Gavrilia

Sfânta Cuvioasă Gavrilia (în lume Avrilia Papayanni) a fost o monahie și stareță grecoaică a secolului XX, numită „Asceta iubirii”. Născută la Constantinopol, a fost una dintre primele femei admise într-⁠o universitate grecească, apoi fizioterapeută, și a lăsat totul ca să-⁠i slujească pe săraci, pe leproși și pe bolnavi în India, Africa și în multe alte țări. A devenit monahie la peste șaizeci de ani și a sfârșit ca o mare povățuitoare duhovnicească, la Atena și pe insula Leros. Unii au numit-⁠o „Maica Tereza a grecilor”. Patriarhia Ecumenică a trecut-⁠o în rândul sfinților în 2023.

Copilăria la Constantinopol

S-⁠a născut la 15 octombrie (2 octombrie pe stil vechi) 1897, la Constantinopol, ca al patrulea și cel mai mic copil al unei familii grecești înstărite, cu rădăcini în Epirul de Nord, care locuia în cartierul Fanar. Tatăl, Ilie Papayanni, era reprezentantul unei firme franceze de navigație, iar mama, Victoria, era fiica medicului Hristakis, doctorul sultanului, și strănepoata preotului și cărturarului Harisie Megdanis, membru al Eteriei. Frații ei mai mari erau Alexandru, Vasiliki și Polina. A fost botezată de mitropolitul Gherman (Strinopoulos), iar naș i-⁠a fost Vasile Antoniadis, directorul Școlii Teologice din Halki și prieten al familiei, care i-⁠a ales numele.

A învățat la Școala de fete Zappeion și a făcut acasă lecții de franceză, engleză, muzică și pian. O prietenă din tinerețe, Eleni Virvou, își amintea că în copilărie îi plăceau mai mult visarea și joaca decât cititul, dar la gimnaziu a devenit foarte silitoare. A îndrăgit autorii vechi, mai ales pe Epictet, care a rămas mulți ani lectura ei zilnică și care, spunea ea, a pregătit-⁠o pentru „Fie voia Ta”.

La cincisprezece ani o profesoară i-⁠a spus că nu are tărie de caracter, pentru că îi iubea la fel pe cei buni și pe cei răi, fără să judece. Tulburată, s-⁠a dus acasă, a deschis la întâmplare „Antigona” lui Sofocle și a dat peste versul în care Antigona îi spune lui Creon că nu s-⁠a născut ca să urască, ci ca să iubească.

Studiile și meseria

A terminat mai întâi un curs de botanică la o universitate din Elveția. În 1923, la schimbul de populație dintre Grecia și Turcia, familia a fost silită să plece la Salonic. Acolo a intrat la Universitatea Aristotel, a doua femeie primită vreodată într-⁠o universitate grecească, și a obținut licența în filosofie.

Din 1932 a trăit la Atena, îngrijindu-⁠i pe bătrânii dintr-⁠un azil și lucrând prin spitale. În 1937-1938 a plecat în Anglia, unde, cu multe greutăți, a studiat podologia și fizioterapia, devenind în 1946 membră a Societății Podologilor. A rămas acolo până la sfârșitul celui de-⁠al Doilea Război Mondial.

În 1945 s-⁠a întors în Grecia cu quakerii și a lucrat la Salonic cu Școala Agricolă Americană și cu un serviciu de ajutorare al quakerilor. În 1947 și-⁠a deschis la Atena un cabinet de fizioterapie, pe strada Massalias. Avea o clientelă numeroasă și aleasă, între care chiar regina Frederica, dar folosea câștigul ca să-⁠i ajute pe săraci și pe cei în nevoie. Nu ducea o viață mondenă: mergea doar la câte un concert sau, vara, la tragediile antice.

