Sari la conținut

Sfântul Cuvios Mucenic

Malahia din Rodos

Cuvios mucenic din Rodos, mort pentru credință la Ierusalim în jurul anului 1500.

Prăznuire
29 septembriestil vechi 12 octombrie
Adormit
1500secolul XV
Locul
Jerusalem

Viața

Sfântul Cuvios Mucenic Malahia din Rodos, numit și Malahia cel Nou, era fiul unui preot din Rodos (după o sursă, din Lindos). Odată, ajuns la Ierusalim, a fost pârât de turci că l-⁠ar fi ocărât pe Mahomed. A fost arestat și dus la autorități, care voiau să-⁠l silească să se lepede de credință.

Malahia a arătat mare curaj și așa a stârnit mânia turcilor, care l-⁠au biciuit, i-⁠au străpuns gleznele și l-⁠au legat de un cal sălbatic. După o serie de chinuri cumplite, a fost scos din cetate, unde a fost înfipt într-⁠un par și ars pe un foc aprins. Astfel și-⁠a dat sfântul suflet la 29 septembrie 1500. Se pomenește la 29 septembrie, după calendarul bisericesc al Bisericii Greciei.

Prăznuiți în aceeași zi 29 septembrie