Născătoarea de Dumnezeu

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria este Cea din care Fiul lui Dumnezeu a luat trup. Biserica o cinstește mai presus de toți sfinții și de puterile cerești și o cheamă în fiecare slujbă ca ocrotitoare a credincioșilor. Evangheliile spun puțin despre viața ei, iar o parte din ceea ce se știe vine din Sfânta Tradiție și din scrieri vechi, precum Protoevanghelia lui Iacov. Cultul ortodox o vede ca pe cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții.

Nașterea și intrarea în templu

După tradiție, Fecioara Maria a fost fiica dreptului Ioachim și a Anei. Ana fusese stearpă și înaintată în vârstă când a primit, prin rugăciune, făgăduința unui copil. Nașterea Maicii Domnului se prăznuiește la 8 septembrie.

Aceeași tradiție spune că la trei ani părinții au adus-⁠o în templul din Ierusalim, unde a crescut în rugăciune, până când, fiind în vârstă de logodnă, a fost încredințată dreptului Iosif, ca ocrotitor. Intrarea ei în templu se prăznuiește la 21 noiembrie și este cunoscută în popor ca Ovidenie. Sinaxarele nu au pentru această sărbătoare izvoare biblice sau istorice, ci doar tradiția.

Buna Vestire și nașterea Domnului

Evanghelia după Luca povestește cum arhanghelul Gavriil i-⁠a vestit în Nazaret că va naște pe Fiul Celui Preaînalt prin venirea Duhului Sfânt peste ea. Ea a primit cuvântul cu credință și smerenie: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău.” Apoi a mers la rudenia ei Elisabeta, iar Luca păstrează cântarea ei de laudă.

La Betleem l-⁠a născut pe Hristos. Biserica mărturisește că a rămas fecioară înainte de naștere, în timpul ei și după ea. A primit închinarea magilor, a adus Pruncul la templu, apoi a fugit cu Iosif în Egipt de mânia lui Irod. Se numește și Pururea Fecioară (Aeiparthenos), titlu întărit de Sinodul al V-⁠lea ecumenic din 553.

Alături de Fiul ei

La nunta din Cana Galileii a mijlocit pentru oamenii în nevoie. Evanghelia după Ioan o arată apoi stând lângă Cruce. După Înălțare, Faptele Apostolilor o pomenesc în foișorul din Ierusalim, alături de apostoli și de ceilalți ucenici.

Adevărul despre ea a fost limpezit în lupta cu rătăcirile veacului al V-⁠lea. Sinodul al III-⁠lea ecumenic, de la Efes, din 431, a osândit învățătura lui Nestorie, care voia să o numească doar Născătoare de Hristos, și a mărturisit că Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoarea de Dumnezeu (Theotokos), fiindcă Cel născut din ea este Dumnezeu adevărat. Biserica Ortodoxă nu primește învățătura romano-⁠catolică despre zămislirea fără prihană, socotind că o desparte pe Maica Domnului de restul omenirii. Pentru ortodocși, ea este curată și fără păcate personale, dar a avut aceeași fire omenească ca toți oamenii.

Adormirea

Biserica învață că Maica Domnului a murit, ca toți oamenii, adică a adormit. Potrivit Sinaxarului, după Înălțare a rămas în grija Sfântului Apostol Ioan Teologul și a locuit în casa părinților acestuia, aproape de Muntele Măslinilor. Apostolii au fost aduși în chip minunat la Adormirea ei, afară de Toma. Sosit după câteva zile, Toma a vrut să o vadă încă o dată, iar la deschiderea mormântului s-⁠a aflat că trupul ei nu mai era acolo. Biserica mărturisește că Fiul ei a luat-⁠o cu trupul la ceruri. Cuvântul grecesc pentru sărbătoare, Koimisis, înseamnă „adormire”.

Sărbătoarea nu are izvoare biblice sau istorice, ci se sprijină pe tradiție. Despre locul sfârșitului ei, tradițiile pomenesc Ierusalimul sau Efesul.

Cinstirea

Sărbătorile ei deschid și închid anul bisericesc. Cele mai mari sunt Buna Vestire, la 25 martie, și Adormirea, la 15 august, numită în poporul român Sfânta Maria Mare. Se mai prăznuiesc Nașterea (8 septembrie) și Intrarea în templu (21 noiembrie). Adormirea este precedată de un post de paisprezece zile, de la 1 la 14 august.

Imnele în cinstea ei, numite Theotokia, sunt o parte însemnată a slujbelor ortodoxe. Cinstirea ortodoxă este mai ales laudă și rugăciune, nu cercetare academică. Ea o cinstește pe Maica Domnului pentru Fiul ei, spre a păzi dreapta credință în Întrupare.