Sărăcia de bunăvoie și India

La 24 martie 1954 i-⁠a murit mama, pe care o iubea nespus. Atunci a făcut votul sărăciei și a dat tot ce avea, aparatura cabinetului și cărțile. În anul următor a plecat fără bani în India, unde a lucrat patru ani printre săraci și l-⁠a ajutat pe Baba Amte în lucrarea lui cu comunitățile de leproși, făcând fizioterapie gratuită și mărturisind Ortodoxia prin viața ei. Apoi s-⁠a retras unsprezece luni în singurătate, ca pustnică, în munții Himalaya.

La Landour a cunoscut-⁠o pe americanca Nella Graham Cook, care a ajutat-⁠o să ajungă în Țara Sfântă, la comunitatea Învierii Domnului din Betania, condusă de părintele Teodosie, la Mănăstirea Sfintelor Marta și Maria. A sosit acolo în 1959 sau 1960 și, după trei ani de ascultare, a fost tunsă monahie cu numele Gavrilia. În Betania a tradus în engleză, împreună cu englezul E. Thomson, viața Sfintei Irina Hrisovalantu.

Monahia misionară

În 1962 Patriarhul Ecumenic Atenagora a trimis-⁠o pentru scurt timp la comunitatea de la Taizé, în Franța. În același an, la invitația misionarului american Stanley Jones, a călătorit prin Statele Unite și Canada, vorbind în multe state despre credința ortodoxă. Tot atunci a primit mica schimă la Patmos, în Mănăstirea Bunei Vestiri, de la Starețul Amfilohie (Makris), împreună cu binecuvântarea pentru misiune și pentru plecarea în India.

După călătorii în Danemarca, Suedia, Germania, Elveția și Austria, la 8 mai 1963 a plecat din Atena spre India, unde a rămas până la 4 octombrie 1966. Operată de cataractă, s-⁠a refăcut la Mănăstirea Evangelistria, Noul Ierusalim. În 1968 a plecat în Africa, la Nairobi, și a lucrat trei ani ca misionară în Africa de Est. Unui prieten, scriitorul evreu Yehuda Hanegbi, îi scria că nu se gândise niciodată să meargă în Africa, dar că mintea ei săracă nu jucase niciodată vreun rol în călăuzirea lui Dumnezeu. A mai slujit o vreme în Germania și apoi din nou trei ani în India. A însoțit mulți bolnavi psihic la spitale din Europa.

Stareța din Atena

În 1979 a primit un apartament în centrul Atenei, unde a trăit zece ani într-⁠o semi-⁠zăvorâre, ca „gherontissa”, stareță. Primea o mulțime de oameni, îi povățuia pe ucenici și îi ajuta pe bolnavi. Cei care au cunoscut-⁠o spuneau că nu trăise închisă într-⁠o mănăstire, ci că lumea întreagă îi fusese mănăstire, și că le împărtășise celor din jur experiența ei a prezenței neîncetate a lui Dumnezeu și a îngerilor.

Spre sfârșitul vieții s-⁠a retras într-⁠o chilie pe insula Egina, dar s-⁠a îmbolnăvit de boala Hodgkin și s-⁠a întors la Atena. După o vindecare minunată, cu doi ani înainte de moarte s-⁠a mutat pe insula Leros, la Mănăstirea Sfinților Îngeri, unde a trăit în liniște și a primit marea schimă.

Trecerea la Domnul și cinstirea

A trecut la Domnul pe insula Leros, la 28 martie 1992, la 94 de ani, și a fost îngropată în biserica Panaghia tou Kastrou de pe Leros.

În 1996 a apărut în greacă biografia ei, „Asceta iubirii”, tradusă apoi în engleză (1999), rusă (2000), arabă, franceză și sârbă; numai în greacă a avut paisprezece ediții. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a trecut-⁠o în rândul sfinților în 2023. Este prăznuită la 28 martie, ziua trecerii ei la Domnul, iar unele calendare o pomenesc și la 18 iulie. Părticele din moaștele ei sunt cinstite și în biserica greacă a Sfântului Prooroc Ilie din Frankfurt.