Leocadia de la Toledo

Sfânta Mucenică Leocadia din Toledo a fost o fecioară creștină din Toledo, în Spania, care a pătimit în prigoana lui Dioclețian, în jurul anului 304, și a murit la 9 decembrie. Este ocrotitoarea Toledoului și, după unii, a întregii Spanii. Se pomenește la 9 decembrie.

Mucenicia

După Martirologiul Roman, Leocadia era creștină din Toledo. În vremea împăratului Dioclețian, guvernatorul Datian (Decian), arătat în martirologiu ca cel mai înverșunat prigonitor al creștinilor din Spania, a poruncit să fie închiși toți cei ce mărturiseau credința în Hristos; între ei se afla și Leocadia. A fost prinsă și chinuită cumplit ca să se lepede, încercându-⁠se întâi cu lingușiri și făgăduieli, apoi cu amenințări; ea a rămas neclintită și a fost trimisă înapoi în închisoare, unde a murit în urma chinurilor, în 304. Actele alcătuite mai târziu spun că Leocadia fusese însuflețită de dorința de mucenicie prin povestea muceniciei Sfintei Eulalia.

Numele ei nu apare la Prudențiu în imnul său despre mucenicii Spaniei. Totuși, încă din vremuri foarte vechi, la Toledo exista o biserică închinată ei. În prima jumătate a veacului al VII-⁠lea, „biserica Sfintei Leocadia” este pomenită ca loc de adunare al sinoadelor din Toledo din 633, 636, 638 și 694; după Enciclopedia Catolică, deci, Leocadia trebuie să fi fost cinstită public ca mucenică cu mult înainte, iar bazilica a fost, fără îndoială, ridicată peste mormântul ei. Faptul istoric al muceniciei nu este pus la îndoială, iar data de 9 decembrie se sprijină pe tradiția Bisericii din Toledo; martirologiile istorice din veacul al IX-⁠lea au ziua de 9 decembrie.

Moaștele

A fost îngropată în cimitirul orașului, lângă Tajo, unde curând a crescut cinstirea la mormântul ei. Se socotește că o bazilică a fost ridicată în veacul al IV-⁠lea, îmbunătățită în 618 de Sisebut; mitropolitul Toledo-⁠ului, Elladiu, a poruncit să fie zidită o bazilică la mormânt. Veacul al VII-⁠lea a văzut înflorirea cultului ei: în sfântul locaș se adunau în fiecare an, la 9 decembrie, locuitorii cetății și ai împrejurimilor, între ei regele și primatul, și se vorbea la mormânt; o pomenire deosebită era pânza ei. În vremea lui Alfons al X-⁠lea al Castiliei, închisoarea unde ar fi fost ținută purta încă dovezi ale șederii ei; un martor din vremea aceea povestește: „Mai era acolo, și l-⁠am atins, semnul crucii întipărit în piatră, fiindcă mucenica atingea neîncetat pereții cu degetele, făcând semnul mântuirii noastre.”

În veacul al IX-⁠lea, în vremea prigoanei lui Abd ar-⁠Rahman al II-⁠lea (după altă părere, în al VIII-⁠lea, din pricina năvălirii arabilor), moaștele au fost mutate la Oviedo, unde Alfons cel Cast a ridicat o bazilică în cinstea ei. În veacul al XI-⁠lea, un conte de Hainaut, venit pelerin la Compostela, a luptat alături de Alfons al VI-⁠lea al Castiliei în Reconquista și a primit ca răsplată moaștele Sfintei Leocadia și ale Sfântului Sulpiciu; așa au ajuns moaștele ei în afara Spaniei, la abația benedictină Saint-⁠Ghislain, în Belgia de azi. Acolo le-⁠au cinstit Filip cel Frumos și Ioana a Castiliei, care au recăpătat pentru Toledo o tibie a sfintei. Abația a suferit jefuiri în războaiele veacului al XVI-⁠lea; Fernando Álvarez de Toledo, ducele de Alba, a încercat zadarnic să salveze restul moaștelor. Un iezuit, Miguel Hernández, născut în provincia Toledo, a găsit moaștele în 1583 și, după multe călătorii, le-⁠a adus la Roma în 1586, apoi pe mare la Valencia și, în sfârșit, din Cuenca la Toledo. Filip al II-⁠lea al Spaniei a prezidat o slujbă solemnă pentru ultima mutare a moaștelor la Toledo, în aprilie 1587.

Micul oraș Leocadia, lângă Samaraes, între Braga și Guimarães, în nordul Portugaliei, îi poartă numele. Atributele ei sunt palma mucenicească și turnul.