Macarie Romanul

Cuviosul Macarie Romanul s-⁠a născut la sfârșitul secolului al XV-⁠lea la Roma, într-⁠o familie bogată. Părinții l-⁠au crescut în cucernicie și i-⁠au dat o educație aleasă. Putea nădăjdui o carieră strălucită în slujbe publice, dar nu dorea cinstiri sau slavă pământească; se gândea doar cum să-⁠și mântuiască sufletul. A trăit într-⁠o vreme în care Apusul creștin era zguduit de Reforma protestantă și, în timp ce alții se dădeau luxului și plăcerilor, el a studiat Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți. Îndurerat de păcatul și deșertăciunea lumii, a cerut cu lacrimi lui Dumnezeu să-⁠i arate calea mântuirii și a înțeles că liman sigur va găsi în Biserica Ortodoxă.

A plecat din Roma pe ascuns, spre Rusia, fără bani și într-⁠o haină veche. După multe suferințe a ajuns la Novgorod, unde s-⁠a bucurat să vadă atâtea biserici și mănăstiri, între care una întemeiată cu trei veacuri mai înainte de compatriotul său Sfântul Antonie Romanul. A ajuns la râul Svir, la mănăstirea Sfintei Treimi a Sfântului Alexandru de Svir, care l-⁠a primit în Biserica Ortodoxă și l-⁠a tuns monah. Macarie însă dorea viața singuratică; s-⁠a mutat pe o insulă din râul Lezna, la patruzeci și cinci de mile de Novgorod, unde se nevoia cu rugăciune neîncetată. Iernile erau grele, verile arzătoare și umede, iar țânțarii îl chinuiau; trăia din fructe de pădure, rădăcini și ierburi, iar uneori urșii veneau la el după hrană și îl lăsau să-⁠i mângâie.

Un asemenea luminător nu putea rămâne ascuns. Într-⁠o noapte ploioasă au intrat în chilia lui niște oameni ca vânători, uimiți de lumina dumnezeiască de pe fața lui, și i-⁠au cerut binecuvântarea. Cuviosul s-⁠a mutat și mai departe în sălbăticie, pe un loc înalt de pe malul stâng al râului Lezna, dar semne ca stâlpul de foc și norul de fum miresmat l-⁠au dat de gol. Unii dintre vizitatori au cerut să locuiască lângă el și să fie povățuiți de el; el nu a refuzat, iar chiliile lor au fost începutul mănăstirii. În 1540 au zidit o biserică de lemn a Adormirii Maicii Domnului. Macarie a fost hirotonit preot de episcopul Macarie al Novgorodului, care a ajuns mai târziu mitropolit al întregii Rusii, și a fost pus egumen. Avea darul înainte-⁠vederii și al facerii de minuni.

După câțiva ani a încredințat mănăstirea unui ucenic și s-⁠a întors pe insula unde viețuise mai întâi. Acolo a adormit întru Domnul la 15 august 1550, iar ucenicii l-⁠au îngropat în partea stângă a bisericii Adormirii întemeiate de el. Mănăstirea nu a fost bogată și cu mulți monahi, ci s-⁠a deosebit prin nivelul înalt al vieții duhovnicești; a fost arsă în 1615 de suedezi și a ajuns în secolul al XVIII-⁠lea metoh al Lavrei Sfântul Alexandru Nevski din Sankt Petersburg. Cuviosul Macarie este pomenit la 19 ianuarie (stil nou).