihie Sinaitul, nu a omonimului său din Ierusalim. Una dintre izvoare spune că lucrarea „Despre trezvie și virtute”, din Filocalie, este a lui; cercetarea de azi o atribuie lui Isihie Sinaitul.

O ediție critică amplă a omiliilor, autentice și neautentice, transmise în greacă sub numele lui, a publicat Michel Aubineau. Cu siguranță Isihie a scris comentarii continue la Levitic, la Psalmi și la Luca (poate capitolul întâi) și scolii la cei doisprezece Profeți Mici, la Isaia și la Iezechiel. Numele lui apare în catene la scolii izolate la texte din alte cărți. Cea mai încurcată problemă este legătura lui cu cele trei comentarii la Psalmi atribuite lui. Manuscrisele spaniole deosebesc limpede între Isihie Monahul, autor al comentariilor la Psalmi și la Cântări, și Isihie Preotul. În 1900 s-⁠a arătat că tâlcuirea Psalmilor din operele Sfântului Atanasie este de fapt glosarul lui Isihie, dat sub pseudonim. Se păstrează în manuscris un comentariu întreg la Cântările Vechiului și Noului Testament. O tâlcuire armeană la Iov, sub numele lui Isihie al Ierusalimului, a fost publicată cu traducere franceză în 1983. Scoliile la cei doisprezece Profeți Mici, în șase manuscrise la Roma, Paris și Moscova, au fost publicate de Mats Eriksson. Comentariul la Isaia a fost descoperit în 1900 în notele anonime dintr-⁠un manuscris din secolul al XI-⁠lea, de la Vatican, cu 2860 de scolii. Scolii la Magnificat și manuscrise de la Paris și Athos arată că a lăsat un comentariu la Evanghelia după Luca, cel puțin la capitolul întâi. Lista scrierilor pomenite în izvoarele rusești mai cuprinde o „Istorie bisericească”, „Sentințe”, „Simfonia evanghelică”, din care s-⁠a păstrat doar o formă scurtă, numită „Adunare de nedumeriri și dezlegări”, și „Capitole” la Isaia și la cei doisprezece Profeți.

Felul tâlcuirii și însemnătatea ei

Judecând după fragmentele păstrate, risipite și traduse în armeană, georgiană și latină, Isihie trebuie să fi fost un autor foarte rodnic în tâlcuirea Scripturii, mai ales a Vechiului Testament. Însemnarea din Mineiul grecesc de la 28 martie, în care se pomenește tâlcuirea întregii Scripturi, nu se poate referi decât la el. În hermeneutică urmează îndeaproape metoda alegorico-⁠mistică a alexandrinilor: găsește în fiecare frază a Bibliei o taină de dogmă și citește în textele Vechiului Testament tot ansamblul de idei al celui Nou. Ca Origen, alege drept formă de tâlcuire cea mai scurtă glosă marginală.

La Isaia 19,1, „Domnul va urca pe un nor ușor și va intra în Egipt”, el spune: „Hristos în brațele Fecioarei”. Apa înseamnă pentru el mereu apa tainică, a botezului, iar pâinea masa tainică, a Euharistiei. Această metodă tare alegorică și glosatoare este trăsătura lui deosebită și ajută criticii literari să deosebească scrierile lui de cele false. Tonul polemic față de evrei din multe scolii poate fi lămurit prin împrejurările locale, după cum e firesc ca un tâlcuitor din Ierusalim să facă trimiteri geografice la locurile sfinte ale Palestinei. Însemnătatea lui pentru critica textului stă în faptul că multe parafraze ale lui reproduc textul modelului său și, mai ales, în frecventele citări de variante din alte coloane ale Hexaplelor, îndeosebi cele ale lui Symmachus, prin care a salvat multe variante rare.

Contează și în stihometria biblică. „Capitolele” și comentariile lui arată împărțirea timpurie creștină în capitole, cel puțin a celor doisprezece Profeți Mici și a lui Isaia, care urmează mai bine șirul lăuntric al ideilor decât împărțirea de azi. Pentru unele cărți, Isihie a statornicit o împărțire stihică originală. „Cetățeanul Cetății Sfinte” (hagiopolitul), citat în cele mai vechi manuscrise de catene la Psalmi și la Cântări, este chiar Isihie al Ierusalimului. Giovanni Mercati a descoperit că în unele manuscrise litera de început a fiecărei diviziuni a lui Isihie este arătată cu culoare. Isihie trebuie să fi fost cunoscut ca autoritate, de vreme ce este citat pur și simplu ca Hagiopolitul sau prin expresia „cel din Ierusalim”.